Troparul Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului – 25 ianuarie

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Bretanion, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Viaţa Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Acest venerabil episcop tomitan era de origine capadocian. El a ocupat scaunul Episcopiei Tomisului, Constanţa de azi, prin anul 360, dovedindu-se un devotat păstor al turmei lui Hristos şi aprig apărător al credinţei ortodoxe niceene. Ducea o viaţă ascetică de sfinţenie şi se împotrivea cu dîrzenie să nu pătrundă arianismul în hotarele eparhiei sale, care se întindea între Dunăre şi Marea Neagră.

Despre acest episcop sfînt au scris doi vestiţi scriitori bisericeşti – Sozomen şi Teodorit al Cirului. Astfel Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364 – 378) la Tomis, în anul 369, pe cînd se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în a sa „Istorie bisericească” că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărîrile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca”.

Apoi, bunul păstor al turmei lui Hristos s-a retras cu credincioşii săi într-o altă biserică din Tomis, lăsînd pe împărat singur. Împăratul, mîniindu-se, a încercat să-l exileze, dar îndată a revenit de teamă să nu se răscoale „sciţii” din Dacia Pontică. Aceiaşi înfruntare avea s-o pătimească Valens după cîţiva ani în Cezareea Capadociei, din partea Sfîntului Vasile cel Mare († 379), care era bun prieten şi probabil părinte duhovnicesc al Sfîntului Bretanion.

Sozomen îşi încheie relatarea sa cu următoarele cuvinte: „Iată în ce chip a înfruntat Betranion zelul împăratului, el fiind, de altfel, bărbat destoinic şi renumit prin viaţa sa virtuoasă, precum mărturisesc şi sciţii înşişi”. Teodoret, episcopul Cirului, spune şi el: „Iar Betranion, fiind împodobit cu tot felul de virtuţi şi încredinţindu-i-se sarcina de arhiereu peste cetăţile din Sciţia (Dacia Pontică), şi-a înflăcărat cugetarea cu rîvnă şi a înfruntat stricarea învăţăturilor dreptei credinţe şi fărădelegile comise de Valens împotriva dreptcredincioşilor…”.

Fericitul episcop Betranion a încurajat mult viaţa ascetică şi nevoinţa sihaştrilor de prin peşteri mici şi bisericuţe rupestre, după obiceiul sihaştrilor din Capadocia. El va fi călăuzit în copilărie, spre nevoinţa monahală, pe tînărul Ioan Casian şi pe prietenul său Gherman şi tot el, probabil, a înălţat o bazilică pe cripta cu moaştele celor patru martiri de la Niculiţel, ale cărei ruine împreună cu „martirionul” au fost descoperite în anul 1971. În timpul păstoriei sale existau în Eparhia Tomisului cîteva aşezări monahale renumite, cu călugări cărturari şi teologi.

Sfîntul Bretanion este considerat de unii teologi autorul „Scrisorii Bisericii Goţiei (Daciei Traiane) către Biserica din Capadocia…”, care a însoţit moaştele Sfîntului Sava Gotul, martirizat de goţi la 12 aprilie 372, cerute de Sfîntul Vasile cel Mare în patria de origine. El a contribuit cu guvernatorul Daciei Pontice, Iunius Soranus, la transportarea moaştelor Sfîntului Mucenic Sava Gotul din Dacia la Cezareea Capadociei.

Cu puţin înainte de anul 381, Sfîntul Episcop Bretanion şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu şi este cinstit de Biserica Ortodoxă ca sfînt, la 25 ianuarie.