„Se împlinesc, în luna iulie, 20 de ani de când a plecat la Domnul arhimandritul Sofronie Saharov, un părinte duhovnicesc bine cunoscut în lumea noastră, întemeietorul mănăstirii de la Essex, din Anglia. Cu acest prilej, unul dintre cei ce l-au cunoscut cel mai bine, unul dintre ucenici lui, părintele Rafail Noica, va veni la Cluj şi va ţine o conferinţă în Auditorium Maximum, încercând să sublinieze virtuţile pe care acest mare părinte duhovnicesc le-a avut“, a spus IPS Mitropolit Andrei, care a adăugat că părintele Rafail este pe măsura părintelui său duhovnicesc. „Eu nu l-am cunoscut pe arhimandritul Sofronie Saharov, însă îl cunosc foarte bine pe părintele Rafail şi pot afirma că ceea ce a fost tatăl lui pe tărâm filosofic, este el pe tărâm duhovnicesc“, a mai spus IPS Andrei.

S-a dus sa-L vada precum esteLANSARE DE CARTE

În cadrul conferinţei, Editura „Renaşterea“ va lansa volumul „S-a dus să-L vadă precum este – 20 de ani de la mutarea în eternitate a părintelui Sofronie Saharov“, tiparită cu binecuvântarea IPS Mitropolit Andrei, în traducerea Anielei Siladi. „Cartea conţine mai multe articole, studii, evocări şi diferite amintiri despre părintele Sofronie, publicate de-a lungul timpului în revista «Buisson Ardent» a Asociaţiei «Sfântul Siluan»“ a spus pr. Cătălin Pălimaru, directorul Editurii „Renaşterea“ care a adăugat că pentru publicare s-a obţinut acordul de la arhim. Chiril, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul“ de la Essex şi de la prof. Jean Claude Poulet, conducătorul asociaţiei „Sfântul Siluan“. Volumul conţine o prefaţă semnată de IPS Mitropolit Andrei şi un cuvânt al pr. Rafail Noica rostit în 2007, la conferinţa dedicată părintelui Sofronie de la Atena, intitulat „Cuvântul Prorocesc şi trăirea harului după Arhimandritul Sofronie“. „Prin această carte am dorit să semnalăm ce a însemnat teologia, opera şi trăirea părintelui Sofronie Saharov pentru viaţa Bisericii Ortodoxe din secolul XX“, a mai spus pr. Cătălin Pălimaru.

afis-conferinta-pr-rafail-noica-Cluj

Din ce moarte ne-a izbavit Hristos (Alba Iulia, 15 dec 2005)

4 comentarii

  1. Daca stie cineva, rog sa-mi spuna cand are Parintele Rafail Noica, urmatoarea connferinta la Iasi.
    Multumesc.

    1. daca ati aflat unde va mai cuvanta parintele si cand anume, va rog sa publicati aici raspunsul . Va raman indatorata !

  2. informatia despre locatia unde va fi conferinta e gresita. conferinta se va tine la auditorium maximum, o sala foarte mica pentru un asa eveniment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.