Cum să te numesc om când tu ai mai multe defecte decât fiarele
14. Asadar, răspunde-mi, cum aș puea să recunosc în tine pe cel credincios, de vreme ce toate cele de mai sus îmi confirmă contrariul? Dar de ce vorbesc despre credincios, cand nici măcar nu pot să afirm cu certitudine că ești om? Când lovești cu piciorul precum măgarul și dai năvală precum taurul, când fornăi după femei precum armăsarul și ești lacom precum ursul și îți îngroși trupul precum catârul și ții minte răul precum cămila și răpești precum lupul, ești iute la mânie precum șarpele, muști precum scorpia, ești viclean precum vulpea, ai înlăuntrul sufletului tău venin precum cobra și vipera și porți război împotriva fraților tăi precum acel diavol viclean, cum este cu putință să te socotesc printre oameni, de vreme ce vă că ai astfel de trăsături? În timp ce caut diferența dintre credincios și catehumen, există primejdia să nu aflu diferența dintre om și fiară. Deci cum să te numesc? Fiară? Fiarele însă au doar unul dintre aceste defecte! Tu, dimpotrivă, după ce le-ai adunat pe toate la un loc, depășești starea animalică a acelora! Să te numesc satană? Dar satana nu e nici rob pântecelui, nici împătimit de bani! Deci răspunde-mi tu! Cum să te numesc om, când ai mai multe defecte decât fiarele și decât satana? Și dacă nu este cu putință să te numesc om, cum să te numesc credincios? Și lucrul cel mai rău este cu siguranță că, în timp ce avem atâta răutate, nu sesizăm că sufletul nostru și-a pierdut frumusețea, nici nu ne dăm seama de urâțenia lui! Deci, când te găsești la frizerie și te îngrijești de părul tău, iei oglinda și cercetezi cu atenție înfățișarea generală a podoabei capilare și întrebi pe cei aflați de față și pe frizerul însuși dacă a aranjat frumos partea din față a părului. Și dacă ești bătrân, nu te rușinezi deseori să urmărești să ai înfățisare de tânăr. Și nu sesizăm deloc că sufletul nostru nu doar că și-a pierdut frumusețea, ci a luat chip de fiară, s-a făcut după mitul idolatru Scyla sau Himeră.
Și cea mai mică lovitură îl umilește pe cel stăpânit de slavă deșartă
15. Spune-mi, deci, de ce îți întinzi gâtul? De ce mergi pășind în vârful picioarelor? De ce îți ridici sprâncenele? De ce îți umfli pieptul? Niciun fir din capul tău nu pot să-l faci alb sau negru, și tu plutești prin văzduh, de parcă stăpânești toate! Probabil că ai dori să îți crească aripi, ca să nu mai mergi pe pământ! Probabil dorești să fii dihanie cu aripi! Nu cumva te faci acum dihanie cu aripi, de vreme ce, în timp ce ești om, te străduiești să zbori? Sau mai bine, de vreme ce zbori înlăuntrul tău și arzi să fii peste tot? Cum să te numesc ca să-ți perzi îngâmfarea? Cum să te numesc cenușă și praf și fum și pulbere? Am dat numele meschinăriei tale, însă n-am zămislit exact imaginea pe care am urmărit-o, deoarece vreau să prezint fierbințeala ta deșartă. Așadar, ce imagine am putea să găsim, care să se potrivească acestora? Mi se pare că se aseamănă cu câlții arși. Deoarece și aceia, în timp ce par umflați după ardere și își păstrează forma, la cea mai mică atingere de mână, se fac pulbere în întregime și par mai de nimic decât orice praf. La fel sunt și sufletele acestora, pentru că aerul slavei deșarte, la cea mai mică lovitură, poate să-i umilească și să-i risipească. Pentru că acel trufaș trebuie neapărat să fie și bolnav. Căci înălțarea de sine nu este sănătoasă și așa cum baloanele de săpun se sparg lesne, la fel și aceștia se pierd cu ușurință.
Dacă însă nu crezi, dă-mi un om obraznic și îngâmfat și vei vedea că la cea mai mică greutate devine mai fricos și decât iepurele. Pentru că așa cum flacăra ce se înalță din vreascurile subțiri se aprinde și în același timp se face scrum, în timp ce firea lemnelor tari nu se aprinde cu ușurință, dar păsterază vreme îndelungată flacăra, la fel și sufletele puternice și statornice, nici nu ard, nici nu se sting cu ușurință, însă cele slabe le pătimesc pe amândouă într-un moment foarte scurt. Deci, știind toate acestea, să lucrăm smerenia, pentru că nimic nu este mai puternic decât smerenia. Ea este mai tare și decât piatra și mai dură decât diamantul și ne păzește mai mult decât turnurile, decât cetățile, și decât zidurile, devreme ce se face mai înaltă decât toate cursele de război ale diavolului.
Om după nume și nu după cugetare
16. “Tot trupul este ca iarba și toată mărirea lui, ca floarea câmpului! Se usucă iarba, floarea se veștejește, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra. (…) Iarba se usucă și floarea se veștejește, dar cuvântul Domnului nostru rămâne în veac” (Isaia 40, 6-8). Ai devenit bogat în bani, dar ce legătură are aceasta cu sufletul? Ești mai bogat în bani și mai sărac în suflet, ești plin de frunze, dar lipsit de rod. Spune-mi care este folosul? Ai primit bani pe care urmează să-i părăsești aici, ai primit stăpânire, din care se naște dușmănia. Vino, desfată-te de cuvintele filosofilor, cheltuiește-ți păcatele tale, consumă-ți fărădelegile, curățește-ți conștiința, fă cugetul tău să se înalțe, fă-te înger și om! Părăsește firea trupului și primește aripile ușoare ale vieții, izbăvește-te de cele văzute și agață-te de cele nevăzute! Înalță-te la ceruri, psalmodiază împreună cu îngerii, stai lângă tronul ceresc cel înalt. Părăsește fumul și umbra și iarba și pânza de păianjen, pentru că nu știu ce nume să-și dau prin aceste lucruri ieftine! Aceste fapte le voi spune și nu voi înceta să le mărturisesc! Vino și fă-te om, ca să nu te batjocorească denumirea firii. Oare ați înțeles ceea ce v-am spus? Este om, zici, dar de cele mai multe ori este om după nume, nu însă și după cugetare. Pentru că atunci când te văd că viețuiești irațional, cum să te numesc om, și nu bou? Când te văd că răpești cum să te numesc om, și nu lup? Când văd că te desfrânezi, cum să te numesc om, și nu porc? Când te văd viclean, cum să te numesc om, și nu șarpe? Când văd că ai otravă, cum să te numesc om, și nu viperă? Când te văd nesăbuit la minte, cum să te numesc om, și nu măgar? Când te văd că săvârșești adulter, cum să te numesc om, și nu iapă? Când te văd fără convingere și fără minte, cum să te numesc om, și nu piatră? Ai primit noblețe de la Dumnezeu, de ce trădezi virtutea firii tale? Ce faci? Spune-mi! Unii oameni silesc firea, îmblânzesc lei și îi târăsc în mijlocul pieței. Tu îmblânzești leul, care este un animal nesupus, și te faci pe tine mai sălbatic decât lupul? Și cel mai rău este că fiecare dintre animalele necuvântătoare are un defect: lupul răpirea, șarpele viclenia, vipera otrava, însă în omul viclean nu există acestea, pentru că de cele mai multe ori nu are doar un defect, ci devine și răpitor, și viclean, și otrăvitor, și adună în sufletul lui toate relele dobitoacelor necuvântătoare. Deci cum să te numesc om pe tine, care nu ai pecetea Împărației, nu ai porfira, nu ai cununa? “Să facem pe om după chipul și asemănarea noastră“ (Facere 1, 26). Gândește-te la Chipul Celui după care ai fost creat și să nu decazi la nivelul animalelor necuvântătoare!
Cei care își îmbuibează pântecele oferă masă bogată viermilor
17. “Lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui” (Efeseni 6, 12), iar tu îți îngroși trupul în timp ce trebuie să lupți?
Vrăjmașul diavol stă scrâșnind din dinți, în timp ce tu te găsești într-o stare de moleșeală și îți concentrezi atenția la masă? Știu că acestea le spun pe nedrept, dar nu pentru toți: “Cine are urechi de auzit să audă!” (Matei 13,9). Hristos se topește de foame, în timp ce tu te pierzi pe tine prin îmbuibarea pântecelui? Sunt două lucruri cu desăvârșire opuse. Așadar, ce rău nu pricinuiește viața în desfătare? Ea este potrivnică sieși și de aceea nu știu cum poartă numele acesta. Pentru că așa cum slava deșară înseamnă necinste, în timp ce bogăția este sărăcie, deși poartă numele acesta, la fel și viața în dezmierdări înseamnă scârbă. Nu cumva urmează să fim aduși jertfă și de aceea ne îngrășăm? De ce oferi viermilor o masă bogată? De ce sporești putreziciunea, de ce verși izvoare de sudoare și aduni putoare? De ce te arăți pe tine nefolositor față de toate? Vrei ca ochiul tău să devină puternic? Fă-ți trupul tău puternic, deoarece și la corzile instrumentelor, cea groasă și lipsită de mlădiere este nefolositoare pentru melodii, în timp ce aceea care este subțiată pe toate părțile, este plină de ritm și armonie. De ce îți îngroși sufletul? De ce-ți pregătești un zid mai gros? De ce creezi un nor de fum foarte dens în momentul în care de pretutindeni se ridică vapori de ceață deasă? Dacă nu altul, cel puțin atleții să te învețe că trupul mai ușor este mai puternic. Prin urmare, și sufletul care viețuiște cu evlavie este mai puternic, pentru că se aseamănă la sprinteneală cu catârul și calul.
extras din „Două sute cincizeci de parabole” Sf Ioan Gură de Aur, Ed. Egumenița 2011
SUPERB