România votează la ONU împotriva valorilor tradiţionale


Rezoluţia „Promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale graţie unei înţelegeri profunde a valorilor tradiţionale ale umanităţii” a fost adoptată în 27 septembrie 2012 de către Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului

Rezoluţia a fost introdusă de Federaţia Rusă şi a fost elaborată de către specialiştii din peste 60 de ţări. Ea s-a inspirat din poziţia Documentului „Principiile doctrinare ale Bisericii Ortodoxe despre demnitate, libertate şi drepturile omului” adoptat de Sinodul Bisericii Ruse în 26 iunie 2008. Documentul a fost pregătit şi cu colaborarea statelor din Liga Arabă.

La vot s-au observat două părţi opuse. 25 de ţări au votat pentru rezoluţia care susţine înţelegerea şi respectul valorilor tradiţionale. Niciun stat occidental nu a fost pentru. 15 state au votat împotrivă, adică toate statele occidentale care consideră că valorile tradiţionale sunt utilizate pentru limitarea drepturilor omului în lume.

Rezoluţia demonstrează că respectul pentru valorile tradiţionale conduce în mod clar la respectul pentru diversitate şi la respectarea drepturilor omului. Valorile tradiţiei nu sunt opuse drepturilor omului, ci sunt complementare. Drepturile omului, dimpotrivă, în viziune occidentală, sunt văzute ca fiind o sfidare a valorilor tradiţiei şi o luptă împotriva tradiţiei înseşi, văzută că învechită de către societatea secularizată occidentală.

Există un clivaj ideologic imens între Occident şi practic tot restul lumii. O minoritate dezvoltată pretinde să impună noţiuni inovatoare care distrug tradiţia şi înlătură religia din contextul social. În schimb oferă un individualism atroce bazat pe consumism şi economie, dislocarea familiei şi excluderea religiilor care sunt considerate alienante. Această viziune dezrădăcinată de tradiţie şi de istorie este impusă cu forţa armelor sau cu puterea economică, ca fiind o normă universală.

Occidentul urmăreşte eradicarea oricărei valori tradiţionale în favoarea unei societăţi laice, decentrate, inclusive şi lipsite de fiundament moral. Orice referire la religie, tradiţie, neam, sunt ameninţări la adresa globalizării de tip occidental.

Rezoluţia a fost adoptată cu 25 de voturi pentru: Angola, Arabia Saudită, Bangladesh, Burkina Faso, Camerun, China, Congo, Cuba, Djibouti, Écuator, Federaţia Rusă, India, Indonezia, Iordania, Kirghizistan, Kuweit, Libia, Malaisia, Maldive, Mauritania, Filipine, Qatar, Senegal, Thailanda, Uganda.

Au votat contra 15 state:  Austria, Belgia, Botswana, Costa Rica, Spania, Statele Unite, Ungaria, Italia, Mauritius, Mexic, Norvegia, Polonia, Cehia, România şi Elveţia.

S-au abţinut: Benin, Chile, Guatemala, Nigeria, Peru, Moldova şi Uruguay.

România este cert o ţară occidentală ca afiliere politică, civilizaţie materială şi realitate geo-strategică. În acelaşi timp, poporul roman este unul profund religios mai mult de 95% dintre români crezând în Dumnezeu şi practicând valorile fundamentale ale tradiţiei umane şi creştine: familie, şcoală, neam, Biserică.

Cu toate acestea, reprezentanţii acestor 20 de milioane de oameni credincioşi în Dumnezeu şi în valorile tradiţiei, calcă în picioare voinţa tuturor şi votează împotriva tradiţiei umane, a valorilor istorice ale umanităţii, împotriva familiei, neamului, şcolii, religiei, văzute ca valori nocive de către politicienii spălaţi pe creier la Bruxelles.

Apartenenţa la valorile civilizaţiei occidentale nu înseamnă niciodată anularea valorilor tradiţionale, ci păstrarea lor într-o cultură a diversităţii şi armoniei, în care religia şi educaţia sunt pilonii fundamentali ai societăţii. Ceea ce au făcut reprezentanţii României la ONU a fost o trădare a intereselor românilor care i-au votat.

pr. Ioan Valentin Istrati (doxologia.ro)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s