muzica: pr. Laurentiu Iacob

Troparul Sfantul Efrem cel Nou – MARE MUCENIC din Nea Makri, Grecia

Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniţilor şi ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ţi sufletul sub loviturile necredincioşilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat spre cei ce cu evlavie îţi strigă ţie: slavă Celui Ce ţi-a dăruit putere, slavă Celui Ce ţi-a dăruit harul tămăduirilor, slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

sf_efrem_nou

Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile„. Sfantul Efrem cel Nou mai este recunoscut si ca SALVATOR al celor DEZNADAJDUITI si ca OCROTITOR al celor DEPENDENTI de DROGURI.

Sfantul Efrem cel Nou a trait in secolul al XV-lea in Grecia. A vietuit ca monah la Manastirea Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor de la Nea Makri din Attica, Grecia. Dupa ce a trait 27 de ani in nevointa calugareasca aspra, Manastirea de pe Colina Neprihanitilor a fost cotropita de otomani. Turcii au ucis monahii prin decapitare, iar pe Sfantul Efrem cel Nou l-au facut rob si l-au torturat in felurite chipuri, de nenumarate ori, timp de 8 luni. La sfarsit, turcii l-au atarnat cu capul in jos intr-un copac batran, i-au strapuns trupul cu multe cuie – din acelea cu care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce -, apoi i-au infipt in pantece un taciune aprins. Astfel si-a dat sufletul in mainile Domnului, la data de 5 mai 1426.
Vreme de 500 de ani nu a stiut nimeni de acest Mare Mucenic din Nea Makri, pana pe 3 ianuarie 1950, cand Sfintele sale Moaste – care sunt inmiresmate si pline de har – au fost descoperite prin revelatie de monahia Macaria, stareta Manastirii Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihanitilor (pana la cotropirea ei de catre turci, aceasta manastire era de calugari, iar din secolul al XX-lea – cand a fost restaurata – este de maici).
Dupa descoperirea Sfintelor sale Moaste, Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – s-a aratat de nenumarate ori staretei Macaria, altor maici si multor crestini (multi dintre ei nu stiau nimic despre Sfantul Efrem cel Nou), fie sub chipul unui nevoitor cu fata brazdata de multe osteneli, fie purtand vesminte preotesti, fie ca un calugar, marturisind: “Ma numesc Efrem!” si relatandu-le viata sa si chinurile si torturile la care a fost supus pentru marturisirea dreptei Credinte Ortodoxe. Celor mai multi, imediat dupa aratare, Sfantul Efrem cel Nou le-a rezolvat problemele: pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta, pe altii i-a izbavit de primejdii sau de foc, pe multi deznadajduiti i-a mangaiat.

sf-efrem-cel-nou

ACATISTUL SF. MARE MUCENIC EFREM CEL NOU

 

TROPARUL Sfantului Efrem cel Nou

glasul al 3-lea

Ai stralucit ca soarele pe Colina Neprihanitilor si ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dandu-ti sufletul sub loviturile necredinciosilor, Sfinte Parinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai facut ca dumnezeiescul har sa se reverse neincetat spre cei ce cu evlavie iti striga tie:

Slava Celui Ce ti-a daruit putere!
Slava Celui Ce ti-a daruit harul tamaduirilor!
Slava Celui Care da tuturor tamaduiri prin tine!

CONDACUL Sfantului Efrem cel Nou, glasul al 3-lea

Pe Colina Neprihanitilor te-ai intarit vietuind intru nevointa, Parinte de Dumnezeu inteleptite, si de acolo ai purces pe calea muceniciei. Pentru aceasta Cel Care daruieste lumii viata, cu indoita cununa te-a incununat, Mare Mucenice Efrem, si te-a daruit noua ca in tot locul sa te avem ajutator si sa te rugam cu staruinta: miluieste-i pe cei ce te cinstesc pe tine!

doar ortodox candle light_church00

ACATISTUL SF. MARE MUCENIC EFREM CEL NOU 

Rugăciunile începătoare:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne pe noi. Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești; vistieria bunătăților, și dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. De 3 ori.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește, de 3 ori.

Slavă… Și acum…

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău; vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa si pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Amin.

Condacul 1, glasul al 8-lea. Apărătoare Doamnă…

Răsăritu-ne-ai ca un astru nou-arătat, când s-au aflat cinstitele tale moaște, Părinte, și pe toți îi luminezi cu razele minunilor. Ci pururea plinește cererile celor ce cu credință de tine se apropie și îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Icosul 1

Ca un alt înger din cer ai apărut, și nouă ne-ai arătat harul Dumnezeiescului Duh, prin care pe toți cei credincioși îi veselești, Cuvioase Mucenice Efrem; pentru aceea, pe tine fericindu-te, îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce odinioară bine te-ai nevoit,
Bucură-te, cel ce acum te-ai descoperit;
Bucură-te, cel ce dăruiești veselie,
Bucură-te, pricină de cerească bucurie;
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos astru nou-luminător,
Bucură-te, sabie împotriva nebuniei celui urâtor;
Bucură-te, că în chip cuvios cu nevoința ești împodobit,
Bucură-te, că după dreptate cunună de biruință ai primit;
Bucură-te, sprijinul cel nou al credinței,
Bucură-te, rana și stricarea necredinței;
Bucură-te, prin care cei binecinstitori biruiesc,
Bucură-te, prin care cei necinstitori se zădărnicesc;
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 2-lea

Viața ta sfântă și sfârșitul preafericit au fost neștiute de oameni, dar prin descoperirea sfintelor tale moaște, Preafericite Efrem, te-ai făcut cunoscut până la marginile pământului, îndemnându-i pe toți să laude dumnezeiasca iconomie și să cânte Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dobândind noi cunoștința dumnezeiască a vieții tale întru Domnul, prin arătarea sfintelor tale oseminte, lăudăm pe Cel care te-a proslăvit prin mulțime mare de minuni, Preafericite Efrem. Prin ele, tu dăruiești mângâiere celor care îți cântă cu umilință:
Bucură-te, că lui Hristos-Dumnezeu Îi ești slujitor
Bucură-te, că al luminii nematerialnice ești văzător
Bucură-te, următor plin de sârg al nevoinței pustnicești
Bucură-te, fierbinte râvnitor al luptelor mucenicești
Bucură-te, vas preacurat, ce ai primit dumnezeiască insuflare
Bucură-te, floare sfântă răspândind tainică înmiresmare
Bucură-te, înțelepte care ai lepădat deșertăciunea cea lumească
Bucură-te, căci în chip tainic ai văzut lumea cea cerească
Bucură-te, căci mulțime de înviforări ai potolit
Bucură-te, că dorirea cea bună a duhului ți-ai hrănit
Bucură-te, că prin dragostea ta sfântă pavăză ne ești
Bucură-te, că înșelăciunile diavolești tu le stârpești
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 3-lea

Prin sfintele tale arătări, ai descoperit celor ce te-au văzut, o, Sfinte Efrem, mucenice al Domnului, slava cea ascunsă pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu. Iar prin mulțimea minunilor umpli de nădejde pe toți cei ce strigă Domnului cu credință: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ai strălucit odinioară pe colina neprihăniților, arătându-te plăcut lui Hristos prin sfântă viețuire, iar acum, Sfinte, sfințești cu sfintele tale moaște mănăstirea ta, care se veselește duhovnicește și îți strigă:
Bucură-te, luminător preastrălucit al isihiei
Bucură-te, chip al cumpătării și trezviei
Bucură-te, căci veselești mințile cele credincioase
Bucură-te, că amesteci cugetele inimilor necredincioase
Bucură-te, că veșmintele sufletului tău sunt cu sânge împurpurate
Bucură-te, căci cu pecetea mucenicească faptele ți-s încrustate
Bucură-te, căci caznele păgânilor le-ai îndurat cu răbdare
Bucură-te, că ai râvnit să dobândești cununile nepieritoare
Bucură-te, far străluminat ce ne scoți la neclătit liman
Bucură-te, cel ce îndepărtezi săgetările celui viclean
Bucură-te, că mănăstirii tale îi ești bucurie roditoare
Bucură-te, cupă veșnic primitoare a Întreitului Soare
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 4-lea

Risipind tulburarea și aducând încredințare, te-ai arătat cinstitei egumene și i-ai descoperit în chip limpede că sfintele oseminte pe care le găsise erau ale tale. Iar ea, văzându-te, s-a umplut de dumnezeiască insuflare și a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Egumena, căreia i te-ai arătat, întru tot fericite, ți-a auzit glasul și te-a văzut că îi vorbeai, iar tu i-ai descoperit numele și chipul morții tale. Pentru aceasta, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Mare Mucenice din ceata călugărilor
Bucură-te, cel proslăvit întru soborul sfinților
Bucură-te, căci ai viețuit în chipul îngeresc
Bucură-te, că te-ai învrednicit de rodul cel ceresc
Bucură-te, cunună aurită a sfintei tale mănăstiri
Bucură-te, pom pururea neveștejit, plin de sfintele rodiri
Bucură-te, că pe colina neprihăniților ai viețuit întru nevoință
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu ți-a fost armă și iscusință
Bucură-te, că ai sfărâmat puterea celui pizmaș și dușmănos
Bucură-te, că te-ai împodobit cu frumusețea Domnului Hristos
Bucură-te, că sufletele întinate de păcat le curățești
Bucură-te, că mulțimea credincioșilor o veselești
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 5-lea

Prin uimitoare minuni și prin mulțimea arătărilor tale, tu descoperi tuturor, în vis ori în stare de trezie, slava pe care ai dobândit-o de la Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem. Pentru aceasta, privind cu bucurie către slava ta, strigăm Celui care te-a înveșmântat în lumină: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Racla cu sfintele tale moaște revarsă tămăduiri, bucurie și sănătate celor care vin să se închine în sfântă mănăstirea ta și-ți cer stăruitor ajutorul, Sfinte Părinte Efrem. De aceea, copleșiți fiind de darurile tale care se revarsă atât de bogat, strigăm către tine cu credință:
Bucură-te, cel care ne ești izvor de tămăduire
Bucură-te, că suferinzilor le ești neîncetată izbăvire
Bucură-te, că te arăți celor ce dorm, dar și celor ce veghează
Bucură-te, că vii degrabă la cei ce după ajutorul tău însetează
Bucură-te, că tainic îi sfințești pe cei ce cheamă numele tău
Bucură-te, veselia negrăită a celor ce văd slava chipului tău
Bucură-te, că tu tămăduiești de bolile ce nu au vindecare
Bucură-te, că ne ridici poverile ce le purtăm prin drăceasca insuflare
Bucură-te, că prin pronia de sus, multor credincioși te-ai arătat
Bucură-te, că îi umpli de bucurie pe cei care ți s-au rugat
Bucură-te, căci cortului ceresc îi ești locuitor
Bucură-te, preafierbinte și minunat ocrotitor
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 6-lea

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr și prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioșilor. Pentru aceasta, Sfinte Părinte Efrem, mulțimile aleargă la sfântă mănăstirea ta și dobândesc har din belșug prin sfintele tale moaște, cântând Preasfântului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind ca un alt soare, te-ai arătat și ți-ai făcut auzit glasul pogorât din Cer, pe colina neprihăniților. Neștiut fiind de către pământeni, te-ai făcut cunoscut acum Bisericii lui Hristos, prin descoperirea sfintelor tale moaște, făcându-i pe toți oamenii să îți aducă dulce cântare:
Bucură-te, stâlp al pătimirilor mucenicești
Bucură-te, viță a dreptarelor dumnezeiești
Bucură-te, sfeșnic al luminii lui Hristos
Bucură-te, cel nou arătat nouă, celor de jos
Bucură-te, scară nou zidită a Bisericii Mântuitorului
Bucură-te, că nevoința virtuților ți-a zugrăvit chipul teoforului
Bucură-te, piatra cea din capul unghiului a luptelor mucenicești
Bucură-te, că tiranilor cugetului trupesc li te împotrivești
Bucură-te, că întru slava muceniciei ai suit calea cea cerească
Bucură-te, cel ce preamărești bunătatea dumnezeiască
Bucură-te, cel ce ți-ai vădit bărbăția sufletului
Bucură-te, tu, care abați turbarea vrăjmașului
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 7-lea

În sânurile pământului ai rămas ascuns vreme de mai multe veacuri, purtătorule de Dumnezeu, iar în anii din urmă te-ai arătat prin bunăvoirea Domnului, ca o comoară sfântă, Părinte Efrem, îmbogățindu-i cu harul tău pe cei care-I strigă lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Te-ai arătat ca un nou astru în Biserica lui Hristos, luminând-o cu dumnezeieștile raze ale minunilor tale, iar pe cei care cer cu râvnă mijlocirea ta cea caldă îi izbăvești din asuprirea întunecatelor patimi. Pentru aceea, și noi, Sfinte Părinte Efrem, îți strigăm fără de încetare:
Bucură-te, ciorchine ce cu veselie ne-ndulcești
Bucură-te, căci amarele mâhniri tu risipești
Bucură-te, tămăduire minunată a celor aflați în grele pătimiri
Bucură-te, izbăvire a celor ce sunt împovărați de multe ispitiri
Bucură-te, că ești purtător de Dumnezeu și sfinților următor
Bucură-te, atlet preaiscusit și mucenic al Împăratului tuturor
Bucură-te, că nevoința cu lupta mucenicească ai împreunat
Bucură-te, cel ce slava cea de sus ne-ai arătat
Bucură-te, că întunericul patimilor tu îl risipești
Bucură-te, că în inima drepților bucurie zămislești
Bucură-te, că sângeroșilor păgâni le-ai biruit nebunia
Bucură-te, că fără de strămutare ți-ai purtat mucenicia
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 8-lea

Harul pe care-l dăruiești, Preafericite Efrem, tuturor celor ce te cheamă în ajutor se revarsă asupra lor în chip preaminunat. Pentru aceasta, vestea minunilor tale s-a răspândit în toată Attica, iar noi, care alergăm cu grăbire la sfintele tale moaște, Îi strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Întru totul luminat fiind de strălucirea dumnezeiască, nu te îndepărtezi nici o clipă de mănăstirea cea sfântă, Sfinte Mare Mucenice Efrem, arătându-te în felurite chipuri celor cu inima curată și dăruind har îmbelșugat celor ce cu râvnă îți cântă ție:
Bucură-te, slavă a călugăriei
Bucură-te, stâlp al Ortodoxiei
Bucură-te, curcubeu al luminii nezidite
Bucură-te, că ești părtaș al firii îndumnezeite
Bucură-te, alabastru plin cu mirul lacrimii de umilință
Bucură-te, surâs de bucurie izvorât din aspră nevoință
Bucură-te, jertfă sfințită prin război până la sânge
Bucură-te, că prin tine nebunia necredinței se înfrânge
Bucură-te, viață înveșmântată cu monahicească haină
Bucură-te, mireasmă bună a viețuirii fără de prihană
Bucură-te, stea care pe colina neprihăniților răsare
Bucură-te, că în bezna vremurilor noastre ești precum un soare
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 9-lea

Tu dezlegi legăturile celor slăbănogi, îi tămăduiești pe cei îndrăciți și faci să înceteze mulțimea bolilor fără de leac. Pentru aceasta, atenienii, locuitorii din Pireu și din împrejurimi, se zoresc în număr mare spre mănăstirea ta, Părinte Efrem, lăudându-te pe tine și cântând Celui care te-a încununat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

O, preaminunate Părinte Efrem, când tânăra cea evlavioasă te-a văzut strălucind cu o slavă care nu era din lumea aceasta și a auzit dumnezeieștile tale cuvinte, a mărturisit tuturor grija pe care tu o porți mănăstirii tale. Pentru acestea toate, după cuviință îți cântăm:
Bucură-te, slava călugărilor din vremea de acum
Bucură-te, că spre Cer suit-ai pe mucenicescul drum
Bucură-te, că ocrotitor neobosit al mănăstirii tale ești
Bucură-te, căci cu Sfinții Îngeri dimpreună locuiești
Bucură-te, că i-ai tămăduit pe cei cuprinși de noianul durerii
Bucură-te, că pe paralitic tu l-ai ridicat prin harul înfierii
Bucură-te, căci cu darul tău ai risipit groaznice dureri de cap
Bucură-te, că boala diabetului tot prin darul tău a încetat
Bucură-te, potir ceresc ce te pogori în revărsări de har
Bucură-te, nestemată dată firii omenești în dar
Bucură-te, Mare Mucenice, podoaba nevoitorilor
Bucură-te, icoană preaslăvită a cetei călugărilor
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 10-lea

Cuvioasele monahii te-au văzut în dumnezeiască vedenie ori în vis, preumblându-te prin locașul tău, Sfinte Părinte Efrem, și umplându-se ele de o mare bucurie, te-au ales drept sfântul lor ocrotitor. Pentru unele ca aceste daruri, dintru smerenia inimii strigă către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Adunând în sufletul tău mirul cel de taină dobândit întru adâncul smereniei, dăruiești mângâiere inimilor celor credincioși, iar din racla cu sfintele tale moaște răspândești minunată mireasmă tuturor celor care, cu capetele plecate, îți cântă cu evlavie:
Bucură-te, mir al smereniei preabinemirositor
Bucură-te, că turmei tale îi ești dumnezeiesc păstor
Bucură-te, Rai ce răspândește ale nestricăciunii bune-nmiresmări
Bucură-te, chiparos înalt al sfintei nepăsări
Bucură-te, că pe potrivnicul cu răstignirea ta l-ai biruit
Bucură-te, că prin chinurile mucenicești Hristos te-a proslăvit
Bucură-te, că moaștele tale în tainița pământului s-au aflat
Bucură-te, că din dumnezeiască poruncă tu te-ai arătat
Bucură-te, că întinăciunea sufletelor noastre tu o curățești
Bucură-te, că răutatea credincioșilor degrabă o pârjolești
Bucură-te, că tu în toată vremea dăruiești tămăduire
Bucură-te, că ne ocrotești fără de contenire
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 11-lea

Noroadele credincioșilor de pretutindeni L-au lăudat pe Domnul când au fost aflate sfintele tale moaște, căci El, prin dumnezeiasca Sa iconomie, le-a ținut tăinuite în pământ și nestricate de curgerea atâtor ani. Pe acestea cinstindu-le, Sfinte Efrem, și noi ne închinăm înaintea Împăratului Vieții, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Prin mijlocirea ta la tronul Mântuitorului Hristos, păzești mănăstirea de toată nevoia și necazul, dăruindu-i binecuvântarea ta, Părinte Efrem, căci iat-o alergând spre dobândirea darului tău și strigând cu umilință către tine:
Bucură-te, zidul nostru nesurpat
Bucură-te, al credincioșilor turn nestrămutat
Bucură-te, păzitorul de nădejde al mănăstirii tale
Bucură-te, căci pe copii îi ții sub ocrotirea trezviei tale
Bucură-te, sprijin nebiruit al monahiilor celor cu sârguință
Bucură-te, tainică slavă a maicilor iubitoare de nevoință
Bucură-te, cel ce cererile credincioșilor plinești
Bucură-te, că rugămințile copiilor tăi le primești
Bucură-te, că ne dăruiești toate bunătățile
Bucură-te, că alungi de la noi toate răutățile
Bucură-te, că pentru lumea întreagă te rogi neîncetat
Bucură-te, că prin tine mângâiere mare am aflat
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 12-lea

Din destul reverși daruri și belșug de veselie și de fericire dumnezeiască, Părinte Efrem, iar racla cu sfintele tale moaște veselește sufletele noastre și ne sfințește chiar și trupurile, nouă, celor sărmani, ce îndrăznim să grăim Preasfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudându-ți luptele în cântările noastre, Părinte Mucenice Efrem, slăvim darul de care te-ai învrednicit și, apropiindu-ne de sfintele tale moaște, îți cerem să ne ocrotești până în sfârșitul vieții noastre pământești. Iar pentru tainica ocrotire ce ne-o arăți în toată vremea, îți aducem această cântare:
Bucură-te, cel ce ești asemenea cu toți sfinții
Bucură-te, cel ce te numeri dimpreună cu mucenicii
Bucură-te, căci ai dobândit cununile netrecătoare
Bucură-te, că ai cuprins lumina Întreitului Soare
Bucură-te, apărător neprețuit al celor ce trăiesc în mănăstire
Bucură-te, temelia nou arătată Bisericii, vrednicule de cinstire
Bucură-te, că mulțimi de credincioși ai umplut de veselie
Bucură-te, că tu înalți sufletele, întărindu-le în curăție
Bucură-te, că tu mă slobozești de grijile pierzătoare
Bucură-te, că mă scoți din patimile cele stricătoare
Bucură-te, că la tronul lui Hristos ești mijlocire
Bucură-te, cel ce mă izbăvești dintru mâhnire
Bucură-te, Sfinte Efrem, pururea fericite.

Condacul al 13-lea

O, de trei ori Preafericite Părinte, Sfinte Mucenice Efrem, împreună-locuitorule cu sfinții, roagă-L pe Hristos, dimpreună cu ei, să ne izbăvească din toate nevoile, făcându-ne părtași vieții celei veșnice, pe noi, cei ce-I strigăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși zicem Icosul 1: Ca un alt înger din cer ai apărut…

Apoi Condacul 1: Răsăritu-ne-ai ca un astru nou-arătat…

Rugaciuni care se citesc dupa Acatistul Sfantului Efrem cel Nou (dupa nevoia fiecaruia):

 

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru buna înțelegere între soți

Preablândule Părinte Efrem, cu umilință venim acum la tine și cerem ca milostivirea ta cea mare să se arate și asupra noastră, căci suntem împovărați sufletește.

Osteneala zilelor s-a adunat asupra noastră dintru puținul rugăciunii și nu mai putem să ne purtăm neputințele și nemulțumirile, iar neîmplinirile ne împresoară și ne strâmtorează tot mai mult sufletele.

Înmulțește tu dragostea între noi și fă să piară orice sămânță a dezbinării, a vrăjmășiei, a disprețului sau a oricărei altei urâciuni izvorâte din mânie ori patimă.

Dăruiește-ne cumpătare și trezvie a minții, ca viețuirea noastră împreună să fie întru cinste, voioșie și adevăr, căci trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletele sunt nemuritoare.

Fă tu să înflorească bucuria în inimile noastre, iar atunci când suntem împreună unul cu celălalt, fii și tu între noi, și ne învață să vedem măcar o parte din adâncul cel veșnic al chipului lui Dumnezeu din om.

Te rugăm, iconomisește și rânduiește în viețile noastre apropiere de Taina Sfintei Spovedanii, ca mai apoi să dobândim și unirea cu Domnul prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Său, spre înnoire deplină a cugetelor și a făptuirilor noastre.

Fă, dumnezeiescule Efrem, ca toate scăderile, neputințele, greșelile și păcatele noastre să nu-i împovăreze pe cei de lângă noi, ci, mistuindu-le tu prin puterea Crucii și a Învierii Domnului, să se pogoare asupră-ne roua cea binecuvântată a înnoirii și a prospețimii lăuntrice, dintru care izvorăște dragostea curată și nădejdea cea bună.

Așa, Sfinte Mare Mucenice Efrem, ajută-ne  nouă, aducând prisos de bunătate, dragoste, nădejde și credință, întru care să se preamărească Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

(Sfântul Efrem cel Nou: marele mijlocitor pentru dobândirea de copii și pentru sănătatea lor, Editura Sophia, 2015, pp. 98-99)

 

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru cei ce vor să dobândească prunci

Te-ai înveşmântat în sângele mucenicesc, dumnezeiescule Părinte Efrem, Hristos Domnul ţesându-ţi haină nepieritoare, urzită dintru Învierea Sa din morţi.

Înnoieşte firea omenească prin revărsarea sfintelor tale rugăciuni, Preacuvioase, iar întru lumina îmbrăţişării tale sfinte învredniceşte-ne şi pe noi a dobândi de la Dumnezeu darul naşterii de prunci.

Nu ai încetat până azi să săvârşeşti lucruri peste fire, iar toţi care aud vestirea minunilor tale, îşi întăresc nădejdea întru grabnica ta mijlocire.

Urcuş de taină se fac minunile tale, Sfinte Efrem, izvodindu-le pe acestea precum nişte trepte trebuincioase sporirii noastre în credinţă.

Proslăveşte-te, Cuvioase, mijlocindu-ne şi nouă darul naşterii de prunci buni, căci am aflat că toţi cei care au dobândit copii prin mijlocirea ta, au vestit tuturor grabnicul tău ajutor.

Credem cu adevărat că înainte de a veni în lume pruncii pe care tu i-ai dăruit părinţilor, prin Duhul Sfânt ai cunoscut că le vei fi ocrotitor acestora în toată vremea vieţuirii pământeşti.

Întru neţărmurita ta bunătate şi milă, nu ne trece nici pe noi cu vederea şi umple vieţile noastre de bucurie, dăruindu-ne om nou care să vină în această lume în sânul familiei noastre.

Plineşte, Cuvioase Efrem, cererea fierbinte ce ţi-o facem şi primeşte lacrimile noastre puţine, iar la vremea rânduită învredniceşte familia noastră să aducă roadă întru care să Se preamărească Dumnezeu, Cel Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Efrem cel Nou: marele mijlocitor pentru dobândirea de copii și pentru sănătatea lor, Editura Sophia, 2015, pp. 99-100)

 

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celor care nu mai au nici o nădejde de a dobândi copii

Mare Mucenice al lui Hristos, Efrem, iată că au trecut atât de mulți ani de când ne străduim și râvnim a dobândi prunci, însă acum dorul inimii noastre s-a veștejit din pricina mâhnirii că de atâta vreme am rămas fără de rod.

Suspinul nostru îl știi, lacrimile ni le vezi, amărăciunea mâhnirii nu-ți este străină.

Te rugăm, nu ne trece cu vederea, ci umple sufletele noastre cu mierea milostivirilor tale, ca și în trupurile noastre să se alcătuiască sămânță roditoare, întru care Dumnezeu să se preamărească prin om nou care vine în lume în sânul familiei noastre.

Ca un fulg și ca o boare de primăvară, pogoară-te în chip nevăzut asupra sufletelor și a trupurilor noastre și, cu dumnezeiasca putere a păcii și a blândeții tale, învrednicește-ne a rodi întru zămislire de prunci care să-i fie bineplăcuți lui Dumnezeu în toată vremea viețuirii lor.

Prin lucrarea ta cea plină de smerenie, învrednicește-ne și pe noi a aduce om nou în lume, preablândule Părinte Efrem, ca și noi să vestim minunile tale, și să ne veselim întru biruința cea curată a înnoirii firii omenești, care s-a înveșmântat cu suspinul tuturor Sfinților.

Credem cu adevărat că acestea toate îți sunt cu putință, știind și mărturisind noi înșine că în toată viețuirea ta s-a preamărit desăvârșit Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Mijlocește pentru noi înaintea Preasfintei Treimi, ca toate să se săvârșească după voia Sa cea sfântă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Efrem cel Nou: marele mijlocitor pentru dobândirea de copii și pentru sănătatea lor, Editura Sophia, 2015, p. 100)

 

Rugăciune a părinților pentru copiii lor care s-au îndepărtat de Dumnezeu ori s-au lepădat de credință

Sfinte Părinte Efrem, copiii noștri se depărtează de Dumnezeu și inima noastră e mâhnită știind că o apucă pe căi străine, care nu duc nicidecum către cele de Sus.

Minunat și totodată înfricoșător este darul libertății cu care Domnul ne-a înzestrat și doar o rugăciune stăruitoare și atotcuprinzătoare poate purta mulțimea căilor și alegerilor omenești.

Cu adevărat inima noastră e răstignită, de aceea te rugă: ajută-ne ca noi înșine să nu ne lepădăm de Dumnezeu socotindu-ne neatârnați de El.

Conștiința ne mustră și ne spune că tocmai văzându-ne faptele și fățărnicia și luându-le drept pildă, copiii noștri se depărtează și se leapădă de Domnul, căci noi înșine suntem înstrăinați de chipul părintesc.

Mărturisim că nu ne rugăm statornic pentru copiii pe care Tu Însuți ni i-ai dăruit.

Încă știm că i-am rănit sufletește, iar atunci când se cuvenea să le arătăm dragostea și blândețea cea părintească cea prin rugăciune, le-am arătat chip al mâniei și asprimii întru care s-a închegat chipul cel drăcesc și plin de urâciune.

Iartă-ne, Sfinte Efrem, căci toți dimpreună, părinți și copii, suntem moștenitori ai firii celei căzute care iubește întunericul mai mult decât lumina.

Ridică-ne din împotmolirile învârtoșărilor noastre și ne arată și ne întărește pe calea prin care să ajungem cu toții la îndreptare și pocăință nefățarnică. Amin.

(Sfântul Efrem cel Nou: viața, acatistele, paraclisul, rugăciuni la felurite trebuințe, Editura Sophia, 2012, pp. 108-109)

 

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru înnoirea sufletească și deschiderea căii spre pocăință

Sfinte Părinte Efrem, văd că zilele vieții mele se scurg întru multe deșertăciuni și lucruri de nimic, care înaintea veșniciei nu numai că nu au nici un preț, ci aduc și osândirea conștiinței.

S-a îmbâcsit viața mea în obiceiuri rele, în lene, neștiință și uitare și, gândind la ceasul Judecății, mă cutremur, socotind că acolo nu voi mai putea minți pe nimeni întru nimic.

Vai mie, că negreșit va veni peste mine și ceasul adevărului! Cu ce mă voi îndreptăți înaintea lui Dumnezeu și a propriei conștiințe?

Domnul mi-a dat sănătate și nu am știut să o folosesc, iar de voi fi cuprins de boli, nu voi mai putea face aproape nimic, din pricina multelor neputințe.

De aceea, alerg către tine, dumnezeiescule Efrem, pentru a-mi deschide și mie cale spre înnoirea vieții și a mă învrednici să dobândesc deplină dezlegare a păcatelor mele aici, pe pământ, căci, cu adevărat, ceea ce este dezlegat pe pământ este dezlegat și în Ceruri.

Fii mie povățuitor întru toate ale mele și, prin minunata ta prietenie și binecuvântare, fă-te împreună-călător cu mine pe drumul întoarcerii spre Dumnezeu.

Sfinte Efrem, fă ca toate acestea să se împlinească întru puterea și numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

doar ortodox candle light_church00

4 comentarii



  1. Revin cu cazul meu, povestit anterior, pe 3 iun. 2014 si va aduc date cu privire la desfasurare inspectiei de la titularizare, a carei nota va constitui 25% din cea finala. Pentru o astfel de activitate trebuie sa construiesti un proiect de lectie foarte bun si foarte detaliat, lucru pe care eu nu stiam sa-l fac, deoarece la mine nu depasea maxin 5-6 pag. cand alcatuiam unul si inca cu mare stradanie. Profesoara mea mea care mi-a coordonat practica pedagogica, o doamna extraordinara, din Biserica, gasita prin ajutorul parintelui duhovnic, a fost si de data aceasta mai mult decat draguta si m-a ajutat cu sfaturi, cu materiale si chiar cu bani ca sa duc la bun sfarsit ce anume imi propusesem sa fac (metoda cubului, in care elevii sunt grupati si rezolva diverse fise – logistica si recuzita fiind aici destul de pretentioasa), ba chiar mi-a sugerat si permis sa testez la clasa dansei lectia respectiva, fapt ce mi-a permis sa o ajustez aproape de perfectiune. Cu ajutorul altei dre profesoare de la Biserica am reusit sa imi dau seama ce inseamna proiecte de lectie amplu si iata-l in final, l-am realizat de 23(!) de pagini desi limita ar fi de 14-16 pag la ce am intalnit eu pana acum.
    Cand a fost ziua cea mare, mi-am pregatit materialele direct la Sf Biserica, iar de acolo am plecat la scoala, impreuna cu iconita si carticica Sf Efrem cel Nou. Doamnele mele metodiste de la inspectorat erau foarte exigente din cate am inteles, si invatate chiar cu mici atentii, pe care eu nu mi le permiteam sa le ofer, insa cu cateva ore de inspectie ma suna dna prof coordonator, spunandu-mi sa trec pe la dansa acasa ca mi-a pregatit niste atentii (seturi de cercei, margele, creme, sprayuri) pentru dansele, desi eu ma aratasem vehement impotriva la astfel de practici, insa am acceptat, deoarece dansa nu vroia sa riste nimic..ajunsa la scoala Dumnezeu a facut ca sa intru mai devreme la clasa cu vreo 40 de minute, deoarece elevii de la a 5-a aveau informatica, dar se nimerise sa stea in clasa, deoarece profesorul nu venise in ziua respectiva si am avut ocazia sa iau contact cu ei, sa aranjam mobilierul pentru alcatuirea grupelor, sa ne familiarizam. Desi la inceput s-au aratat destul de refractari, au cedat incetul cu incetul. Cand s-a sunat..minune…am simtit cu ma golesc de orice emotie, le-am intampinat pe dnele metodiste, iar ora s-a desfasurat foarte natural si placut, de parca as fi facut asa ceva de o viata intreaga, iar la final, dansele au fost din cale afara de impresionate, au spus sa nu au gasit puncte slabe, ca am har si ca doresc sa auda mai departe de mine, nevenindu-le sa creada ca sunt un biet debutant. Nota a fost 10!

    Dupa aceasta bucurie, planificasem cele 5 saptamani pana la examen sa profit de ele si sa invat pe cat pot de mult..insa am avut multe ispite si tulburari si prin urmare, intentiile mele s-au cam naruit..insa cu ajutorul Sfantului Efrem , al Maicii Domnului si al parintelui duhovnic am reusit sa fac sinteze la manuale (clasele 5-8) si sa invat din 2 carti de didactica. Invatatul meu nu prea a fost cine stie ce…in medie vreo 4 ore pe zi, deoarece eu nu am „rezistenta” la astfel de activitati, straine in 26 de ani de viata.. insa citeam zilnic paraclisul sfantului si cel al Maicii Domnului.
    Intre timp, motanelul meu, care umbla pe afara si se bate cu altii, venise cu fata infectata de la o zgarietura, facand un chist care il deformase complet…zile intregi a stat asa, iar eu nu avem bani sa il duc la veterinar sa-i faca o incizie, insa mi-a dat prin cap intr-o seara, fiind foarte obosita sa il rog pe sfant sa-l faca bine, sa-i sparga buba pana a 2-a zi, la fel ca-n cazul meu relatat interior, iar eu voi citi carticica editata de Nektarios integral, insa abia a 2-a zi, deoarece picam de somn..Dimineata la 5 cand ma trezesc, pisicul intra pe gem cu chistul spart si fata plina de sange..Sf Efrem s-a milostivit de el, fiindca tare mai suferea saracul animalut..iar acum era vesel si eu l-am sters si curatat cu inima plina de bucurie ca sfantul a fost prompt, ca de obicei. Peste 2 zile, motanul vine cu labuta din fata perforata..il muscase un caine care ii poarta sambetele in asa fel incat i se umflase tot bratul de nu mai putea sa calce cu el..iar necaz, iar il rog pe sfant sa intervina, cu promisiunea ca a 2-a zi ma voi tine de cuvant si iar voi citi integral carticica, si iata ca dimineata urmatoare, pisica avea labuta desumflata si putea sa mearga cu ea. Unde mai pun ca si mama mea, care avea un traumatism la umar, in urma unui accident de masina de acum 5 ani, care ii afecta destul de mult activitatea s-a rugat intr-o seara la Sf. Efrem iar a 2-a zi s-a trezit cu flexibilitatea umarului redata.

    Revenind la examenul scris care se apropia, eu ma tot rugam acum Sfantului Efrem sa-mi pice clasa a 8-a Literatura, deoarece stiu si eu o singura poezie pe de rost, aceasta fiind Emotie de toamna de Nichita Stanescu, si ar fi fost minunat sa o abordez. Ei ce credeti..exact asta mi-a picat! De asemenea am picat si pe restul subiectelor, eu cand citeam avand o oarecare „aderenta” la respectivele.. A aranjat Dumnezeu cum nu se putea mai bine, insa eu, fire aiurita de fel, nu mi-am dozat bine timpul si nici nu m-am mai uitat de 2 ori pe subiecte iar ce am scris pe ciorna nici nu am apucat sa transcriu tot..mai ales la partea cu evaluarea care continea un punctaj de 30 de pct…nu mai zic ca de atata euforie ca am picat pe subiect, am dat si nume proprii in lucrare (nu unul, ci trei!..), desi am fost avertizati de n ori ca asa ceva va duce la anularea automata a lucrarii…Eu abia seara cand am ajuns acasa am constientizat ce s-a petrecut. . Simteam ca pica cerul pe mine..ce dezamagire, cata prostie..am sacrificat un an de zile, un loc de munca, banii si nervii parintilor, m-am imprumutat 1500 lei chiar… ca sa o dau acum in bara?!?…Nu ar fi permis bunul Dumnezeu asa ceva!!.. si am inceput sa ma intaresc si sa ma rog la Maica Domnului si sa citesc zilnic carticica Sf. Efrem. Pana vineri, cand se anuntau notele am avut stari oscilatorii, dar in nici un caz de deznadejde cumplita. Am surprins o data la rugaciune, cum fata sfantului din iconita de pe coperta a zambit bland si plin de incredere. Ah, asta a fost un semn, care s-a mai aratat de vreo 2 ori! Am zis ca nu se poate asa.. in viata vor fi necazuri peste necazuri, iar daca eu voi reactiona mereu deznadajduind, la ce bun? La ce folos toate semnele si minunile de pana acum, daca mereu si mereu le voi tagadui prin deznadejde? Si am ales sa cred ca va fi bine.

    Vinerea urmatoare, eram la Sf Liturghie si ma luptam cu starea mea frica sa o inving..m-am bucurat ca macar sunt la Biserica, cand deoadata vad cum fata Maicii Domnului de la catapeteasma imi zambea! Am capatat o nadejde nespusa iar la sfarsitul slujbei, ma suna o colega, o dna preoteasa (!), sa-mi zica ca s-au afisat notele! Am rugat-o sa acceseze site-ul si pentru mine si ea mi-a comunicat ca am luat 7,5 in scris, iar cu 10 de la inspectie rezulta 8.125 ca nota finala! Nu-mi venea sa cred ca lucrarea mea (care a trecut prin 3 corectori) a scapat de anulare, si ca am luat si o nota destul de buna!! Sfantul Efrem a aratat ca imi poarta de grija, insusi duhovnicul meu intarind, ca daca scap eu de boacana asta, o sa fie numai din ajutorul parintelui Efrem! Iar acum, astept pentru maine sa sa primesc si eu un post de suplinitor, deoarece anul acesta nici nu au fost posturi titularizabile pe Limba si Literatura Romana. Sfantul va trebui sa mai savarseasca insa o minune, deoarece sunt doar 3 posturi disponibile, iar eu abia a 12-a in ordinea ierarhica. Dumnezeu si Maica Domnului si Parintele Efrem ma vor ajuta pana la capat si am nadejde case va gasi un locusor si pentru mine! Multumesc Sf .Efrem! Sa ai grija de mine pana la capat! Slava tie Doamne pentru toate!!

    3 aug. 2014

  2. Sunt Elena, din Braila, am 26 de ani si iata cum am ajuns sa marturisesc minunile Sf. Efrem cel Nou:
    Sfantul acesta mi s-a parut de la bun inceput ALTFEL, dupa imbracamintea preoteasca, dupa expresia sobra a fetei, iar detaliul ce m-a captivat a fost flacaruia acea tinuta in mana stanga. Citisem de el ca este “super-grabnic ajutator ” si m-am gandit ca poate m-ar ajuta si pe mine. Inca nu ajunsesem la ananghie, ca sa zic asa, prin urmare am tinut ideea de a ma ruga la sfant undeva, rezervata.
    Anul acesta de izvorul tamaduirii, am avut ocazia sa sa sarut o particica din moastele sf efrem, alaturi de alte 30 si ceva de particele sfinte dintr-o racla micuta. Mi-am zis ca nu intamplator se afla si Sf Efrem cel Nou acolo. Asadar m-am rugat cu drag sa primesc ajutor la examenul de titularizare 2014. Mi-am mai amintit de Sfant recent, cand eram in sesiunea de examene a niv II de psihopedagogie. Aveam de schitat proiete complexe (programme formare, proiecte finantare cu fonduri nerambursabile, proiect de cercetare, optionale) si dat fiind dificultatea acestora, am stat langa laptop mereu cu iconita sfantului (care am gasit-o neasteptat la Biserica mea de suflet, Sf Arhangheli,) si cu carticica editata la SOFIA. Am reusit sa le fac, am luat 10 la toate, insa unul era era foarte greu de abordat, cel la cercetare (imi alesesem tema pe abandonul scolar)…am suferit o cadere nervoasa insa cu sfaturile duhovnicului, cu ajutorul Maicii Domnului si al Sf. Efrem, mi-am luat ciornele dupa mine, am stat in biserica, m-am rugat la sfant, si in jumatate de ora proiectul era finalizat! Atunci am vazut cum sfantul lucreaza!
    Si am zis, „hai sa mai apelez, dar ce as putea sa ii mai cer?” ceea ce urmeaza, suna pueril, insa m-am rugat de o pereche de incaltari comode, simple, si rezistente, si bineinteles cat se poate de ieftine(aici am probleme mari, deoarece cautam de luni de zile ceva bun si nimic nu rezista, eu mergand foarte mult pe jos, ca sa economisec banutii)! Fara sa-mi dau seama, cand am trecut pe langa un magazin, automat am facut stanga, catre intrarea lui, ezitand inainte sa intru acolo. Si iata-le gasite..la doar 1-2 zile de cand m-am rugat. Mare bucurie! Vazand ca sfantul Efrem cel Nou e bun si foarte promt am zis sa ma rog lui si Maicii Domnului de o fusta de blugi pana la genunchi. Aceasta era intr-o joi, iar duminica, cand ma intorceam cu o colega de la examen, aceasta s-a oprit sa-si cumpere haine, iar in acelasi magazin era si o fusta asa. Am probat-o de curiozitate sa vad macar daca imi sta bine, o intreb pe colega, iar ea imi zice sa o opresc ca o achita ea! Va dati seama?! Acum eram convinsa ca Sfantul Efrem m-a „aciuat” si pe mine pe langa fii lui. Si mergand cu iconita si acatistul la examene, le-am trecut cu 5 note de zice si una de de 8.
    A venit vremea sa ma inscriu la titularizare..mi-am depus dosarul in ultima zi, fara aviz medical de la medicina muncii, eu avand unul de la medicul de familie care nu era insa valabil. Ajunsa la prima ora acolo, o dna mi-a recomandat sa nu aduc avizul la validare ci sa ma reped la primul cabinet cu medicina muncii gasit si sa vin cu el rapid. Un baiat care se inscria si el spusese ca la o clinica anume se elibereaza in aceasi zi dar dupa amiza. Eu una deja intrasem in panica, unde gasesc cabinetul..daca nu e deschis, daca nu am timp suficient…si iata ca m-am rugat la sf. Efrem si la Maica Domnului , am mers la clinica respectiva, care mi-a eliberat pe loc avizul si in jumatate de ora eram inapoi la centrul de inscriere.
    Saptamana trecuta am aflat ca am fost repartizata pentru inspectia speciala la clasa. Aveam la 6 C, o clasa foarte buna de la o scoala pretentioasa. Mi-a fost frica, deoarece eu am ales cariera aceasta profesorala la indemnul duhovnicului, care a insistat ca eu sa devin profesoara, eu avand o facultate de romana-franceza terminata acum 3 ani. Munceam in domeniul curieratului, si anul trecut mi-am dat demisia sa im termin modulul pedagogic si sa ma pun la zi cu gramatica, care nu am mai avut tangente cu ea din clasa a 8-a. Si iata-ma ajunsa iar panicata, deoarece credeam ca imi va pica lectie de gramatica. In ziua de inaltare, dupa slujba, trebuie sa merg la scoala respectiva sa iau la cunostina ce lectie trebuie sa sustin si cand. Plecand grabita de acasa, nu mi-am mai luat acatistul si iconita sfantului cu mine si imi parea rau. Dar iata, ca dupa ce am plecat de la biserica, am trecut pe la sora mea care are serviciul foarte aproape si care imi daduse cativa bani de buzunar. Eu eram grabita sa ajung la scoala, ma reped la un maxi taxi insa acela..se retragea (la ora 14 a zilei!), cand vad ca ma striga doamna de la pangar sa vin sa o ajut putin. Ma intorc inapoi la biserica si vad o carticica cu sfantul Efrem, editata de fundatia Nektarios si o cumpar cu banii de la sora mea. Imi parea bine ca totusi s-a aranjat in asa fel sa mearga si sfantul cu mine. Ajunsa la scoala, ma intalnesc direct cu profesoara, care imi spune ca nu am la a 6-a C ci la a 5-a A! Ce bine! A 5-a, unde e cel mai simplu si frumos..Doamna era foarta draguta, imi da foaia sa o semneze, vad in dreptul cum scria „COMPLEMETUL-CONSOLIDARE” si raman un pic dezamagita, ca eram pe gramatica, insa ea, smerindu-se pe langa mine ma intreaba: – vrei lectie pe gramatica sau literatura? Eu raman uimita si zic pe literatura.- Ce anume vrei? Basmul, snoava? Vaai..eram in culmea bucuriei..zic ca vreau snoava (basmul fiind mai dificil) si iata cum scrie in dreptul meu SNOAVA! Va spun sincer, ca de cand am pornit pe drumul acesta mi-am dorit cat mai simplu si la literatura..si uite cum Dumnezeu a dat!
    Ieri, sfantul a mai facut o minune cu mine: duminica mi-a aparut un chist bartholin si dupa slujba de la Biserica o femeie mi-a daruit o iconita mica cu sfantul. Am zis eu ca asta e semn..m-am rugat sa-mi treaca, insa chistul crestea din ce in ce mai mare si era foarte dureros. M-am speriat foarte tare. Imi era ca o sa ajung pe la doctori, pentru incizii, operatii, antibiotice..bani cheltuiti pe care nu ii am oricum..o prietena mi-a zis ca acesta va fistula daca pun frunze de patlagina si mi-a zis sa citesc carticica de la fundatia Nektarios integral (2 paraclise, 2 acatiste, si rugaciunile). Aseara ma rugam la sfantul si imi trece prin cap ca eu am zis ca voi marturisi minunile lui, dar uitasem si am zis ca daca ma ajuta sa trec si de asta, voi scrie despre tot ajutorul primit. Simteam chistul acela cum se marea tot mai mult si am adormit cu speranta ca sfantul nu ma va acoli. Si iata ca in dimineata aceasta sparsese si durerea disparuse aproape complet!
    Acum ma bazez pe Maica Domnului si pe Sf Efrem cel Nou sa ma ajute la inspectia speciala de la clasa si la examenul acela atroce de la titularizare! Va tin la curent! DOAMNE AJUTA-NE! SF. EFREM CEL NOU AJUTA-NE!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.