(II) Minuni contemporane în trai ortodox – încurajare pentru femeile care au rămas însărcinate [fără voia lor] SĂ NU FACĂ AVORT


(02.06.2014) din rubrica Minuni și mărturisiri

IOANA:  Sper sa fie spre folosul sufletesc si spre intarire in credinta ale celor care trec prin ce-am trecut eu (cred ca in ziua de azi, mai ales, sunt destule). Ceea ce am invatat din toata experienta asta este ca indiferent cat de jos esti in ochii celor din jurul tau, de fapt esti sus in inima Lui (pt ca numai El iti cunoaste cele mai ascunse dureri sufletesti).

In primul rand doresc sa spun ca mi-a luat foarte mult timp sa va marturisesc experienta prin care am trecut si eu. Tin sa precizez ca o fac pentru a incuraja femeile care au ramas insarcinate fara voia lor SA NU FACA AVORT.

Sunt crestina si intotdeauna in momentele dificile ale vietii mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in Maica Domnului.

Aveam 25 de ani, cand am aflat printr-un test de sarcina iesit pozitiv ca sunt insarcinata. Nu-mi venea sa cred, in nici un caz nu asteptam acel copil. Am fost socata, am plans pentru ca eram foarte constienta ce inseamna un avort si am sunat prima data pe prietenul meu ca sa-i dau vestea. Reactia lui m-a linistit initial si oarecum: “Linisteste-te! O sa facem noi cumva sa iesim cu fata curata din situatia asta”. Am sunat-o apoi pe mama mea care locuieste in alta tara si a zis sa nu ma impacientez ci sa-mi fac o programare la ginecolog pentru a vedea exact care-i situatia.. testele de sarcina mai pot da gres. Am fost la medic si am descoperit ca testul a fost corect. Chiar eram insarcinata…. Nu eram casatorita, nici nu aveam de gand sa ma casatoresc cu tatal copilului, desi ne cunosteam de 7 ani. Relatia noastra a avut de suferit de-a lungul timpului, am fost inselata… am iertat si totusi nu eram hotarata, nu am putut sa ma atasez de altcineva.

Si el, si mama mi-au propus sa avortez. La inceput mai discret, apoi din ce in ce mai insistent. Mama spunea ca totul in viata mea a decurs bine pana atunci si nu i-am facut probleme, nu am facut-o de rusine. Am fost o eleva buna, o studenta buna, acum aveam servici, aveam o reputatie buna si exact acum aveam sa “dau cu bota-n balta”. M-a durut mult faptul ca nu m-a sustinut atunci si ma durea si mai mult faptul ca amandoi nu constientizau ceea ce-mi cereau sa fac. Sunt unele persoane care desi au facut asa ceva nu regreta pentru ca nu stiu sau nu au fost informate ce au facut.

M-am gandit multe nopti si am plans si m-am rugat si mi-am dat seama ca daca voi avorta micul suflet care era in mine n-am sa mi-o iert toata viata. Chiar i-am spus mamei ca n-o sa pot trai cu constiinta impacata stiind ca mi-am ucis copilul. Nu vroiam sa fac asta. Relatia cu prietenul meu s-a racit tot mai mult: ne-am certat la telefon (el era in orasul natal iar eu in cel in care mi-am terminat studiile), m-a amenintat ca ma bate, ca sare cu picioarele pe burta mea pana ce omoara copilul pentru ca nu e pragatit pentru a avea o familie (parintii lui inca nu stiau si aveau sa-l fortezeze sa ne casatorim inainte de a naste daca aflau in acel moment). Traiam un cosmar…. si ma simteam singura si neajutorata. Ma rugam Maicii Domnului si-i ceream disperata doar un singur lucru: sa aiba grija de copilul meu.

Trecuse cam o luna de la prima vizita la ginecolog si prin intermediul unei prietene dragi am mers la un alt medic pentru a-mi face o ecografie, sa vad cum se dezvolta bebelusul. Luase forma unui omulet, a fost prima oara cand mi-am vazut puiul si ceea ce m-a emotionat pana la lacrimi a fost momentul in care i-am ascultat bataile inimii. Va dati seama ca in mine se afla un sufletel, o inimioara (in prostia mea n-am stiut ca un puisor de 9 saptamani are inimioara)….. si-i batea asa repede si am inteles ca ma iubeste, ca-i este frica, ca e mic si are nevoie de protectia mea. Acela a fost momentul decisiv si mi-am zis ca indiferent ce s-ar intampla NU POT si NU AM DREPTUL sa iau viata unui puiut nevinovat. Am telefonat prietenului meu si i-am spus ferm ca nu fac avort, iar el mi-a spus la fel de ferm ca nu-mi recunoaste copilul, ca n-o sa vrea sa-l vada niciodata, ca nu-mi plateste pensie alimentara si ca nu vrea sa mai stie nimic de mine… adica am ajuns in cele din urma la un ADIO hotarat si fara regrete.

Mi-am dat seama ca Dumnezeu nu s-a inselat cand mi-a daruit acest copil si aveam multe motive sa ma bucur de el:
1. Aveam o varsta portivita pentru a deveni mama si eram matura pentru a creste singura un copil
2. Nu am ramas insarcinata in urma unui viol sau a unei aventuri, il cunosteam bine pe omul acesta, l-am iubit si inca il mai iubeam in ciuda a multor necazuri pe care mi le-a facut
3. Nu eram chiar saraca “lipita pamantului” ca sa spun ca nu am cu ce sa-l cresc. Aveam aproximativ doi ani in campul muncii si beneficiam de indemnizatie pentru cresterea copilului. O mai aveam si pe mama pentru un mic ajutor financiar (am reusit pana la urma s-o conving sa pastrez copilul si m-a imbarbatat ca o sa-l crestem impreuna; am aflat ca e baietel si imi spunea ca el o sa fie noul bărbătuş din familia noastra; sunt singura la parinti si tata murise in urma cu o jumatate de an)

Si acum, doamnelor sau domnisoarelor, va voi prezenta inca o dovada ca Dumnezeu nu lasa de izbeliste nici un suflet pe care El in intelepciunea Sa a ingaduit sa se conceapa:

Privindu-mi intr-o noapte pruncul in imaginea ecografiei pe care mi-a dat-o dr cand am auzit bataile inimii copilasului, am observat, la o privire mai atenta, chipul Maicii Domnului cu pruncul Iisus, care priveste smerita si grijulie spre făt. Maica Domnului mi-a dat de inteles astfel ca mi-a auzit rugaciunea si ca are grija de copilul meu (ceea ce am cerut eu in rugaciune). Anexez imaginea acestui mail.

Cand sarcina a ajuns la 4 luni am mers acasa, in orasul natal, deoarece murise bunica mea. A venit si mama in tara. Eu mi-am respectat promisiunea si nu l-am cautat pe tatal copilului, deci nu stia ca sunt venita acasa. In ziua in care trebuia sa plec inapoi  la servici ma indreptam cu taxi-ul spre gara. Si aici cred ca iar a fost mana lui Dumnezeu (destinul): el fiind pe strada, m-a vazut in taxi, si-a dat seama ca ma indrept spre gara si nu stiu cum a reusit dar a ajuns in gara la 5 min dupa ce am ajuns eu. Avea lacrimi in ochi, cred ca regreta pentru comportamentul lui, se simtea frustrat, rusinat de faptul ca mama era de fata si era prima lor intalnire desi, asa cum am mai spus, noi doi ne cunosteam de 7 ani de zile. Nu stiu de ce eram bucuroasa ca-l intalneam si ca vedeam ca era afectat si ca-i păsa. Si mama s-a bucurat. Ma simteam usurata. Ne-am impacat. Ce dulce-i impacarea!!!

Au aflat si parintii lui. Si, culmea ironiei, si ei s-au bucurat. “La 33 de ani era si timpul sa aiba familie” mi-a spus soacra. In februarie ne-am casatorit civil. In 28 martie s-a nascut mica minune, Teodor, care chiar azi are 7 luni. Tot cu ajutorul Maicii Domnului si a Sfantului Nectarie am avut travaliu numai 1 ora si 20 min. Sta in fundulet, rade, chiuie de bucurie, face galagie, spune “mama”,”tata”,”baba”,”papa”,”dada” si cate nu mai face…. E bucuria noastra, a bunicilor, e bucurie in toata casa. Si tata e mandru tare ca are un baiat frumos si cuminte. Abia asteptam sa facem si cununia religioasa ca sa fim “in regula” in fata lui Dumnezeu.

Un alt fapt care mi-a dat putere sa merg mai departe cand eram insarcinata si treceam prin momente dificile a fost ca, intr-o noapte, am visat ca stateam pe o canapea cu un baietel frumos cam de un an langa mine: avea o faţa de papusica, ochii negri, mari si migdalati, pielea albuţă, obrajori grasuti. S-a apropiat de noi tata zambind, care, din nefericire, nu mai e printre noi. Baietelul m-a intrebat, aratand cu degetelul pe bunicul sau: “Tata?” I-am raspuns:”Nu, nu e taticul. El e bunicul tau.” Chiar asa cum l-am descris arată puisorul meu acum. Cand doarme e frumos si curat la fata ca un ingeras. Cand il privesc ma gandesc ca numai Dumnezeu putea sa-i dea chipului de copilas niste trasaturi asa frumoase. Il strang in brate si multumesc Maicii Domnului ca mi-a dat putere sa lupt pentru viata copilului meu.

Asadar, viitoarelor mamici, daca sunteti intr-o situatie dificila asa cum am fost eu, nu deznadajduiti!!! Chiar daca va stiti pacatoase si departe de Dumnezeu, rugati-va Maicii Domnului sa va ajute si nu veti regreta!! Luptati pentru VIATA!!

P.S. marturisirea aceasta am facut-o in 2008. Acum am alte greutati in familie. Dar cu ajutorul Maicii Domnului, al Sf Nectarie si al Sf Serafim de Sarov voi trece si peste ele.

https://i1.wp.com/i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Reclame

4 gânduri despre „(II) Minuni contemporane în trai ortodox – încurajare pentru femeile care au rămas însărcinate [fără voia lor] SĂ NU FACĂ AVORT

  1. In 2008 am trimis acelasi mail pe site-ul celor de la asociatia ProVita, care sunt specializati pe asa ceva. Dar nu am vazut publicata nicaieri marturia. Eu cred ca mesajul trebuie sa ajunga exact acolo unde este nevoie de incurajare.

    Apreciază

      • Un copil e o fiinta deplina inca de la inceput. Gandeste-te ca el doar pe tine te are si doar tu, ca mama, il poti proteja. El e lipsit de apare. Avortul inseamna crima, indiferent de varsta copilului. S-a dovedit ca inimioara lui bate mai repede de spaima cand simte apropiindu-se ustensilele ce il vor scoate bucata cu bucata, pe viu.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.