Parintele Petroniu Tanase a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00. Dumnezeu să-l odihnească cu sfintii!

Foto: © Irinel Cirlanaru

Protosinghelul Petroniu Tănase din Sfântul Munte Athos a plecat la cer. Domnul Dumnezeu a chemat la Sine una din cele mai frumoase flori răsărite în veacul trecut pe pământul românesc. Întreaga sa viaţă a fost o jertfă continuă în duh de rugăciune. De foc i-a fost rugăciunea cât a trăit pe pământ. Nădăjduim că focul rugăciunii pentru noi, cei din lume, va fi şi mai intens după plecarea părintelui Petroniu în veşnicie.
Îl plâng călugării din Moldova şi din ţară, îl plâng părinţii atoniţi, îl plâng miile de pelerini veniţi din Ţara Carpaţilor să se odihnească pentru o clipă în incinta sacră a Schitului Prodromul. Îl plângem cu toţii, dar „nu ca cei ce nu au nădejde”. Om al Învierii, părintele Petroniu cel răstignit prin smerenie de-a lungul întregii sale vieţi, se odihneşte acum în lumina Celui răstignit şi înviat. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi, acolo sus, să aibă grijă, prin rugăciune, de noi răstigniţii, îndureraţii acestei lumi, doritori ca şi el de lumina Învierii. Veşnică să-i fie pomenirea ! În Domnul să-i fie odihna ! Împărăţia Cerurilor să-i fie moştenirea ca răsplată pentru viaţa ce a dus-o pe pământ !

† Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.

Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase este si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: “simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina – toate respira romaneste”, iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase.”Mare teolog si mare ascet!” Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii “Triodul explicat”) sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!”Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor.” Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate.”

Foto © Irinel Cirlanaru

Din gandurile unui parinte isihast – Avva Petroniu Tanase Prodromitul

“Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante.”

Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria:

“In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.”

Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi:

“Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare.”

Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.

Parintele Petroniu Tanase – carti publicate din dragostea fata de ucenici

1. “Chemarea Sfintei Ortodoxii” – Editura Bizantina, 2006

2. “Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca” – Schitul Prodromu, 2002

“Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: “Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui.” Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele.” (Ieromonah Petroniu Tanase)

3. “Bine esti cuvantat, Doamne – meditatii” – Editura Bizantina, 2004

“Bine esti cuvantat, Doamne!”. Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: “Bine esti cuvantat, Doamne!”. In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: “Bine esti cuvantat, Doamne!”.”Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”. Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: “Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!”

4. “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului” – Editura Trinitas”Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli.”Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte.”Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli. De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. – Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. – O femeie fara carte!”Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza.”Ce spune Mantuitorul? – Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. – Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca. Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta.” “Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (…) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (…) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale.”  (Parintele Constantin Coman)

Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. “Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor”. (P.F. Parinte Patriarh Daniel).

Foto: © Irinel Cirlanaru

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.