Politica expansionistă a Rusiei şi Austriei, doritoare de noi teritorii, ori sfere de influienţă, pe seama „Omului bolnav- Imperiul Otoman- aflat în plină decădere economică şi militară, se va răsfrânge negativ asupra Ţărilor Române, la începutul secolului al XX-lea. Războaiele ruso- austro- turce, se desfăşurau şi pe teritoriul românesc, mai mult, acesta va ajunge sub ocupaţie străină ; Oltenia peste 20 de ani sub austrieci, iar Basarabia sub ruşi, între 1812 şi 1918. Principatele Române vor suporta două stăpâniri: suzeranitatea otomană şi potectoratul rus. Mai tragic este suferinţa românilor basarabeni după Tratatul de pace de la Bucureşti dintre Rusia şi Turcia 1812 , rupţi pe nedrept din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Erau încălcate grosolan vechile tratate (Capitulaţiile) dintre Poarta Otomană ţi Tările Române! De fapt ţarul Rusiei dorea întreaga Moldovă şi Tara Românească! Basarabia va deveni gubernie (provincie imperială). Basarabenii vor fi supuşi slavizării (rusificării), iar pentru modificarea structurii naţionale a populaţiei se vor face mutări de români, colonizări de ruşi şi alte naţionalităţi de sorginte slavă. Nicolae Iorga ( A. Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei, după unele surse ruseşti, nr. 10, 1991 p. 87) arată că 30.000 de ţărani (răzeşi şi mazili) vor fi strămutaţi în imperiu. Elocvent pentru a demonstra „efectul” acestei politici este că primul recensământ din 1817 a consemnat o pondere a românilor de 86%, ca la sfârşirul secolului XX procentul românilor să scadă la 75% ( M.Muşat, I. Ardeleanu – De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti 1983, p.406).
Primul război mondial ( 1914-1918), Revoluţia bolşevică din 1917, vor constitui împrejurări istorice favorabile pentru oprirea suferinţelor românilor din provinciile aflate sub vremelnică stăpânire străină. Se cuvine însă să precizăm că realizarea Unirii şi desăvârşirea statului naţional unitar a fost opera naţiunii române, a acţiunii energice a acesteia, având ca bază acumulările istorice, seculare, încă de la naşterea poporului român ca popor romanic şi creştin.
În Basarabia se crease o situaţie favorabilă în urma ieşirii Rusiei lui Lenin din război şi a declarării de către acesta a principiului autodeterminării, „ca noroadele singure să-şi hotărască soarta. Ion G. Pelivan în „ La Bessarabie sous le regime russe”, Paris,1919.p.58 îl cita pe mareşalul rus Prozorovski care arăta că „Basarabia a fost transformată de trupele ruseşti într-un pustiu total”.
Rolul principal în revenirea acestei provincii româneşti la Regatul României îl va juca Sfatul Ţării constituit la 25 septembrie 1917 ca Reprezentanţă naţională, 156 de deputaţi, din care 105 români, 51 reprezentanţi ai naţionaliăţilor. Preşedinte a fost ales Ioan Inculeţ, vicepreşedinte Pantelimon Halippa iar secretar I.Buzdugan.
În acelaşi început de an se crease Partidul Naţional Moldovean care va folosi ziarul „ Cuvânt Moldovenesc” ca tribună de propagare a ideilor unioniste. După proclamarea Republicii Democraticii Moldoveneşti aceasta îşi declaraă independenţa, iar Consiliul Directorilor ( organul executiv) cere sprijinul armatei române pentru a proteja populaţia împotriva soldaţilor ruşi constituţi în bande ce jefuiau localităţile basarabene căci armata imperială se afla într-un proces de bolşevizare şi descompunere.
Sfatul Ţării întrunit la 27 martie 1918 avea ca subiect de dezbatere Unirea cu România.
C.Stere, cooptat în sfat declara: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra sortii viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. Cu 86 de voturi pentru Unire din cei 136 de deputaţi prezenţi aceasta este aprobată; reproducem o parte din Hotărârea Sfatului Ţării : „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească ( Basarabia) în hotarelei ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum 100 de ani mai bine ( 106 ani s.n.) din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiasca Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna”! (M.Manea, B.Teodorescu – Istoria românilor, Bucureşti 1996, p. 232).
Primul Ministru Al. Marghiloman recunoaşte acest act: „ în numele poporului român şi al regelui său Majestatea sa Ferdinand I i-au act de unirea Basarabiei cu România şi proclam Basarabia Unită de data aceasta pentru totdeauna cu România şi nedivizibilă” ( I.Nistor – Istoria Basarabiei, p. 285). La 9 aprilie 1918 Regele Ferdinand I prin decret regal sansţionează Unirea. Conferinţa de pace de la Paris din 1920, prin Tratatul României cu Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia este recunoscută de jure şi de facto ( juridic internaţional) unirea Basarabiei cu Patria mamă.
Rusia sovietică nu va accepta aceasta realitate şi va căuta să-şi „recupere” teritoriul care istoric şi juridic, cum am arătat anterior, aparţinea Moldovei lui Ştefan. În 1940 după două ultimatum-uri Basarabia este ocupată de armata roşie, la fel ca şi Bucovina de Nord. Începe Golgota românilor: depotări în Gulagul siberian, mutări de sate întregi în Asia Centrală, asasinate, închisori, luarea pământurilor în colhozuri şi dărâmarea bisericilor. Se produce o sovietizare şi rusificare a basarabenilor, limba rusă înlocuieşte româna în şcoli, istoria este mutilată. Urmele acestei politici au fost atât de adânci încât se văd şi astăzi. Nădăjduim însă că Dumnezeu va ocroti neamul nostru şi că va veni iar o zi măreaţă pentru fraţii din stânga Prutului de a reveni la patria strămoşească.
Prof. Clement Gavrilă– Sălăuţa
Scrisoare din Basarabia, de Grigore Vieru
Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga –
Ce tare, Doamne-am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Iisus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate, am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimii
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
