Mănăstirea Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil – Baia de Aramă, are nevoie acum de ajutorul nostru

Noul ansamblu monahal construit în stil strategic, de apărare, se înscrie într-un curent artistic specific acţiunilor de refacere, extindere şi ridicare a unor construcţii de arhitectură militară, cu funcţie civilă sau a unor edificii cu destinaţie religioasă ce au şi funcţie securizantă.  Oscilând între tradiţie şi inovaţie, arta arhitecturală şi picturală din această etapă de ctitorie străbate un moment de răscruce în dezvoltarea fenomenului cultural românesc al Evului Mediu, desprinzându-se de vechile forme consacrate de meşterii veacului anterior şi evoluând spre o putere de creaţie şi originalitate specifice epocii brâncoveneşti, ce dovedeşte din partea meşterilor autohtoni o stăpânire deplină a metodelor tehnice şi artistice şi un deosebit simţ al echilibrului şi proporţiilor care fac posibilă treptat cutezanţa inovatoare.

Amplasarea geografică

Mănăstirea Baia de Aramă este situată în partea de nord-vest a Olteniei, în Podişul Mehedinţi. Se adăposteşte într-o depresiune mică, fiind înconjurată de dealurile Dochiciu, Dealul-Mare şi Cornet, oraşul comunicând prin şoselele naţionale cu Târgu Jiu, Motru, Strehaia, Drobeta Turnu Severin, precum şi cu staţiunile Băile Herculane şi Bala. Râul Brebina străbate acest vechi târguşor mehedinţean, în zonă existând o mulţime de ruine dacice, semn că regiunea a fost intens locuită de daci. Baia de Aramă este traversată de paralela 45˚. Tot de Baia de Aramă aparţin şi localităţile învecinate: Brebina, Titerleşti, Bratilovu, Mărăşeşti, Stăneşti.

Datarea monumentului

Potrivit tradiţiei locale, vechiul aşezământ monahal (iniţial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, având o biserică de lemn acoperită cu învelitoare de şiţă. Un document din 1672 îl menţionează pe egumenul mănăstirii pe nume Evghenie de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos.

În locul bisericii de lemn se zideşte însă actuala construcţie abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, în timpul egumenului Vasile Arhimandritul de la Hilandar, la îndemnul domnitorului Constantin Brâncoveanu care, între 9 şi 12 iunie 1695, fiind în trecere de la Cerneţi spre Tismana, încuviinţează şi sprijină ridicarea unui locaş de cult (domnitorul dăruieşte 300 de taleri spre folosul zidirii bisericii).

Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului.

Din cauza incursiunilor turceşti, construcţia începe mai târziu, la 22 mai 1699 şi se termină la 7 mai 1703, când are loc sfinţirea bisericii. Zidirea propriu-zisă durează însă numai un an, deoarece zugravul, un anume Ivan, se iscăleşte în exteriorul tencuit la anul 1700. În jurul acestui an are loc şi decorarea picturală a locaşului de cult, de către renumitul pictor Neagoe şi ieromonahul Partenie din Tismana.Biserica este zidită din cărămidă şi bucăţi de zgură de la topitoriile minelor de aramă. Zidul de împrejmuire datează probabil din aceeaşi vreme cu biserica, fiind original din piatră de munte legată cu mortar de var nestins, amestecat cu pământ.

Dovada istorică a ctitorilor şi zugravilor este conţiuntă în pisania zugrăvită cu litere chirilice ce se păstrează pe peretele dinspre apus al naosului: „Cu vrerea Tatălui, a Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfântu au făcut această sfântă biserică dumnealui jupânulu Cornea Brăiloiu velu Banu, dimpreună cu dumnealui jupânului Milco Băiaşul nepotu de frate lui Poznanu căpitan cu toată cheltuiala dumnealoru şi fiind igumenu Vasile arhimandritu în zilele prealuminatului şi bunului creştin Domnu Ion Constandinu Basarab Voievod. Începutu-s-au a să zidi această sfântă biserică la mai 22 leat 7027 (1699) şi s-au săvârşitu cu toastă podoaba ei la mai 7 leat 7211 (1703). Eu cu mâna-mi păcătoasă am zugrăvit biserica, Neagoe şi Parthenie, eromonah din Tismana.”Mănăstirea şi-a început activitatea încă din anul 1703. Funcţionând ca schit, aşezământul a fost ulterior (înainte de anul 1718) închinat Mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos. Aflându-se permanent sub conducerea stareţilor greci sau sârbi, Mănăstirea Baia de Aramă a fost un centru de interferenţe spirituale interculturale, creându-se totodată relaţii de comuniune cu poporul sârb vecin şi astfel având loc un bogat schimb de experienţe culturale şi ecleziastice.

Din întregul schit s-au păstrat doar stăreţia, devenită după secularizare casa preotului şi biserica devenită de mir. Chiliile de zid ce ocupau partea dinspre deal a incintei mănăstirii s-au dărâmat cu timpul. La anul 1890 se locuia încă în ele.

În şedinţa Sinodului Mitropolitan a Mitropoliei Olteniei din data de 29 ianuarie 2008 s-a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii Sfinţii Voievozi din oraşul Baia de Aramă, ca mănăstire de călugăriţe sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, şi având ca stareță pe monahia Isidora Rusu, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă. Din anul 2011 a fost aleasă ca stareță a mănăstirii monahia Mihaela Păiuş.

www.manastirea-baia-de-arama.ro

Mănăstirea Sfinţii Voievozi C.U.I.: 23257357

Cont: 2511.010301/251.100930.344260.RON (122)

Cod IBAN: RO32CECEMH0236RON0344260 C.E.C. Bank – BAIA DE ARAMĂ

STR. TUDOR VLADIMIRESCU, BL. 1

Cod BIC: CECEROBU