Sf Stefan cel Mare„ Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără  să uite şi viteaz fără cruzime, strajnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrărilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale, care, se pare că vin pintr-însul de aiurea şi de mai sus”

                                                                  (Nicolae Iorga)

  Domnia de 47 de ani a lui Stefan cel Mare şi Sfânt reprezintă punctul culminant al luptei pentru neatârnare, apărare a credinţei stămoşeşti ortodoxe şi afirmare suverană a românilor în sec. al XV-lea. Suveranul moldovean a pus capăt puterii anarhice a unor mari boieri, acţionând hotărât în sensul centralizării statale. În politica sa el s-a sprijinit pe pătura mijlocie şi pe Biserica Ortodoxă.

  În relaţiile internaţionale a fost călăuzit de voinţa de a asigura ţării sale mici şi lipsită de potenţialul militar al vecinilor săi o poziţie cât mai avantajoasă, care să-i asigure independenţa. El a avut şi a  promovat bune relaţii cu regatele catolice Ungaria şi Polonia, cu Imperiul Otoman, atâta timp cât au respectat libertatea ţării sale, dar a fost duşmanul necruţător, ori de câte ori au atentat la integritatea teritorială şi neatârnarea Moldovei.

  Marele domn şi voievod a înţeles că adevărata putere nu o dă întinderea teritoriului sau abundenţa resurselor, ci munca, principiile morale cu care un popor îşi croieşte destinul. Datorită unei politici externe de mare inteligenţă şi fermitate, statul românesc a reuşit, în timpul domniei lui Ştefan, să-şi schimbe condiţia de obiect în disputa dintre Marile Puteri cu aceea de subiect de sine stătător, capabil să-şi afirme suveranitatea şi independenţa.

  Marele istoric Nicolae Iorga are cea mai elocventă caracterizare: „Ştefan va fi chibzuit toate aceste lucruri. El nu era un om pornit, nu era un suflet doritor de faimă, nu era un poet al războaielor, ci un om de cârmuire care cântăreşte puterile, prevede sfârşitul încăierărilor şi, rece între prieteni şi duşmani, între creştin şi popor se îndeamnă numai la fapte în adevăr folositoare ţării sale”. Mircea Eliade îl consideră „ cel mai mare conducător român cunoscut vreodată”!

  Victoria lui în 1475 la Vaslui (Podul Înalt): „cel mai mare dezastru suferit de turci de la începutul islamului”, l-a făcut pe Mehmed II Cuceritorul Constantinopolului (1453) să stea închis, 5 zile, refuzând să discute cu cineva din anturajul său.

                                              Moldova- Poarta creştinătăţii!

  Domnul Moldovei ştia că greul abia începe şi de aceea el adresează celebra scrisoare către capetele încoronate ale apusului şi papei pentru a-l sprijini în lupta cu islamul şi a ţine ferecată „ Poarta creştinătăţii” care era Moldova. Papa Sixit al IV-lea într-o scrisore din ianuarie 1477 îi mulţumea şi-l elogia pe Ştefan, numindu-l „Atlet al lui Cristos”. În toată politica şi viaţa sa s-a sprijinit pe Bierica Ortodoxă confundându-se cu ea, a fost un creştin ctitor de lăcaşuri de cult şi de cultură. Tradiţia populară îi atribuie 44 de lăcaşuri de cult, analizele şi cercetările pisaniilor au dus la identificarea a 32 de biserici, mănăstiri şi schituri. Acestea au fost construite în  renumitul stil moldovenesc, frumos pictate şi dotate cu tot necesarul de odoare. Mai mult unele au devenit centre de cultură, adevărate focare de învăţătură  ortodoxă, de românism. Să amintim câteva: Putna, Neamţ, Voroneţ, Tazlău, Dobrovăţ, Războieni, etc. Tot el a ctitorit Biserica din Feleac şi pe cea de la Vad din Transilvania, sau cea din Râmnicu Sărat din Ţara Românească, precum daniile date Mănăstirii Zografu de la Muntele Athos.

                                    Cu un dangăt plin de jale

                                    Mii de clopote dau de veste,

                                    Ştefan Vodă al Moldovei

                                    Ştefan vodă nu mai este!

 

La 2 iulie 1504, la moartea sa, Ştefan lasă urmaşilor o ţară bogată  şi cu un prestigiu recunoscut. Cronicarul descrie momentul: „atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau că s-au scăpat de mult bine şi multă apărătură”. Aşa cum  la urcarea pe ton în 1457 a fost uns ca domn de Mitropolitul Moldovei Teoctist în faţa mulţimii de norod strâns pe Câmpul Dreptăţii, ca semn al „milei lui Dumnezeu” într-o chibzuită ocârmuire a ţării şi la moarte tot poporul ortodox cu ierarhi, călugări şi preoţi l-au însoţit pe ultimul drum. El rămâne în conştiinţa sa fiind cântată în colinde, pricesne, cântece patriotice, sau în ample şi valoroase opere literare (romane, opere dramaturgice, poezie), sau în pictură şi sculptură. Pe frontispiciul arcului de triumf ridicat de domn la intrarea în Mănăstirea Putna străluceşte inscripţia: „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului”! Aici îşi odihneşte somnu de veci, la  „Putna-Ierusalimul neamului românesc”!

Prof. Clement Gavrilă-Sălăuţa – pentru Doar Ortodox, iunie 2016

Când a fost să moară Ştefan

Multă jale-a fost în ţară

Şi la patul lui de moarte

Toţi boierii s-adunară.

 

Cu un dangăt plin de jale

Mii de clopote dau viaţă

 Ştefan Vodă al Moldovei

Ştefan Vodă nu mai este!

~

Tristă-i Mănăstirea Putna

Porţile deschise-aşteaptă

Strălucit convoi ce vine

Şi spre ea încet se-ndreaptă.

                       

Este Ştefan, azi străbate

Cel din urmă drum din ţară

Dar pe undde Trece-acum

În măreaţa zi de vară?

 

-Eu vă las în grijă mare

A lui Dumnezeu cel Sfânt

Să daţi strajă la hotară,

Să păziţi acest pământ!

 

Şi de veţi vedea că vine

Vreun duşman nesăbuit,

Să strigaţi atunci la mine,

Voi sări si din mormânt!

 

Toţi copii României

Sunt din neamul lui Traian

Şi în fiecare suflet

Se mai naşte un Ştefan!

 

 Jos în vale sus pe creste,

Tuturora daţi de veste

Ştefan Vodă al Moldovei

Ştefan Vodă mai trăieşte.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.