Skip to content

Să fie clar! NU VREM acte de identitate biometrice!

Una dintre cele mai active Mănăstiri din întinsul Patriarhiei Române, Mânăstirea Petru – Vodă se implică în dezbaterea privind propunerile Guvernului privind adoptarea noilor acte de identitate ce se vor a înlocui actualele cărți de identitate și carduri de sănătate.

Mănăstirea arată într-un comunicat pe siteul oficial că potrivit Scripturii, fiecare cetățean trebuie tratată precum o „ființă integră, liberă, nobilă, sacră, autonomă, spiritual-veșnică, inteligentă, de-sine-voitoare, potentă, unică, irepetabilă, ireductibilă, inumerizabilă, nevirtualizabilă, reală, tangibilă, vie”.

Obștea Mănăstirii ctitorită de Părintele Iustin Pârvu afirmă că doar persoanele care „ se consideră piese de schimb fără nici o valoare, ajustabile, fără voință, lipsite de inteligență, de libertate, de sens, supuse într-o mașinărie controlată de organizații care în mod deschis își declară conceptele antiumane și intențiile genocidare sunt desigur liberi să renunțe la libertate asumîndu-și actele de identitate electronice, iar noi nu le contestăm acest „drept” întristător pentru binele lor”.
În comunicat se afirmă că niciun stat puternic din lume nu a implementat actele electronice, iar cele care le-au implementat au pus condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu.
„Cetățenilor care sunt neinformați cu privire la realitatea științifică a aplicării și a efectelor identității electronice – deși Statul Român a primit o bună parte din cei 728 de milioane de euro acordați respectabililor noștri guvernanți (începînd cu anul 2007) pentru a informa poporul român pe acest subiect –, le recomandăm cîteva informații statistice: toate statele puternice economic, militar, financiar și geostrategic nu au implementat acte de identitate electronice (de ex. S.U.A, Japonia – țara cea mai performantă tehnic –, China, Iran, Marea Britanie), sau le-au implementat cu condiția ca baza de date să aparțină exclusiv guvernului propriu, fără acces extern (de ex. Rusia sau Israel)”,arată comunicatul.
Actele electronice sunt nesigur, mai ales având în vedere că, susține Mănăstirea Petru Vodă, „în anul 2016 au fost 421 de miliarde de furturi de identitate online. S-au produs pagube de 16 miliarde $ pentru 15,4 milioane de utilizatori. O companie precum Yahoo a raportat în 2016 furtul a 500 de milioane de conturi și parole personale. Argumentele științifice abundă (de la rata de eroare pînă la discriminare, de la frauda de organe pînă la cyber-crime), astfel încît nici un om cu mintea întreagă nu poate afirma că avatarizarea ar însemna vreun progres, cu atît mai puțin într-o țară ca a noastră, cu o populație extrem de eficientă tehnologic datorită inteligenței native, dar extrem de ineficientă infrastructural”.
Mănăstirea Petru – Vodă afirmă că poziția Bisericii Ortodoxe este aceea „de ocrotire a integrității, intimității și libertății umane. Creștinii folosesc cu succes tehnologia cea mai performantă, nu acceptă să fie ei înșiși folosiți de ea”.
Obștea arată că România insistă „să dovedească lumii că a rămas un stat nedemocratic”, acolo unde „conducătorii ei continuă să sfideze cu cerbicie dorința de libertate și drept la intimitate a cvasi-majorității românilor, materializată întîi în 2009 prin strîngerea a un milion de semnături (aparținînd votanților) împotriva obligativității actelor electronice, gest fără precedent în istoria modernă a țării, apoi prin sfidarea refuzului repetat, în masă, de două ori, de implementare a cardurilor de sănătate electronice, iar recent prin ridiculizarea a trei milioane de semnatari, recent, pentru un aspect de legitimă apărare antropologică similară celor din toate țările de pe glob”.
În final, Mănăstirea sfătuiește pe credincioșii români, ca în cazul în care se va adopta totuși schimbarea actelor de identitate, să aleagă varianta cărții de identitate simplă, ne-electronică.
„Sfatul nostru pentru credincioșii din această țară este ca la schimbarea actelor de identitate (în cazul în care Guvernul și Parlamentul României vor respecta propria variantă propusă pentru modificarea Art. 16 al OUG nr. 97/2005) să aleagă cartea de identitate simplă, ne-electronică.
Acesta este îndemnul nostru, plin de dragoste pentru poporul pentru care ne rugăm: sus să avem inimile, la Mîntuitorul și Dumnezeul nostru, Adevăratul Stăpîn, Domn și Judecător al Universului, Biruitorul iadului, Împăratul împăraților, Singurul Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, acum și în vecii vecilor, amin”, se arată în încheierea comunicatului.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Designed using Unos. Powered by

Whatsapp
Telegram
Facebook
Fb messenger
Twitter