Ne pasă de copiii noștri? – Av. Ana-Corina Săcrieru

În vara aceasta (n. ed.: 2018), au intervenit modificări legislative în ceea ce privește educația copiilor noștri. Astfel, prevederi ale Convenției de la Istanbul au fost transpuse în legislația internă, cu privire la educație, prevăzându-se în mod expres că  Ministerul Educației Naționale are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a include în curriculum școlar al fiecărui nivel de educație și abordări didactice referitoare la rolurile de gen.

De altfel, în Strategia națională privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice, aprobată prin HG 365/24.05.2018 sunt prevăzute în mod expres:

• organizarea unei campanii de informare si educare privind eliminarea stereotipurilor de gen, modelelor culturale, obiceiurilor si tradițiilor ce influentează direct concilierea vieții profesioanale cu viața familială,
• includerea în programa școlară a unor noțiuni privind egalitatea de gen,
• integrarea perspectivei de gen în manualele școlare,
• combaterea stereotipurilor de gen în rândul tinerilor și
• organizarea unei campanii de sensibilizare și promovare a rolului și importanța dezvoltării abilităților non-cognitive la adolescenți, cu accent pe eliminarea stereotipurilor.

Ca să înțelegem ce va fi combătut în manualele școlare drept „stereotipuri de gen”, ne ducem tot în lege și aflăm că „prin stereotipuri de gen se înțeleg sistemele organizate de credințe și opinii consensuale, percepții și prejudecăți în legătură cu atribuțiile și caracteristicile, precum și rolurile pe care le au sau ar trebui să le îndeplinească femeile și bărbații.” Aceste convingeri – despre rolurile pe care noi știm că le îndeplinesc femeile și bărbații – trebuie așadar “combătute”.

Cu alte cuvinte, noua lege definește stereotipurile de gen ca fiind ceea ce noi credem sau am fost învățați să credem că trebuie să îndeplinească o femeie în calitatea ei de femeie și un bărbat în calitatea lui de bărbat. Acestea trebuie combătute în manualele școlare iar adolescenții trebuie “sensibilizați” în sensul eliminării convingerilor despre ce credem, în general, că reprezintă rolul femeii și al bărbatului.

Copiii noștri nu vor mai învăța aceste „stereotipuri de gen” precum, de exemplu, acela că intră în rolul unei femei să nască, să-și hrănească familia și copiii, să îi crească, să îi educe ori acela că intră în rolul unui bărbat să își ocrotească familia, să-i confere sentimentul de siguranță, să le asigure un mediu sigur de dezvoltare, să le dea sentimentul de putere prin rolul său de apărător al familiei.

Cu alte cuvinte, ideologia de gen este o realitate juridică, nu doar ideologică, cu care se confruntă în prezent două valori esențiale pentru români – familia și educația -, valori care, deodată, trebuie să accepte acestă ideologie care spune că genul nu este cel în care ne-am născut, ci este cel în care ne identificăm.

Potrivit Statutului de la Roma, genul era definit funcție de datul biologic al individului. Această definiție a genului ca dat biologic înseamnă că fiecare este genul funcție de sexul în care s-a născut: fetițele – pentru că s-au născut fetițe, având sex feminin – au genul de femeie, iar băieții – pentru că s-au născut cu sex masculin – au genul de bărbat. Aceasta era definirea genului funcție de datul biologic, adică funcție de sexul cu care s-a născut individul.

Această concepție juridică a primit o dezlegare și o viziune nouă prin Convenția de la Istanbul, convenție care are titlul „Convenția privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor si a violentei domestice” și care, spre deosebire de Statutul de la Roma, a definit genul ca fiind un construct social.

Astfel, potrivit tezei finale a literei c, art 3 din Convenție, genul este definit ca fiind construct social funcție de rolurile de gen pe care o societate le consideră adecvate. Adică, într-un fel,  această definiție raportează accepțiunea genului la concepția societății respective.

De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să ne spunem punctul de vedere cu privire la ceea ce consideră societatea românească drept adecvat în ceea ce privește definirea genului și definirea rolurilor de gen. De aceea, în aceste conditii, Referendumul pentru definirea în Constituție a termenului de soți ca fiind bărbat și femeie devine crucial pentru că ocrotește – la nivelul cel mai înalt juridic – cei doi termeni de bărbat și femeie. Un număr de 14 state au definit deja în Constituțiile lor, înaintea noastră, căsătoria ca fiind uniune între un  bărbat și o femeie, tocmai pentru a-și apăra copiii.

Pentru că suntem în prezența unei realități noi, iar noi trebuie să facem față acestei realități în primul rând conștientizând ceea ce se întîmplă. Ideologia de gen vine în cuprinsul ei cu definiții ca noțiunea de egalitate de gen – care nu înseamnă egalitatea dintre femeie și bărbat ori ca noțiunea de roluri de gen, în paradigma cărora o femeie e femeie doar pentru că își asumă rolul de femeie, o femeie e mamă doar pentru că “joacă” rolul de mamă.

Ideologia de gen învață copiii că o fetiță e fetiță doar pentru că a fost îmbrăcată în roz; un băiat e băiat doar pentru că a primit avioane și puști drept jucării, că dacă ar fi primit păpuși atunci el n-ar mai fi fost băiat, ar fi fost fetiță; că, de fapt, rolurile de gen sunt cele pe care ni le alegem, fără legătură cu sexul cu care ne naștem. Acest complex de elemente noi pe care le aduce ideologia de gen reprezintă o paradigmă nouă, o realitate nouă, pe care familia românească este pusă  în fața situației de a o asimila, așa, peste noapte.

Noi, părinții, trebuie să ne raportăm la această nouă paradigmă, în primul și în primul rând începând prin a ne cunoaște drepturile ca părinți.

În momentul în care va veni copilul de la școală și va spune părinților că este invitat la o activitate școlară, părinții trebuie să  cunoască drepturile pe care le au atunci când semnează acordul cu privire la participarea copilului la respectiva activitate.

O astfel de activitate a fost, de exemplu, cea din luna februarie, în Vrancea, în care liceenilor din orașul Focșani o persoană transgender le-a spus că „este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin – feminin, pentru că fiecare avem în noi – fie că e 0,1% fie că e 70-80% – din genul pe care îl are sau se consideră celălalt. Și la fel de bine și la fel de valabil sunt acele identități care sunt nonbinare, care nu aparțin nici genului masculin nici genului feminin. S-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele.” Li s-a mai spus copiilor: „Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Genul e aici (arătându-se spre cap), dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri”. Acestea au fost cuvintele ce au fost spuse în fața copiilor, într-o activitate educațională, pentru care părinții trebuie să cunoască pe deplin conținutul noțiunilor noi de ideologie de gen, atunci când semnează acordul cu privire la participarea copiilor lor.

De asemeni, la București, cu o lună înainte, pe bază de liste, liceenii au fost duși la un film cu scene explicit sexuale între doi bărbați, scene care – potrivit unui martor – au generat o reacție a copiilor.

Părinții care și-au dat sau nu acordul cu privire la participarea copiilor lor la astfel de activități educaționale, ar trebui să știe: care sunt drepturile lor ca părinți în concurs cu activitatea educațională; ce înseamnă rol de gen, identitate de gen, egalitate de gen; ce înseamnă activități educaționale care au în titlu combaterea violenței împotriva femeilor – care este și titlul Convenției de la Istanbul – și ce alte noțiuni mai învață copiii lor în cadrul acestor activități ce au un titlu nobil și absolut legitim ca cel al combaterii violenței împotriva femeilor.

Pentru aceasta, un părinte trebuie să știe  conținutul noțiunilor care sunt puse în discuție  în activitatea educațională la care urmează să participe copilul său.

Așadar, trebuie să se știe că: egalitatea de gen nu înseamnă ceea ce noi am crede la prima vedere, respectiv egalitatea dintre femeie și bărbat, ci, aici, se pune accentul pe gen. Adică eu, ca individ, pot îndeplini în mod egal un rol de gen sau altul. Pot fi 1% femeie, deși am sex de femeie dar în realitate mă simt 80% bărbat. Deci, în mod egal pot fi celălalt gen, la fel cum pot să nu am niciun gen, să fiu o entitate nonbinară, toate acestea astfel cum au fost învățați copiii din Vrancea.

În paradigma ideologiei de gen, definiția rolurilor de gen este ansamblul de atribute pe care o persoană și le asumă, și nu cele cu care s-a născut. De exemplu, clipul de promovare a activității de la Vrancea, era un clip în care erau date alternativ imagini cu băieței și fetițe și cu stereotipurile roz / albastru, păpușă / mașină. Toate acestea, cumva, pentru a fundamenta ideea că rolul de gen este doar funcție de alegerile noastre, și că un băiat e băiat doar pentru că a fost îmbrăcat în albastru și pentru că a primit jucării de băiat. Mai mult, el nu este băiat pentru că s-a născut cu sex de băiat, ci pentru că a primit nume de băiat. Aceasta afirmă, în esență, ideologia de gen. Aceasta învață copiii noștri.

Așadar, este foarte important să cunoaștem toate aceste definiții, pentru a ne apăra copiii, pentru că avem această posibilitate în baza dreptului prevăzut de art. 29 alin 6 din Constituția României, de a asigura educația copiilor noștri în concordanță cu propriile noastre convingeri ca părinți. Acest drept este prevăzut nu numai în Constituție, ci și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, unde se statuează foarte clar dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice.

Părinții ar trebui să cunoască toate aceste aspecte, înțelegând că ceea ce învață copiii astăzi nu este ceea ce am învățat noi și de aceea trebuie să facem acest efort cognitiv de a ști ce semnăm când ne dăm acordul pentru participarea copiilor la activități educaționale, în sensul de a ști exact ce înseamnă noțiunile și temele abordate pentru că în discuție este însăși ființa copilului nostru aflat încă în formare.

Totodată, art 12 din Convenția de la Istanbul, ratificată de România în mai 2016, stabilește că statul care a ratificat Convenția – în cazul nostru România –  se obligă să schimbe modelele sociale, culturale și de comportament, bazate, printre altele, pe rolurile ne-stereotipe de gen, stereotipiile de gen fiind ceea ce credem noi că intră în atribuțiile unei femei ori ale unui bărbat, ca roluri pe care ei le îndeplinesc.

Așadar acestea trebuie înlăturate în viziunea ideologiei de gen, pentru ca noi să putem avea egalitate de gen adică să putem îndeplini în mod egal orice rol de gen, funcție de alegerile noastre individuale, nu funcție de ceea ce am fost învățați că suntem și facem ca femei și ca bărbați.

De aceea, este lăudabil ceea ce au făcut cultele creștine din statele din jurul nostru care au realizat o amplă activitate de conștientizare în interiorul creștinilor cu privire la aceste realități noi, în așa fel încât, părintele, in deplină cunoștință de cauză, adică în mod drept, să poată lua o hotărâre, nu doar să se bazeze pe autoritatea școlii. Așa s-a ajuns ca state din jurul nostru să nu ratifice Convenția de la Istanbul, cu titlu de exemplu citând argumentul Curții Constituționale a Bulgariei care a afirmat că „în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit”.

Spre deosebire de statele din jurul nostru, în România Convenția de la Istanbul a fost ratificată, iar prevederile ei au fost transpuse în legile interne. Însă, ceea ce trebuie să știm noi, părinții creștini, dar și toți românii care ținem la valorile familie și educație, este că, odată conștientizată agresiunea pe care această ideologie de gen o exercită împotriva ființei copilului care ar putea ajunge să învețe la școală că el nu este ceea ce s-a născut, ci este ceea ce el singur alege să fie, noi suntem aceia care ne putem apăra copiii invocând dreptul constituțional prevăzut de art 29 alin. 6 din Constituția României.

În acest sens, zeci de mii de părinți din țară s-au mobilizat și continuă să se mobilizeze în vederea notificării Ministerului Educației Naționale și Institutului de Științe ale Educației cu privire la opoziția lor împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copilului.

Interesant este că autoritățile publice nu sunt la prima încercare de introducere a acestor noțiuni în educația copiilor. Astfel, la începutul anului, în planurile – cadru propuse pentru învățământul liceal apărea o disciplină nouă intitulată „Dimensiunea de gen de-a lungul istoriei”. Și atunci, mii de părinți din toate județele țării s-au mobilizat și au transmis lipsa acordului lor pentru modificările de acest gen vizate în propunerile făcute pentru planurile – cadru la liceu.

În concluzie, este demn de remarcat capacitatea părinților din România de a se uni în pentru apărărarea minții și sufletului copiilor lor, cu notarea efortului care pare, din ce în ce mai mult, că trebuie să fie constant, de lungă durată și, din păcate, din ce în ce mai intens față de ceea ce se reglementează pentru copiii noștri.

De aceea, dacă ne pasă de generația de mâine a României, dacă ne pasă de integritatea morală și de firescul societății noastre, fiecare dintre noi ar trebui să sprijine mai mult părinții români care încercă să își apere copiii.

Să nu uităm ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea despre programul politic pentru anularea identității de gen a bărbatului și a femeii, pe care îl definea ca fiind noua „ideologie a răului”, iar Gabrielle Kuby explica presiunea acestei ideologii asupra educației copiilor prin aceea că „pentru a crea noul om gender trebuie acaparat tineretul – cât mai devreme posibil”.

Ca generație, vom răspunde în fața Istoriei dacă nu ne vom apăra copiii.