Arhimandritul Ioanichie Grădinaru
Născut la 1 mai 1907, în Văculeşti, lângă Dorohoi, şi într-o familie de agricultori, de mic copil, lui Ioan Grădinaru îi plăcea să meargă la Mănăstirea Gorovei, din apropiere. La 15 ani, el s-a hotărât să intre în viaţa monahicească, pentru care la 5 decembrie 1922, cu o boccea în spate, a ajuns la Mănăstirea Neamţ. Timp de nouă ani de zile a făcut ascultare de frate la vite, trapeză, bucătărie, la paracliserie, la arhondaricul mănăstirii. Niciodată nu se împotrivea, nu vorbea, nu cârtea pentru ascultare sau mâncare.
În 1925, stareţul mănăstirii l-a trimis la seminar. În decembrie 1931 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioanichie, iar după absolvirea Facultăţii de Teologie, la 8 septembrie 1934, a fost hirotonit ierodiacon. Un an mai târziu a fost numit diacon slujitor la Mănăstirea Agapia. Aici a fost remarcat de mitropolitul Moldovei, care l-a chemat să slujească la catedrala din Iaşi şi să ocupe postul de veştmântar, apoi de eclesiarh. La sfatul mitropolitului a urmat cursurile Facultăţii de Drept, iar în 1944 a fost hirotonit preot.
Prin comportament şi modul de viaţă, părintele Ioanichie s-a dedicat trăirii duhovniceşti, slujind la catedrala din Iaşi timp de 33 de ani. Întotdeauna a manifestat dragoste, prin milostenie faţă de toţi nevoiaşii, apoi, prin viaţa sa în rugăciune, de slujire, de meditaţie şi de dăruire totală pentru biserică şi Cuvioasa Parascheva, lângă care se afla permanent, s-a dovedit un exemplu pentru semenii săi. La 7 aprilie 1970, părintele Ioanichie s-a mutat la Domnul, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii sale de metanie.
Părintele Dumitru Iliescu Palanca, mărturisitorul
Provenit dintr-o familie de agricultori din satul Palanca, comuna vâlceană Nemoiu, şi născut în 1903, tânărul Dumitru Iliescu a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Râmnicu Vâlcea, apoi de la Roman. În 1929 a fost numit preot la parohia Olteniţa suburbană, unde a depus eforturi mari pentru refacerea bisericii, una dintre cele mai frumoase din stânga Dunării, întemeierea unui cămin cultural sub patronajul Sf. Nicolae, cu bibliotecă şi sală de festivităţi, şi a organizat şezători şi serbări cultural-artistice pentru aducerea tineretului cât mai aproape de altar. Părintele Dumitru a fost alături de credincioşii săi atunci când s-a implicat pentru introducerea curentului electric în localitate şi amenajarea unui dispensar medical. Între 1932-1936 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Chişinău, susţinându-şi licenţa cu distincţia „Magna cum laude“.
În 1938 a fost numit profesor şi director al Seminarului Teologic din Curtea de Argeş, însă pentru puţin timp, deoarece s-a transferat la Seminarul monahal de la Cernica.
În 1940 a fost numit la Biserica Stavropoleos, care timp de 40 de ani fusese închisă. Cu multă răbdare şi ajutat de un grup de credincioşi, părintele Dumitru a pornit la restaurarea acestui frumos aşezământ de rugăciune din centrul Capitalei, deschizându-l de praznicul Sf. Nicolae din 1940.
După venirea comuniştilor la putere, părintele a fost şicanat permanent, mai ales că nou înfiinţata Uniune a preoţilor democraţi încerca să-şi aşeze sediul la Stavropoleos. În 1948, părintele a fost arestat pentru implicarea în grupul de rezistenţă „Vlad Ţepeş II“ şi deferit justiţiei. La 6 august 1948, părintele a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale“. A cunoscut universul concentraţionar comunist, fiind mereu condamnat la izolare pentru comportamentul său demn. La 1 martie 1963, suferind de un grav TBC, părintele Dumitru Iliescu-Palanca a trecut la cele veşnice.
Adrian Nicolae Petcu (ziarullumina.ro)
