Despre pedepse

Cuviosul Stareţ Teodor de la Sanaxar (1719-1792)

[…] Părintele Teodor nu-i lăsa lipsiţi de povăţuire nici pe mirenii care o cereau de la el. Odată, au venit la el în mănăstire câţiva domni ca să ceară binecuvântare şi îndrumare duhovnicească. Printre altele, au întrebat:

„Ce să facem, părinte sfinte, cu slugile noastre care au nărav rău? Credem că e păcat să le pedepsim, fiindcă în Sfânta Scriptură se spune: care va vrea să fie cel dintâi între voi, să le fie tuturor slugă (Mc.10,44), şi: tot cel ce se smereşte va fi înălţat (Lc. 18,14). De aceea, credem că noi, domnii, trebuie să fim faţă de slugile noastre ca nişte părinţi faţă de copiii lor şi să nu le batem, chiar dacă-s vinovate.”

La acestea, părintele Teodor le-a răspuns:

„Bună rânduială aveţi că în treburile duhovniceşti vă străduiţi să cereţi povaţă. Sfânta Scriptură are multe înţelesuri: cel după literă, cel alegoric şi cel istoric, pe care nu toţi le pot pătrunde. Nici o prorocie din Scriptură nu se poate înţelege de la sine, fiindcă niciodată n-au fost rostite prorociile din voie omenească, ci le-au rostit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu mişcaţi de Duhul Sfânt (v. II Pt. 1, 20-21). Dregătorul împărătesei Etiopiei, citind cartea Prorocului Isaia, nu ar fi priceput ce citeşte dacă nu l-ar fi învăţat Filip, Sfântul Apostol al lui Hristos. Aşa şi vouă vă zic, prieteni: bine este că întrebaţi cum să vă purtaţi cu acele slugi ale voastre care au nărav rău. Ascultaţi, aşadar, ce spun despre aceasta Sfinţii Părinţi.

Dacă năravurile rele nu ar fi îndreptate şi cei ce nu vor să se îndrepte nu ar fi pedepsiţi, oamenii buni nici nu ar mai putea trăi pe lume, după cum cugetă despre aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur în omiliile sale. Acesta zice: „Dacă nu ar fi stăpânire în obştea oamenilor şi supuşii nu s-ar teme de ea, s-ar strica şi casele, şi cetăţile, şi noroadele nu s-ar mai îmblânzi de frica pedepsei, ci oamenii s-ar nimici unii pe alţii, mâncându-se între ei – bogatul pe cel sărac şi puternicul pe cel slab.” (Cuvânt către norodul din Antiohia). În cărţile Împăraţilor se aminteşte că arhiereul Eli a fost pedepsit aspru de Dumnezeu pentru faptul că nu şi-a pedepsit trupeşte fiii pentru faptele lor cele dezmăţate, deşi cu vorba îi certa mult. Şi Hristos Mântuitorul, Care este pilda de vieţuire pentru toţi, deşi a zis: sunt bând şi smerit cu inima, uneori întrebuinţa şi asprimea. Astfel, râvnind pentru slava casei lui Dumnezeu, i-a gonit din templu pe neguţătorii cei fără de rânduială, făcând bici din funii. Şi stând de vorbă cu ucenicii Săi folosea uneori cuvinte line, iar alteori aspre: o dată, de pildă, l-a fericit pe Apostolul Petru: fericit eşti, Simoane, fiul lui Iona (Mt. 16,17) şi a făgăduit să întemeieze Biserica pe mărturisirea lui, iar nu după multă vreme l-a mustrat aspru: mergi înapoia mea, satană, sminteală îmi eşti! Altă dată le-a zis tuturor: acum şi voi sunteţi nepricepuţi ( Mt. 15,16). Aduceţi-vă aminte şi de cuvintele Sfântului Apostol Iuda: pe unii miluiţi-i cu dreaptă socotinţă, iar pe alţii mântuiţi-i prin frică (1,22).

În Omiliile la întâiul capitol despre Galateni, Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte nu numai către păstorii duhovniceşti, ci şi către lumeştile stăpâniri: „Dacă învăţătorul se poartă blând cu ucenicii atunci când e nevoie de asprime faţă de ei, nu e învăţător, ci pierzător şi vrăjmaş al lor.” Aşadar pedeapsa trupeasă nu încalcă smerenia creştinească dacă este folosită cu dorinţa de a îndrepta, nu din răzbunare şi patimă răutăcioasă.

Aduceţi-vă aminte ce s-a întâmplat în vremea marelui cneaz Vladimir, celui întocmai cu Apostolii. Atunci când, după primirea Sfântului Botez, acesta a început să fie peste măsură de milostiv cu norodul său, lăsând deoparte orice asprime, a urmat în norod tulburare mare, fiindcă oamenii buni nu mai puteau trăi din pricina celor răi. Aceasta l-a împins pe Sfântul cneaz Vladimir să repună în drepturi asprimea legilor.

Atunci când doctorul îi taie omului o mână putredă sau un picior putred, nu-l dă pierzării, ci îi reface sănătatea: aşa trebuie să cugetăm şi cu privire la pedepsirea celor vinovaţi.”

După încheierea acestei discuţii, nobilii au ieşit de la părintele Teodor cu nedumeririle dezlegate şi cu pace în suflet.

Viaţa şi învăţăturile Sf. Teodor de la Sanaxar, ed. Sophia 2011