muzica: Grupul Psaltic al Seminarului Teologic din Galaţi

Tropar, glasul al 8‑lea:

Dumnezeiască odraslă a creta­nilor, păstor al cetăţii celei împă­ră­teşti şi povăţuitor sfinţit al creş­ti­­nilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Ata­na­sie înţelepte, primit‑ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roa­gă pe Hristos Dumnezeu să mân­­­tu­iască sufletele noastre.

DoarOrtodox

În luna mai, în ziua a doua, po­me­nirea Sfântului Ierarh Atanasie Pate­larie, Patriarhul Constantinopolului.
Sfântul Ierarh Atanasie, căruia Dumnezeu i‑a îngăduit să poarte crucea ne­număratelor încercări şi să mărtu­risească dreapta‑credinţă într‑o pe­rioadă de mari tulburări pentru creş­tinătatea răsăriteană, a văzut lumina zilei către sfâr­­şitul veacului al XVI‑lea, în insula Cre­ta, din părinţi bine‑cre­din­cioşi. La Botez, pruncul a primit nu­mele Alexie şi se străduia să devină un împli­nitor al Evangheliei demn de Bise­rica întemeiată pe insulă de Sfântul Apos­tol Tit. De mic nu râvnea decât la viaţa du­hovnicească, plăcându‑i mult să citească vieţile sfin­ţilor şi aprinzându‑se de dorul de a urma nevoinţelor acelora.
După moartea tatălui său, renunţă la lume şi ia îngerescul chip al călugăriei, primind numele Atanasie. S‑a îndreptat apoi către Muntele Athos unde a vieţuit la una din marile mănăstiri având ascul­tare la trapeza obştii. După un pelerinaj făcut în Ţara Sfântă, curând devine cu­noscut prin darul orato­riei şi alesele sale cunoştinţe teo­logice.
O veche scriere grecească ne încre­dinţează că, pe la anul 1626, se afla în Valahia, ca dascăl, unde traduce Psalti­rea în limba greacă populară.
Patriarhul ecumenic Chiril Lucaris îl cheamă pe Atanasie la Constantinopol, să sprijine credinţa ortodoxă atacată de necredincioşi şi de eretici. În anul 1631 este ales mitropolit al Tesalonicului, pe scaunul pe care cu trei veacuri mai înain­te şezuse Sfântul Grigorie Palama. Din această vestită cetate a Macedoniei va trimite mitropolitul Atanasie mai multe scrisori ţarului Rusiei, pentru a ajuta mi­tropolia sa, care era asuprită de turci.
Când bătrânul patriarh Chiril Lu­ca­ris este trimis în exil, în anul 1634, pe Tro­nul ecumenic, prin voinţa sobo­rului ar­hie­reilor, este aşezat vremelnic mitro­po­litul Atanasie al Tesalonicului.
Curând, necredincioşii l‑au silit să ia calea pribegiei pentru a aduna mi­loste­nie, cu care să plătească datoriile mitro­poliei. Şi‑a găsit odihnă şi sprijin în Mol­dova, fiind primit de evla­viosul voievod Vasile Lupu, care l‑a aşe­zat în Mănăsti­rea Sfântul Ierarh Nicolae din Galaţi. De aici a mai plecat o dată la Constantino­pol, fiind reales în vara anu­lui 1652 pa­triarh ecumenic. N‑a păstorit însă decât două săptămâni, după care a fost nevoit să demisioneze datorită pre­siunii turci­lor, întorcându‑se la Galaţi.
Mult s‑au bucurat slujitorii şi creşti­nii din oraşul de la Dunăre pentru blân­da şi înţeleapta păstorire a patriahului pribeag, care s‑a arătat ferm şi sta­tornic în dreapta‑credinţă, în pur­tarea crucii şi în evlavia sa neşovăielnică.
Sfântul chiar şi‑a arătat dorinţa de a‑şi sfârşi călătoria vieţii pământeşti la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Ga­laţi, pe care o şi numea „mănăstirea mea“, dar voia Domnului a fost alta. Şi‑a con­tinuat călătoria pentru ajutorarea creşti­nilor din alte părţi ale Bise­ricii Ortodo­xe căzute sub ocu­panţi pă­gâni şi a ajuns, bătrân şi bol­nav, în Rusia, unde a primit însemnate daruri de la ţar şi de la pa­triar­hul Nikon. La întoarcere a rămas „pe cale“, într‑o ce­tate ortodoxă ucrai­neană de la Lubnî unde s‑a aşezat la Mă­năstirea Schim­ba­­rea la Faţă din Mgarsk. Cunoscân­du‑şi mai dinainte vremea sfâr­­şitului său, Sfântul Atanasie a alcă­tuit un testament prin care a împăr­ţit da­rurile pri­mite de la ţar, îndreptân­du‑le către mai multe mănăstiri şi bise­rici din Mol­dova, din Sfântul Munte Athos şi la Mănăs­tirea Sinai. Daruri bo­gate a rân­duit a se duce şi la Mănăstirea Sfân­tul Nicolae din Galaţi.
Ştiind că Dumnezeu îl va chema din această viaţă, s‑a rugat pentru toţi păsto­riţii săi, pentru cei ce i‑au făcut bine şi pentru cei care l‑au prigonit ori ne­drep­tăţit în zbuciumata sa viaţă, şi‑a cerut iertare de la toţi şi pe toţi i‑a iertat din ini­­mă. Împăcat în cugetul său şi încre­ză­tor în marea milostivire a lui Dumnezeu, cu rugăciunea pe buze şi în inimă, şi‑a încredinţat sufletul său bine­‑credincios Mântuitorului Hristos, la 5 aprilie, anul Domnului 1654, în ziua a treia a Sfintelor Paşti. A adormit întru Domnul în ge­nunchi, cu Sfânta Evan­ghelie în mâini, rostind cu glas stins: „Doam­ne, primeşte sufletul meu.“
Înveşmântat cu toate odăjdiile pa­triar­hiceşti, cu cârja arhie­rească în mâ­nă şi aşezat pe tron, a fost po­gorât astfel într‑un mormânt săpat în biserica mă­năstirii.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, tru­pul ostenit de privegheri al slăvitului pa­triarh Atanasie s‑a proslăvit prin nepu­trezire. Lucrul acesta s‑a aflat după opt ani de la mutarea sa în veşnicele locaşuri, prin descoperire dumnezeiască. Venind în Mănăstirea din Lubnî, mitropolitul Paisie al Gazei a avut o vedenie: Sfântul Atanasie i s‑a arătat şi i‑a desco­perit un­de se afla trupul său, cerându‑i să‑l scoa­tă din lo­cul de odihnă. Mormân­tul a fost deschis şi, o, minune: trupul Sfân­tului Atanasie se afla întreg şi nepu­trezit, aşa cum fusese îngropat cu opt ani în urmă, răspândind miros înmiresmat. Sfintele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evlavie în par­tea dreaptă a bise­ricii, în ziua de 1 fe­bruarie 1662, iar pomenirea sa între sfinţi s‑a hotărât a se face în fie­care an, la 2 mai.
De două ori, cinstitele moaş­te au ră­mas neatinse de focul care a cuprins bi­serica, sfântul, prin minuni, ajutând pe vieţui­torii mănăstirii să nu fie vătămaţi.
La începutul veacului al XX‑lea, moaş­tele sfântului au fost duse la Har­kov, iar din anul 1943 se află la închinare în Catedrala Buna Vestire din acest oraş.
În toamna anului 2004, când se îm­pli­neau 350 de ani de la slăvita mutare la ceruri a Sfântului Atanasie, prin osâr­dia Preasfinţitului Ca­sian, Episcopul Dună­rii de Jos, a fost adusă de la Harkov la Ga­laţi o părticică din moaştele Sfân­tului Ata­nasie, aşezate într‑o icoană a pa­triar­hului Constanti­nopolului. Doi ani mai târziu, ierarhul gă­lăţean a adus în oraşul de la Dunăre şi un veşmânt în care au fost îmbrăcate moaştele Sfântu­lui Atana­sie, spre bucuria şi întă­rirea evla­vioşilor cle­rici şi creştini de la Dună­rea de Jos.
Multe boli şi neputinţe a tămăduit sfântul prin moaştele sale şi ajută şi astăzi celor ce i se roagă cu credincioşie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mi­luieşte‑ne pe noi!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.