„Colo sus în vremea ceea / În frumoasa Galileia”

Colo sus în vremea ceea
În frumoasa Galileia,

O Fecioară vieţuia
Ce Maria se numea,

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea locaşul,

Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga,

Dar de-odată ce văzuse
Casa toată se umpluse,

De-o lumină lucitoare
Ca lumina cea de soare,

Îngerul Gavriil intrasă
La Sfânta Fecioară-n casă,

Şi din zbor cum se oprise
„Bucură-te!” îi grăise,

Ea văzând s-a nspăimântat
Întru sine s-a întrebat,

Doamne, ce să fie oare?
Aste vorbe de onoare,

Îngerul i-a zis: Marie,
N-avea teamă, pace ţie!

Sunt al Domnului trimis,
“Nu te-nspăimânta”, i-a zis,

Nu te-nspăimânta, Maria,
Că vei naşte pe Mesia,

Fiu al Domnului va fi
Şi Iisus se va numi,

Maria când a auzit
Cu smerenie a grăit:

Dacă aşa vrea Cel de sus
Fie mie cum mi-ai spus!


deco9

Povestea lui Moş Crăciun

A venit la noi la poarta,
Un batran frumos la chip,
Si-a-ntrebat daca se poate
Ca sa fie gazduit.

Casa noastra e deschisa,
O, batran strain si bun!
Vino, stai cu noi la masa,
Ca esti obosit de drum!

Dupa ce statu la masa,
Se-nchina evlavios
Si-ncepu sa povesteasca
De nasterea lui Hristos.

Noi, de altfel, ne uitaram
Privind catre el uimiti
Si cuvintele-ascultaram
Langa-ai nostri dragi parinti.

Ne spunea c-a fost odata
Demult, tare de demult,
Un batran, Craciun anume,
Rau la inima si crud

Si-ntr-o noapte la’lui poarta,
Cineva batand usor,
Ceru ca sa-i gazduiasca
Pana dimineata-n zori.

Cu cuvinte de ocara
Catre poarta alergand,
Vazu-o tanara Fecioara
Si-un batran cu chipul bland.

Si voind el sa-i vorbeasca
Batranu-l ruga zicand
Ca i s-a-mplinit sa nasca
Fecioarei, pe Pruncul Sfant

Intr-un grajd de oi si vite
Pe-amandoi ii alunga
Sa stea pana-n zorii zilei
Cu toiag i-ameninta

Si-acolo nascu Fecioara
Pe Fiul lui Dumnezeu
Langa oile si boii
Batranului celui rau

In iesle, pe fanul rece
Iisus Pruncul privea
Cum boii veneau la Dansul
Si sufland Il incalzeau

Iar Maria, Maica Sfanta
Sta mirandu-se privind
Cum boii recunostinta
Aratau spre-al lor Stapan

Dar de-odata se vazura
Ingeri ce din cer veneau
Catre-acea umila sura,
La Prunc si-L preamareau

Si o stea frumos deasupra,
Stralucit s-a aratat,
Iar trei magi intrand’nauntru,
Pruncului s-au inchinat.

Aur, smirna si tamaie
Magii cu ei au adus
Si cu drag le asezara
Langa ieslea lui Iisus

Si pastori de oi sosira,
De prin vai si de prin munti
Lui Iisus sa i se-nchine
De ingeri fiind vestiti

Acea stea vazand batranul
Craciun cel rau si zgarcit,
A-nteles cine-s strainii
Ce la grajd i-a gazduit.

Si cu lacrimi de durere,
Catre iesle alergand
Iertare-ncepu a cere
De la Blandul sau Stapan

Si inca spunand acestea
Batranul ce povestea
Lacrimile-i udau fata
Si graiul ii tremura.

Voind noi sa ne mai spuna
De-acolo ce s-a-ntamplat
El ne-a zis c-o sa mai vina
Si in urmatorii ani.

Si mergand el catre poarta
Ii urmaram toti tacand,
Iar el arata cu mana
Catre sat asa graind:

Eu la toti in asta seara
Cu colindatori am fost
Si le-am spus minune mare
A nasterii lui Hristos

Se repeta ultima strofa

deco9

Somnul lui Iisus

Domneşte pacea pe pământ

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Îngeri coboară lin din cer

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Păstorii vin în cor cântând

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt.
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Şi ruga lor se-nalţă lin

Dormi, dormi, dormi Copil divin.
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor copil mântuitor.

Şi Maica Sfântă i-a primit

Dormi, dormi, dormi Copil iubit.
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Precum a fost proorocit.

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt.
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Tu Te-ai născut pentru noi

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt.
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

Îţi mulţumim Iisus iubit

Dormi, dormi, dormi Copile sfânt.
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slăvesc în cor Copil mântuitor.

 


Mai vedeți și alte colinde,

  1. Colinde bizantine, colinde strămoșești, colinde românești frumoase
  2. https://doarortodox.ro/alte-cantari-audio/colinde-bizantine/

deco9

2 comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.