Troparul și acatistul Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul, Vâlcea (23 noiembrie)

---

Troparul Sf. Antonie de la Iezer (glasul 1)

Numeroşi au fost sihaştrii români cu viaţă sfântă, care s-au nevoit de-a lungul veacurilor prin pădurile seculare şi prin peşterile tăinuite în adâncul munţilor Carpaţi. Însă, cu voia lui Dumnezeu, cei mai mulţi dintre ei au rămas necunoscuţi, iubind mai mult liniştea şi străinătatea pe pământ pentru dragostea lui Hristos, care S-a jertfit pe cruce pentru mântuirea oamenilor.

Unul dintre marii sihaştri ai Carpaţilor a fost şi Cuviosul Antonie de la schitul Iezeru-Vâlcea, numit de credincioşii din partea locului „Sfântul Antonie Sihastrul”. Acest preacuvios părinte este cel mai renumit sihastru al Olteniei de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. Numele şi nevoinţa lui ne amintesc de Sfântul Daniil Sihastrul de la Putna lui Ştefan cel Mare, din secolul al XV-lea.

Cuviosul Antonie Sihastrul a văzut lumina vieţii într-unul din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. Având din copilărie o viaţă aleasă şi multă evlavie pentru nevoinţa călugărească, mergea mereu să se închine pe la numeroasele mănăstiri şi schituri din partea locului, ca şi pe la chiliile sihaştrilor care îşi căutau liniştea în munţi. Apoi, urmând sfatul egumenului de la schitul Iezeru-Vâlcea, a luat crucea lui Hristos, tunzându-se monah în acest schit cu totul retras de lume. Aici se nevoiau pe atunci câţiva schivnici iubitori de linişte, de rugăciune şi post, care i-au dat tânărului monah Antonie o creştere cu totul duhovnicească, deprinzându-l cu tăcerea, cu postul, cu privegherea de noapte, cu smerenia şi mai ales cu neîncetata rugăciune.

După câţiva ani râvnitorul sihastru, sporind în nevoinţă şi aprinzându-se cu mare dragoste pentru Hristos, dorea să urmeze cuvioşilor sihaştri de demult şi să se retragă în munţi la fericita linişte, pentru a se desăvârşi în rugăciune şi sfinţenie. De aceea, adeseori umbla pe la chiliile cuvioşilor care pustniceau în adâncul codrilor şi le cerea sfat şi binecuvântare. Apoi, rugându-se mult lui Dumnezeu, cu post şi privegheri de toată noaptea, şi alergând la ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea schitului Iezeru, a primit încredinţare de sus să se retragă la nevoinţa pustnicească, spre care mulţi călugări alergau.

Astfel într-armându-se Cuviosul Antonie, prin anul 1690, a plecat câţiva kilometri mai sus de schitul Iezeru, în muntele cu acelaşi nume. Acolo umbla din loc în loc în căutarea unei peşteri de piatră pentru chilie şi paraclis. Deci mult căutând şi rugându-se lui Dumnezeu, a aflat o peşteră mică în stâncă si s-a sălăşluit în ea. Aceasta îi era chilie şi loc de rugăciune, casă de nevoinţa şi adăpost trupului ostenit de post şi metanii. Dar sufletul său nu avea deplină odihnă din cauza lipsei unei biserici în apropiere, în care să-şi înalţe inima şi mâinile la rugăciune ziua şi noaptea. Atunci s-a rugat din nou Maicii Domnului şi îndată a început să sape alături un mic paraclis în stâncă. Şi a lucrat la el singur, cu mâinile sale, trei ani de zile, cu dalta şi cu ciocanul. Apoi a pus o catapeteasmă, icoane şi cele de trebuinţă, iar când toate au fost gata, Cuviosul Antonie a chemat pe episcopul Râmnicului, Ilarion, să-l sfinţească. În această mică biserică săpată în stâncă, s-a rugat fericitul ziua şi noaptea lui Dumnezeu, împreună cu îngerii din cer, până la sfârşitul vieţii sale.

Dar nevoinţa acestuia, posturile cele îndelungate de câte trei zile şi chiar mai mult, privegherile de toată noaptea, luptele cu nevăzuţii vrăjmaşi care nu pot răbda smerenia şi ostenelile sfinţilor, rugăciunea cea de văpaie şi lacrimile cele neîncetate izvorâte din inimă, cine dintre noi le poate spune? Că niciodată nu dormea mai mult de două sau trei ore pe noapte, nici nu mânca altceva decât pesmeţi de pâine înmuiată în apă şi sare, cu puţine legume pe care singur le cultiva în mica lui grădină. Apoi neîncetat repeta „Rugăciunea lui Iisus” din inimă şi citea Psaltirea, cu multe lacrimi de umilinţă.

Pentru multele sale osteneli, Cuviosul Antonie a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării suferinţelor omeneşti. Că oricine venea la peştera lui şi-i cerea cuvânt de folos şi rugăciune îndată i se împlinea cererea. Însă el avea şi câţiva ucenici în schitul Iezeru, care îl cercetau în zile de sărbători, şi-i aduceau cele de nevoie. Unul dintre aceştia a fost şi „Duhovnicul Nicolae Ierei”, care cunoştea cel mai bine nevoinţa Cuviosului Antonie. Acesta l-a înmormântat după săvârşirea sa din trup şi apoi i-a scris viaţa.

Prin anul 1700, schitul Iezeru, ctitoria voievodului Mircea Ciobanul (1553), era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Atunci episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea, împreună cu credincioşii din satul Cheia, la îndemnul Cuviosului Antonie Sihastrul au refăcut atât biserica de piatră, cât şi chiliile, între anii 1700-1705. Citim în pisania ei: „Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte Ovedenia (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), făcutu-o-au dintru-întâi răposatul Mircea Voevod cu doamna Chiajna, la leat 7061 (1553) şi prin trecerea vremilor, din necăutare, s-au surpat. Iar mai pre urmă s-au prefăcut de iubitorul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând şi Antonie schimonahul…”.

Tradiţia spune că acest mare sihastru contribuia el însuşi la rezidirea bisericilor şi a chiliilor de la Iezeru, fiind cu metania, din acest schit şi foarte râvnitor pentru casa lui Dumnezeu, slăvit neîncetat de oameni şi de îngeri. Dar nu numai atunci, ci de multe ori cobora Cuviosul Antonie de la peştera sa la schitul Iezeru, mai ales la marile praznice, pentru a asculta Sfântă Liturghie şi a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Apoi, după ce lua masa împreună cu fraţii din mănăstire şi dădea sfaturi folositoare de suflet ucenicilor săi, se urca din nou la peştera sa tăinuită pe munte, în desişul codrilor, Însă nu numai prin mănăstiri avea ucenici, ci şi prin sate şi prin oraşe avea credincioşi care, auzind de sfinţenia vieţii lui, alergau la schitul Iezeru şi la peşteră, să primească sfat şi rugăciune de binecuvântare.

Numele Cuviosului Antonie se făcuse cunoscut şi peste Carpaţi, până în nordul Transilvaniei, de unde coborau credincioşii pe valea Jiului şi a Oltului, pentru a se învrednici de sfintele sale rugăciuni şi a se atinge măcar de hainele lui. Unul dintre aceşti ucenici a fost şi „smeritul între ieromonahi chir Nicolae sin Nicoli ot Teiuş” (= fiul lui Nicolae de la Teiuş), care mergea regulat cu cele de nevoie la peştera Cuviosului Antonie. Că auzind el de acest vestit sihastru, a părăsit Transilvania şi s-a făcut călugăr la schitul Iezeru, devenind cel mai apropiat fiu duhovnicesc al acestuia. Apoi, tot cu sfatul lui, Nicolae a fost făcut preot şi duhovnic în schit de către episcopul Ilarion de la Râmnicu-Vâlcea şi săvârşea uneori Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul Cuviosului Antonie din peşteră.

După 28 de ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Cuviosul Antonie Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu, şi-a dat sufletul în braţele Lui, înainte de anul 1714. Ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei”, l-a îngrijit în peşteră în ultimele lui zile, împărtăşindu-l cu Preacuratele Taine. Apoi, mult plângându-l ucenicii – călugări sihaştri şi credincioşi de pretutindeni -, a fost prohodit şi înmormântat de egumenul schitului Iezeru cu toată obştea, lângă uşa paraclisului săpat cu mâinile sale în stâncă, alături de peşteră, unde se află şi astăzi. Multă vreme fiii săi duhovniceşti – chiar şi credincioşi de prin sate – urcau pe muntele Iezeru cu colivă, untdelemn şi lumânări în mâini şi, după ce se închinau în micul paraclis, făceau metanii şi plângeau la mormântul unde se odihnesc moaştele Cuviosului Antonie, pe care îl cinsteau ca sfânt. Apoi săvârşeau slujba parastasului, aprindeau sute de luminări şi candele, se închinau în „Peştera Sfântului Antonie” de alături, unde s-a nevoit bunul ostaş al lui Hristos 28 de ani, răbdând cumplite ispite de la diavoli, şi la urmă coborau de pe munte, fiecare la ale sale, cerând ajutorul şi rugăciunile părintelui lor sufletesc. Această tradiţie s-a păstrat până în veacul nostru în partea locului şi mai ales în schitul Iezeru, al cărui ctitor a fost.

La câţiva ani de la săvârşirea Cuviosului Antonie Sihastrul, ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei” de la Iezeru, i-a scris scurt Viaţa sa, ca cel ce o ştia cel mai bine, în care spune printre altele: „…poftind (Schimonahul Antonie) să fie îndeletnicit singur, ca să se poată lupta împotriva celui măestru şi ieşind din mănăstire şi cercând prin locuri pustii şi căutând sălaş de îndeletnicit, cu voia lui Dumnezeu, au găsit această peşteră…”.

Astăzi se mai păstrează chilia cuviosului, denumită de toţi localnicii „Peştera Sfântului Antonie”, precum şi bisericuţa săpată în piatră, în stare de paragină. Lângă uşa acestei mici biserici se află mormântul Cuviosului Antonie Sihastrul cu moaştele uitate ale unui sfânt român care se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru noi toţi.

Ierom. Ioanichie Bălan

ACATISTUL SF. CUVIOS ANTONIE DE LA IEZER

Alcătuit de Ieromonahul Ghelasie Gheorghe, Mănăstirea Frăsinei

Dupa obstescul inceput se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Râvnitor al iubirii de Dumnezeu şi învăpăiat de dumnezeiescul dor, te-ai arătat un nou Antonie cu nevoinţele şi luptele duhovniceşti, împodobitor al chipului monahicesc, te-ai făcut Părinte al multora şi grabnic ajutător, pentru care şi noi cu cinstire îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Icosul 1

Ales de Dumnezeu, pentru virtuţile părinţilor tăi, ai urmat calea cea încredinţată, înmulţind talantul ca un vrednic iubitor de cele sfinte, lucrând ziua şi noaptea în via lui Hristos, pentru care ai primit plata ostenelilor tale.

Bucură-te, urmaşul virtuţilor părinteşti,
Bucură-te, ales bineplăcut al lui Dumnezeu,
Bucură-te, cel împodobit cu darurile cereşti,
Bucură-te, cel ce ţi-ai sfinţit firea cu acestea,
Bucură-te, pământ bun al semănăturii duhovniceşti,
Bucură-te, mărgăritar dezgropat din ţarină,
Bucură-te, că ai crescut pom cu multe roade,
Bucură-te, că şi noi ne hrănim din acestea,
Bucură-te, îţi cântăm şi noi fiii duhovniceşti,
Bucură-te, ajutătorule în toate nevoile,
Bucură-te, biruitorule al ispitelor sufleteşti şi trupeşti,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 2-lea

Ca şi marele Antonie, ai fost din tinereţe plin de dor dumnezeiesc, cu alergare neobosită spre cele cereşti, cu râvnă şi lepădare de toate cele nefolositoare, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

De la început ai pus înainte cele sufleteşti şi apoi cele trupeşti, câştigând vederea cea mai presus de fire, prin lumina harului, ce ai primit-o ca dar de la Dumnezeu.

Bucură-te, următorule Marelui Antonie,
Bucură-te, asemenea lui râvnitorule,
Bucură-te, că în chip propriu te-ai înduhovnicit,
Bucură-te, că în pământ nou, roadă nouă ai crescut,
Bucură-te, că în fire proprie harul l-ai primit,
Bucură-te, vas ales al apei duhovniceşti,
Bucură-te, fiu vrednic al neamului tău,
Bucură-te, moştenitor de cinste al darurilor sfinte,
Bucură-te, lucrător harnic al celor încredinţate,
Bucură-te, purtător cu nădejde al crucii lui Hristos,
Bucură-te, neclătit în credinţa mântuirii,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 3-lea

Dorinţa ta să mergi la Sf. Munte Athos a fost oprită, ca să faci din Sihăstria ta un nou munte Athos, împodobit cu aceleaşi nevoinţe duhovniceşti şi cântări fără oprire de: Aliluia!

Icosul al 3-lea

În peştera ta săpată în stâncă, paraclis sfânt ai făcut, unde ziua şi noaptea te rugai pentru propriul suflet şi pentru toţi, prin jertfe liturghiei lui Hristos.

Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu,
Bucură-te, căutătorule de cele sfinte,
Bucură-te, râvnitorule al Bisericii Lui Hristos,
Bucură-te, doritorule al împărtăşirii liturghiei,
Bucură-te, închinătorule al jertfei crucii lui Hristos,
Bucură-te, că din propria inimă paraclis ţi-ai făcut,
Bucură-te, că altar în inimă ţi-ai clădit,
Bucură-te, că potir viu lui Hristos te-ai arătat,
Bucură-te, că prescure vie lui te-ai dăruit,
Bucură-te, că chip al liturghiei te-ai prefăcut,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 4-lea

Om cu firea erai, dar te-ai făcut asemenea îngerilor, că te-ai ridicat de la cele pământeşti la cele cereşti, cu rugăciunea şi cântarea de: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Multe piedici ţi s-au pus în cale, dar peste toate ai trecut, cu însetare nepotolită de cele dumnezeieşti, prin care şi noi ne întărim, lăudându-te.

Bucură-te, alergătorule după cele cereşti,
Bucură-te, însetatule după cele dumnezeieşti,
Bucură-te, cel care ai descoperit înşelăciunea,
Bucură-te, cel care ai călcat peste ea,
Bucură-te, care pe satana ai ruşinat,
Bucură-te, că mintea ţi-ai smerit,
Bucură-te, că minte de har ai dobândit,
Bucură-te, că inima de carne în inimă de duh ai prefăcut,
Bucură-te, că sângele trupesc în cel duhovnicesc l-ai schimbat,
Bucură-te, că om suprafiresc te-ai făcut,
Bucură-te, că ochii de suflet ţi-ai deschis,
Bucură-te, că vederea de duh ai primit,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 5-lea

Puterea cea de sus te-a întărit, să urci fără oprire la cele înalte, deşi om neputincios erai, neclintit stând ziua şi noaptea în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cu cât te nevoiai mai mult, cu atât duhurile rele te ispiteau cu tot felul de momeli, dar prin credinţă şi nădejde, pe toate le-ai învins.

Bucură-te, fiu al dumnezeieştii împărăţii,
Bucură-te, lăcaş al Sfântului Duh,
Bucură-te, făclie a luminii de har,
Bucură-te, privire pătrunzătoare până înlăuntru,
Bucură-te, văzător al celor nevăzute,
Bucură-te, floare de piatră duhovnicească,
Bucură-te, izvor din stâncă,
Bucură-te, biserică vie a lui Hristos,
Bucură-te, linişte de cântare lui Dumnezeu,
Bucură-te, cel îmbogăţit cu sufletul,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 6-lea

Nevoindu-te cu toate ostenelile pustniceşti şi mai ales cu slujirea sfintei liturghii, ai primit cu adevărat împărtăşirea lui Hristos, cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu ai plecat la pustie ca să fugi de oameni, ci ca să te apropii şi mai mult de Dumnezeu, ca să fii şi mai de ajutor celor necăjiţi.

Bucură-te, părinte înţelepţit de har,
Bucură-te, cuvios al celor sfinte,
Bucură-te, luptător neobosit cu cele potrivnice,
Bucură-te, slujitorule al împărăţiei de sus,
Bucură-te, credinciosul Evangheliei lui Hristos,
Bucură-te, stâlp de viaţă monahicească,
Bucură-te, icoană de trăire sihăstrească,
Bucură-te, povăţuitor iscusit al călugărilor,
Bucură-te, desluşitor al tainelor ascunse,
Bucură-te, descoperitorul vicleniilor ucigătoare,
Bucură-te, împăcarea învrăjbiţilor,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 7-lea

Tot mai mult doreai cele duhovniceşti, făcând din paraclisul peşterii unde sihăstreai, un colţ de rai, cu neîncetată cântare de: Aliluia!

Icosul al 7-lea

În rai era pomul vieţii, iar în sihăstria ta era liturghia lui Hristos, noul pom al vieţii celei nemuritoare.

Bucură-te, om îngeresc,
Bucură-te, înger omenesc,
Bucură-te, tăinuitorule al darurilor de sus,
Bucură-te, cel ce ai câştigat viaţa de rai,
Bucură-te, slujitorule al dumnezeieştii petreceri,
Bucură-te, că pe şarpele căderii l-ai ruşinat,
Bucură-te, că în picioare capul lui l-ai călcat,
Bucură-te, că prin mântuirea ta şi noi ne mântuim,
Bucură-te, că urmându-te, darurile tale primim,
Bucură-te, cel ce te-ai unit cu Dumnezeu,
Bucură-te, că prin aceasta păcatul l-ai biruit,
Bucură-te Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 8-lea

Ca un Luceafăr al dragostei de Dumnezeu, ai strălucit prin desele privegheri de toată noaptea, alungând întunericul înşelăciunii păcatului, câştigând iertarea crucii lui Hristos, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tu însuţi ţi-ai tămăduit bolile şi ranele, prin darul slujirii lui Dumnezeu, prin care şi noi apoi primim tămăduiri ale suferinţelor noastre.

Bucură-te, podoaba cuvioşilor,
Bucură-te, prin care şi noi câştigăm nădejdea mântuirii,
Bucură-te, mângâietorul bolnavilor,
Bucură-te, vindecătorule suferinţelor ascunse,
Bucură-te, îndreptătorule al celor greşiţi,
Bucură-te, cel care moi inimile celor învrăjbiţi,
Bucură-te, îmblânzitorul celor înrăiţi,
Bucură-te, alungarea farmecelor necurate,
Bucură-te, dezlegătorule al legăturilor vrăjitoreşti,
Bucură-te, ocrotitorul celor feciorelnici,
Bucură-te, scăparea de duhul desfrânării,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 9-lea

Douăzeci şi opt de ani te-ai ostenit în sihăstrie, dorind mereu cele duhovniceşti, în cântarea de: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Atât de mult cereai Domnului darul rugăciunii neîncetate, încât ziua şi noaptea te nevoiai să o câştigi.

Bucură-te, rugătorule fierbinte,
Bucură-te, purtătorule de rugăciune,
Bucură-te, că şi în somn te rugai,
Bucură-te, că darul ei l-ai primit,
Bucură-te, că mulţi la rugăciunea ta alergau,
Bucură-te, că mulţi la rugăciunile tale se împlineau,
Bucură-te, că şi noi la rugăciunea ta nădăjduim,
Bucură-te, că din darul rugăciunii tale ne hrănim,
Bucură-te, că prin tine şi noi dar de rugăciune dobândim,
Bucură-te, părinte omul rugăciunii,
Bucură-te, cuvioase, chipul rugăciunii neîncetate,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 10-lea

Atât de mult doreai să dobândeşti rugăciunea neîncetată a inimii, rugând mereu pe Maica Domnului să ţi-o înlesnească prin cântarea de: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Şi într-o zi la sfânta liturghie, în timpul axionului însuşi Maica Domnului, ţi se arată parcă aievea, cum îţi dă un potir să-l ţii la piept, din care ai simţit că iese o putere de rugăciune.

Bucură-te, că din potirul liturghiei rugăciunea ai primit,
Bucură-te, că prin Maica Domnului potirul Domnului Iisus ţi s-a dăruit,
Bucură-te, că potirul inimii ţi s-a dezvăluit,
Bucură-te, că prin acesta rugăciunea neîncetată ai pornit,
Bucură-te, că de atunci izvor de rugăciune curge din inima ta,
Bucură-te, că ai devenit propovăduitorul acesteia,
Bucură-te, că pe toţi la rugăciune îi îndemni,
Bucură-te, povăţuitorule al tainei rugăciunii,
Bucură-te, descoperitorul rugăciunii din potirul liturghiei,
Bucură-te, că făcând inima potir, rugăciunea se primeşte,
Bucură-te, că prin Maica Domnului aceasta se dobândeşte,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 11-lea

După mutarea ta din această lume, în smerenie ai vrut să rămâi, neuitând însă pe fiii tăi duhovniceşti, ce cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Şi noi avem mare nevoie de ajutorul tău, de aceea ne-ai dat totuşi sfintele tale moaşte, prin care cele de trebuinţă să primim.

Bucură-te, părintele nostru duhovnicesc,
Bucură-te, iubire de părinte mult îndurătoare,
Bucură-te, prin care milă primim,
Bucură-te, grabnicule ajutător în nevoi,
Bucură-te, ocrotitorul nostru întru primejdii,
Bucură-te, ascultătorul necazurilor noastre,
Bucură-te, alinătorul suferinţelor noastre,
Bucură-te, opritorul răutăţii viclene,
Bucură-te, potolirea şi alungarea duhurilor desfrânării,
Bucură-te, liman de scăpare,
Bucură-te, degrabă împăcare a celor învrăjbiţi,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 12-lea

Îţi mulţumim, Sfinte Părinte, că nu te-ai scârbit de neputinţele şi păcătoşenia noastră. Te rugăm, nu ne lepăda dintre fiii tăi duhovniceşti, că şi noi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Te rugăm, Sfinte Cuvioase Părinte Antonie, cel care ştii ispitele vieţii pământeşti, ajută-ne în tot ceasul de cumpănă şi încercare.

Bucură-te, milă de cer pentru noi pământenii,
Bucură-te, iertare coborâtă de sus,
Bucură-te, prevedere şi scăpare de primejdii,
Bucură-te, întărire în ceas de ispită,
Bucură-te, care ne plăteşti din faptele tale, datoriile noastre,
Bucură-te, milostiv nouă celor nevrednici,
Bucură-te, îţi cântăm şi noi cei săraci cu sufletul,
Bucură-te, te lăudăm şi noi umiliţii,
Bucură-te, părinte bun şi iertător,
Bucură-te, cel care niciodată nu ne lepezi,
Bucură-te, dragoste care de nimic nu se împuţinează,
Bucură-te, dăruire, care niciodată nu conteneşte,
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte, noule Antonie.

Condacul al 13-lea

O, Sfinte noule Antonie, Părintele nostru, cu rugăciunile tale neîncetate şi pe noi ne ajută să putem duce crucea noastră până la învierea sufletului, ca să fim şi noi fii împărăţiei lui Hristos, unde să cântăm veşnic: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: ” Ales de Dumnezeu…” şi
Condacul 1: ” Râvnitor al iubirii…”

Şi apoi se citeşte această

RUGĂCIUNE

Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dăruit pe Părintele nostru Antonie de la Iezer, ca să ne fie mijlocitor şi ajutător în neputinţele noastre. Dacă nu am avea pe sfinţii tăi rugători, ce ne-am face noi ?…
Sfinte Părinte Antonie, toată viaţa ta ai închinat-o iubirii de Dumnezeu. Coboară o picătură de iubire şi pentru noi. Suntem răi şi cu păcate de moarte, dar nu deznădăjduim de mântuirea noastră, alergând şi la sprijinul tău.
Roagă-te, Sfinte Părinte, noul Antonie şi pentru noi, împreună cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, Mijlocitoarea lumii către Hristos, AMIN.