Împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014)


sfintii-martiri-brancoveniÎn zilele de 16 şi 17 august 2014, la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014), Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează următoarele manifestări religioase şi culturale:

Sâmbătă, 16 august 2014, ziua de prăznuire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, de la orele 8.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți ierarhi, va sfinți pictura nouă şi va binecuvânta lucrările de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, una dintre cele mai reprezentative ctitorii brâncoveneşti în care se păstrează moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

În continuare, de la orele 9.30, Patriarhul României va oficia Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat lângă biserica Sfântul Gheorghe Nou, înconjurat de un sobor de ierarhi români şi ierarhi delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Patriarhiei Alexandriei, Patriarhiei Antiohiei, Patriarhiei Ierusalimului şi Bisericii Ortodoxe a Georgiei, Biserici pe care le-a ajutat mult Sfântul Constantin Brâncoveanu. La sfârşitul Sfintei Liturghii, se va da citire Actului sinodal comemorativ la împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni.

primire-sf-ghe-nou-1---mircea-popa

Duminică, 17 august 2014, la orele 7.30, va avea loc o procesiune cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti până la biserica Sfântul Gheorghe din incinta Ansamblului istoric brâncovenesc de la Mogoşoaia pentru a fi venerate de cler şi credincioşi.

În continuare, de la orele 9.30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar de la orele 11.30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu alți ierarhi, va sfinți pictura restaurată a bisericii Sfântul Gheorghe Mogoșoaia.

Racla cu moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu va rămâne la biserica Sfântul Gheorghe de la Mogoşoaia până în jurul orelor 15.00, când va fi readusă la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.

Duminică seara, de la orele 18.30, la Ateneul Român va avea loc concertul vocal simfonicCinstire Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, susţinut de grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române, dirijor părintele Arhidiacon Mihai Bucă, corul Accoustic şi Orchestra Metropolitană Bucureşti, dirijate de domnul Daniel Jinga.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Anunțuri

Un gând despre „Împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni (1714-2014)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s