Troparul, glasul al 3-lea
Credința cea mântuitoare comoară nerăpită ai socotit-o, de trei ori fericite, păgânătatea cea părintească părăsind-o și, urmând Stăpânului, te-ai îmbogățit cu darurile cele dumnezeiești. Adriane mărite, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Iată una dintre cele mai măreţe povestiri despre o soţie ce-şi îndeamnă soţul să sufere mucenicia. Este o pildă supremă de credinţă neclintită, care ştie că scurta pierdere a soţului aici, pe pământ, pentru Hristos, înseamnă a-l dobândi din nou, de-a pururea, în împărăţia cerurilor.
Născut din neam ales, Adrian avea douăzeci şi opt de ani, fiind în floarea tinereţii, puternic şi chipeş, bine chivernisit în slujba împărătească. Avea o soţie tânără şi frumoasă, numită Natalia, cu care era căsătorit de treisprezece luni.
Într-o zi, în vremea ultimei mari prigoane a creştinilor, sub Împăratul Maximian, douăzeci şi trei de creştini au fost aduşi înaintea Împăratului şi chinuiţi crunt, aproape de moarte. Adrian era unul dintre dregătorii împărăteşti ce priveau suferinţele acelor oameni şi auzeau cu câtă vitejie îşi apărau credinţa în Hristos.
Apoi, pe când mucenicii zdrobiţi în bătaie erau duşi la palatul tribunului spre a li se înscrie numele, Adrian i-a întrebat ce nădăjduiau să dobândească îndurând asemenea suferinţe. Ei i-ai vorbit despre negrăita frumuseţe şi slavă a raiului şi i-au citat din 1 Corinteni 2, 9: Cele ce ochiul nu a văzut, nici urechea a auzit, nici la inima omului s-au suit, acestea au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pe dânsul.
Auzind aceste vorbe, Adrian s-a dus la cel ce scria şi i-a spus: „Scrie şi numele meu împreună cu cele ale sfinţilor aceştia; şi eu sunt creştin“. Când împăratul a auzit aceasta, l-a întrebat: „Ţi-ai pierdut minţile?“ Adrian a răspuns: „Nu mi le-am pierdut, ci mi le-am aflat!“ Astfel că a fost întemniţat împreună cu ceilalţi.
Când soţia sa Natalia a aflat prima dată de întemniţarea lui, s-a mâhnit. Însă când a aflat că era întemniţat pentru Hristos, s-a bucurat mult, căci în taină era creştină. A îmbrăcat veşminte frumoase şi a dat fuga la temniţă să sărute legăturile soţului ei. L-a binecuvântat pentru hotărârea de a muri ca mucenic şi l-a sfătuit să rămână tare, îndemnându-i pe cei împreunăprinşi să se roage pentru el. Apoi Adrian a trimis-o înapoi acasă, rugând-o să fie liniştită şi să nu se teamă pentru el.
Apropiindu-se clipa muceniciei lui, temnicerii i-au îngăduit să meargă acasă şi să-şi ia rămas bun de la familie. Văzându-l că vine, Natalia, crezând că şi-a pierdut curajul şi a fugit din temniţă, a încuiat uşa casei şi a strigat la el, învinovăţindu-l că este un lepădat de Hristos şi iubitor al vieţii acesteia. I-a adus aminte de cuvintele Domnului, cel ce se va lepăda de mine înaintea oamenilor, mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Tatălui meu care este în ceruri (Mat. 10, 33). Se numea pe sine nenorocită, căci el o împiedica să se bucure de slava de a fi numită soţie de mucenic. Blagoslovenia pe care se aştepta să o primească, spunea ea, se preschimbase în nenorocire.
Dar când a aflat că ţelul venirii lui era altul decât îşi închipuia, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie, şi l-a sărutat. Iar Adrian a strigat: „Blagoslovită eşti tu, soţia mea! Tu ai ajuns să-L cunoşti pe Dumnezeu, pentru ca soţul tău să se mântuiască. Cu adevărat, soţia mea, tu îţi iubeşti bărbatul! Blagoslovenia îţi va fi deci cunună, căci deşi nu ai îndurat tu însăţi chinurile, ai fost părtaşă la suferinţele mucenicilor prin mila faţă de ei“.
Luând-o de mână, el s-a întors împreună cu ea la temniţă. Pe drum a vorbit cu ea despre ceea ce trebuie să facă cu averea lui. Ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământeşti, ci să cugete la bunătăţile cereşti. Intrând în temniţă, slujitoarea lui Dumnezeu Natalia a căzut înaintea sfinţilor mucenici şi, sărutându-le lanţurile, a văzut că rănile lor erau pline de puroi. Îndată şi-a trimis slujnica acasă să aducă pânză fină şi feşe. Când toate au fost aduse, Natalia a legat rănile mucenicilor cu mâna ei şi, pe cât se putea, le-a alinat suferinţele de neîndurat, slujindu-le în temniţă şapte zile, până când au plecat la judecată.
A venit şi ziua când Adrian avea să îndure bătăile pe care ceilalţi le primiseră. Toţi l-au îmbărbătat: „Du-te cu îndrăznire şi ruşinează-l pe tiran!“ Natalia îl îndemna şi ea: „Îndreaptă-ţi mintea, stăpâne, numai către unul Dumnezeu, şi inima ta să nu se teamă de nimic! Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârşit; scurtă este suferinţa, dar slava muceniciei veşnică. Suferă durerea numai puţină vreme şi curând te vei bucura cu îngerii. Dacă slujind pe împăratul cel pământesc, te-ai îngrijit să aduni şi dajdia cea mai mică, necruţându-ţi sănătatea şi fiind gata să mori în luptă, oare nu ţi se cade acum să înduri tot felul de cazne cu încă mai multă vitejie, şi să mori pentru Impăratul ceresc, cu care tu însuţi ai să împărăţeşti?“
Îndurând cu vitejie bătăile şi răspunzând cu linişte şi iscusinţă cuvintelor zeflemitoare ale împăratului, Adrian a primit loviturile călăului cu asemenea seninătate, încât împăratul s-a înfuriat. Când pântecele lui Adrian a plesnit de bătăi, Maximian a pus capăt caznelor şi l-a trimis împreună cu ceilalţi înapoi în temniţă.
Din nou binecuvântata Natalia l-a îmbărbătat şi l-a mângâiat. Îmbrăţişându-l, ea îi spunea:
„Fericit eşti tu, stăpâne, că te-ai învrednicit a fi în rândul sfinţilor mucenici!
Fericit eşti tu, lumina ochilor mei, căci suferi pentru Cel ce a suferit pentru tine. Iată, de acum vei vedea slava Lui şi te vei face părtaşul ei, căci cel ce este părtaş suferinţelor Lui va fi părtaş şi al slavei Lui!“
Pe când vorbeau, Natalia a înmuiat o pânză în sângele lui şi şi-a uns trupul cu el. Peste câteva zile, după ce iarăşi legase rănile mucenicilor, Natalia şedea la picioarele lui Adrian şi zicea:
„Te rog, stăpâne al meu, adu-ţi aminte de legătura nunţii noastre, de şederea mea alături de tine în vremea suferinţelor şi de dorinţa mea ca tu să dobândeşti cununile. Roagă pe Domnul Hristos, Dumnezeul nostru, să mă ia împreună cu tine, astfel ca, aşa cum împreună am trăit în viaţa aceasta plină de păcate, tot aşa să trăim laolaltă nedespărţiţi în viaţa cea fericită. Te rog, stăpâne al meu, când vei sta înaintea Domnului Hristos, cere mai întâi îndurare pentru mine; căci sunt încredinţată că orice vei cere, Domnul îţi va da ţie, căci rugăciunea ta este plăcută înaintea Lui, ca şi stăruinţa ta. Dar tu ştii necredinţa acestor oameni şi lipsirea de Dumnezeu a împăratului şi mă tem că mă vor sili să mă mărit cu altul, cu un om necredincios şi păgân. Atunci se va întina patul meu, şi legătura noastră se va rupe. Cu stăruinţă te rog, ocroteşte-ţi soţia, aşa cum Apostolul ne-a învăţat; dăruieşte-mi, ca răsplată a curăţiei mele, să mor împreună cu tine!“
Curând apoi chinuitorii veniră la temniţă cu o nicovală şi un baros de fier, căci împăratul hotărâse să-i omoare pe toţi cu acele unelte. Natalia i-a rugat pe călăi să-l lovească întâi pe Adrian, căci se temea că va slăbi în hotărârea lui, de va vedea moartea celorlalţi.
Deci s-au dus mai întâi la Adrian. Însăşi soţia lui i-a ridicat picioarele pe nicovală. Cu o lovitură puternică, chinuitorii au sfărâmat fluierele picioarelor mucenicului şi i-au tăiat picioarele. „Rogu-te, stăpâne, robule al lui Hristos, spunea Natalia, cât mai eşti încă viu, întinde braţul ca să ţi-l sfărâme, şi vei fi deopotrivă cu ceilalţi mucenici ce au suferit mai mult decât tine!“
Sfântul Adrian întinse braţul spre ea, iar ea luându-l, îl puse pe nicovală. Călăul, lovind puternic braţul, îl sfărâmă, şi îndată Sfântul Adrian îşi dete sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Natalia a izbutit să ia în taină scumpul lui braţ acasă. Ea l-a uns cu mir scump, l-a învelit într-o pânză de purpură şi l-a aşezat la capul patului. Restul moaştelor lui Adrian şi ale celorlalţi douăzeci şi trei dimpreună cu el au fost duse în Bizanţul aflat în apropiere, de către câţiva creştini ce fugeau de prigoana lui Maximian.
După o vreme, unul dintre bărbaţii de seamă a dobândit încuviinţarea împăratului să se însoare cu frumoasa văduvă a lui Adrian. Auzind de cugetarea aceluia, Natalia îndată s-a pregătit să fugă la Bizanţ, la locul unde erau păstrate moaştele soţului ei. Ea s-a aşezat la rugăciune, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Pe când se ruga, de multa osteneală şi de mâhnire Natalia a aţipit şi iată că unul dintre sfinţii mucenici i s-a arătat în vis şi i-a spus: „Pace ţie, Natalia, roaba lui Hristos! Să ştii că Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea şi nici noi nu am uitat bunătăţile tale, pe care le-ai făcut îngrijindu-ne în vremea întemniţării noastre. Stând înaintea feţei lui Hristos, stăruim ca să dea ţie să ajungi degrabă la noi“.
Fericita Natalia l-a întrebat: „Spune mie, mucenice sfinte, dacă stăpânul meu Adrian stă împreună cu tine înaintea Domnului Hristos“. Iar mucenicul i-a răspuns: „El şi-a luat locul înaintea Stăpânului chiar mai înainte de noi! Însă tu grăbeşte şi ia fără zăbavă o corabie şi mergi la locul unde sunt trupurile noastre. Acolo Domnul ţi se va arăta şi te va călăuzi la noi“.
Trezindu-se din somn, Sfânta Natalia îndată a lăsat toate şi, luând cu ea doar braţul Sfântului Adrian, a plecat de acasă. Ajungând la malul mării, a zărit o corabie gata să plece spre Bizanţ, care părea că o aşteaptă pe ea. Urcându-se în corabie, a văzut acolo creştini, bărbaţi şi femei, care fugeau de prigoana răului Maximian, şi a adus mulţumire lui Dumnezeu.
La miezul nopţii, diavolul s-a arătat creştinilor de pe corabia Nataliei. El a luat chipul unuia ce călătorea pe o corabie venind din răsărit, având cu el pe alţii în chip de corăbieri. Diavolul i-a întrebat pe corăbierii creştini, vorbindu-le ca şi cum ar fi fost cârmaci: „De unde sunteţi şi încotro mergeţi?“ Creştinii au răspuns: „Suntem din Nicomidia şi mergem la Bizanţ“. Vrăjmaşul le-a răspuns: „V-aţi abătut din cale; întoarceţi-vă spre port!“ Zicând aceasta, diavolul voia să-i amăgească şi să-i ducă la pierzare. Iar creştinii, crezând mincinosul sfat, prinseră să întoarcă corabia şi să plutească spre port.
Dar deodată li s-a arătat Sfântul Mucenic Adrian, strălucind de lumină, şi a strigat cu glas mare: „Ţineţi calea pe care aţi urmat-o înainte, şi nu luaţi în seamă cuvintele vrăjmaşului, ce negreşit vă găteşte pierzarea!“ Spunând acestea, mucenicul s-a arătat mergând înaintea lor pe apă, iar diavolul a pierit cu corabia.
Fericita Natalia ridicându-se, l-a zărit pe Sfântul Adrian mergând înaintea corabiei şi a strigat: „Este soţul meu – este Adrian care a venit să ne scape!“ Îndată el s-a făcut nevăzut.
Vântul le-a fost prielnic, iar călătorii sosiră la Bizanţ, lângă biserica unde fuseseră îngropate trupurile sfinţilor mucenici, şi toţi au coborât din corabie plini de bucurie. Apropiindu-se de trupurile mucenicilor din biserică, Sfânta Natalia a căzut înaintea lor cu nespusă veselie, sărutându-le şi vărsând lacrimi de bucurie. Aşezând braţul Sfântului Adrian lângă trupul lui, ea a îngenuncheat şi s-a rugat îndelung. Apoi, când a sfârşit, s-a ridicat şi a dat bineţe fraţilor şi surorilor aflaţi acolo, căci mulţi creştini credincioşi se adunaseră în locul acela. Ei au primit-o cu bucurie. Una dintre familii a luat-o în casa lor şi au stăruit să se odihnească, căci vedeau că este istovită de călătorie.
Pe când dormea, Sfântul Adrian i s-a arătat în vis şi i-a spus: „Bine ai făcut venind aici, roaba lui Hristos şi fiică a mucenicilor. Intră întru odihna cea gătită ţie de Domnul. Vino şi primeşte-ţi răsplata cuvenită!“
Trezindu-se din somn, Sfânta Natalia a povestit visul creştinilor de acolo şi le-a cerut să se roage pentru ea. Curând apoi a adormit din nou.
După un ceas, credincioşii au venit să o trezească, însă au văzut că răposase, căci sufletul ei cel sfânt plecase la odihna cea veşnică împreună cu Domnul. Cu nespusă bucurie, ei au îngropat-o în biserică, alături de soţul ei.
Condac din Acatistul Sfinţilor Adrian şi Natalia
Aleşilor slujitori ai lui Dumnezeu şi mucenici ai lui Hristos, cei ce toată slava cea deşartă a lumii acesteia pentru dragostea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, de nimic o aţi socotit, şi vieţile voastre jertfă curată şi fără de prihană aţi aşezat, dorind chinuri şi moarte mai curând a primi, decât a vă lepăda de Dumnezeu cel adevărat: cu dragoste vă lăudăm pe voi, Sfinţilor Adrian şi Natalia. Înaintea scaunului slavei Domnului cu bucurie stând, şi cu vederea aceleia pururea desfătându-vă, rugaţi-vă pentru noi, păcătoşii, care cu credinţă şi cu cinstire cădem către voi, ca să strigăm vouă cu mulţumire: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Adrian şi Natalia, prealăudaţilor mucenici ai lui Hristos şi luptători nebiruiţi!
Slavă la Vecernie, glas 6
O, pereche fără prihană şi aleasă Domnului!
O, preadorită domnie şi lui Hristos preaiubită!
O, însoţire preabună şi lui Dumnezeu fericită!
Cine nu se va spăimânta de aceasta, auzind faptele cele mai presus de om? Cum femeia s-a îmbărbătat asupra tiranului celui amar şi pe bărbatul ei l-a întărit a nu slăbi întru cele cumplite, ci să aleagă a muri pentru credinţă mai degrabă decât a trăi.
O, graiuri împletite de Dumnezeu ale înţeleptei Natalia!
O, sfătuiri dumnezeieşti, care au străbătut cerurile şi au făcut pe slăvitul Adrian cunoscut către însuşi scaunul Împăratului celui mare!
Ci, o, însoţire sfântă! Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi, care din dragoste săvârşim pomenirea voastră, ca să ne mântuim din ispite şi de tot necazul.
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie” via Taina Casatoriei
Ed. Sophia 2001
Acatistul Sfinților Mucenici Adrian și Natalia
Condac 1:
Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vâ viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm sfinților Adrian și Natalie. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Icos 1:
Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalie preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 2:
Văzând Domnul curăția inimii tale, preacinstite Adriane, măcar că era umbrită de politeism, dară gata să primească Adevărul, te-a chemat la Lumina Sa, deschizându-ți ușile împărăției Sale, pentru rugăciunile soției tale; împreună cu care ai cântat lui Dumnezeu cântare de laudă: Aliluia!
Icos 2:
Înțelegerea adevăratei cunoștinți de Dumnezeu, ți-a umplut sufletul Adriane, când, ca notar, scriai numele sfinților mucenici, osândiți la chinuri și moarte pentru numele Domnului; când ai întrebat pe servii lui Hristos, ce răsplată au să primească ei de la Domnul în împărăția Sa, pentru martirajul lor, iar ei au răspuns că, limba nu poate spune și mintea nu poate cuprinde, ce a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Îndată ai părăsit religia cea păgânească și din toată inima ai strigat: „Și eu sunt creștin!”. Lăudând întoarcerea ta către Soarele Dreptății, te rugăm primește, împreună cu soția ta, sfânta Natalia, de la noi păcătoșii laudele acestea:
Bucurați-vă ai adevăratului Dumnezeu sfinți slujitori;
Bucurați-vă ai voiei Lui sfinte buni împlinitori;
Bucurați-vă că în locul frumuseții pe Hristos L-ați iubit;
Bucurați-vă că iubirea conjugală, Lui o ați dăruit;
Bucurați-vă că ne ziceți, să nu ne lipim de cele de jos ci de cele de Sus;
Bucurați-vă că-n neputințe, să urcăm ne ajutați nespus;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați si neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 3:
Întărit cu putere de Sus ai mers fericite la nevoințe si chinuri dorind să mori pentru Domnul și Mântuitorul tău. Soția ta, Natalia, cu rugăciuni și îndemnuri îți ajuta să ridici crucea rânduită de Domnul și să primești cununa nestricăciunii, pregătită ție în ceruri și cu îndrăzneală să cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3:
Având să te prezinți la nelegiuita judecată a lui Maximian, ai fost închis în temniță, unde cu ceilalți mucenici, ai petrecut toată noaptea în rugăciuni, cântări și sfătuiri duhovnicești. Soția ta, disprețuind iubirea firească și neputința femeiască, în tot chipul te convingea să nu părăsești credința în Hristos, ci să rămâi până la sfârșit un mărturisitor neclintit al numelui Domnului, netemându-te de moarte. De aceea, ca adevăraților ostași ai lui Hristos, cu bucurie sufletească vă cântăm:
Bucurați-vă curajoși râvnitori ai credinței celei adevărate;
Bucurați-vă neînfricați mustrători ai credințelor deșarte;
Bucurați-vă că cu răbdarea ca cu o armă v-ați îmbrăcat;
Bucurați-vă că Crucea ca pe un scut puternic în mâini ați luat;
Bucurați-vă că chinuitorii, de curajul vostru s-au minunat;
Bucurați-vă că prin voi numele Domnului e binecuvântat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 4:
Viforul îndoielii și al fricii de la inima ta ai gonit, slăvite Adriane și spre nevoința mucenicească te-a întărit fericită soția ta Natalia, toată noaptea vorbind despre răsplata viitoare ce a pregătit-o Dumnezeu celor ce își pun viața pentru El, spunându-ți astfel: „Fericit ești domnul meu, că ai aflat comoara cea neprețuită, mărgăritarul cel preascump – pe Hristos Domnul!” Nu te mai întoarce iar la bezna idolească, ci rămâi credincios Celui ce te-a iubit pe tine, cântându-I din toata inima: Aliluia!
Icos 4:
Auzind Natalia, fiind acasă, că te-ai întors din temniță și gândindu-se că te-ai înfricoșat de chinuri și te-ai lepădat de Hristos, plângea amarnic și, întâmpinându-te în ușa casei, te dojenea că te-ai lepădat de credință. Dar tu, bucurându-te în duh și mai tare intărindu-te în suferință, cu lacrimi i-ai povestit ei, că nu numai nu te-ai lepădat de Hristos, ci voiești mai mult să suferi pentru Numele Său sfânt. Mirându-ne de o așa înaltă dragoste creștinească, cu umilință vă cântăm:
Bucurați-vă că chipul adevăratei însoțiri creștinesti ne-ați arătat;
Bucurați-vă că iubire cerească în inimile voastre ați purtat;
Bucurați-vă că cu lepădare de sine pe noi ne însuflețiți;
Bucurați-vă că în toate, voia lui Dumnezeu, să o vedem ne cerșiți;
Bucurați-vă că ne-ați învățat să părăsim cele de jos-trecătoare;
Bucurați-vă că ne sfătuiți să cugetăm la cele de Sus-viitoare;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 5:
Minunată milă și dragoste ai arătat Natalie, când împreună cu soțul tău, ați căzut la picioarele celor întemnițați pentru numele lui Hristos, și sfintele lor rane ungându-le și sărutându-le, aducându-le alinare și ușurare, cu inimă smerită, înălțând lui Dumnezeu cântare îngerească: Aliluia!
Icos 5:
Văzând chinuitorul pe sfinții întemnițați împreună cu tine, că sunt atât de torturați, încât n-ar mai putea să sufere alte chinuri și mai groaznice, a poruncit să te ducă pe tine, Adriane, la judecată și să te sfătuiască să te lepezi de Hristos, ori de nu, să fii supus și la mai grele chinuri, însă, întărit fiind cu putere de Sus și mângâiat de fericita ta soție, ai rămas statornic împotriva ispitirilor vrăjmașului. De aceea pentru suferința cea pentru Hristos, vă fericim împreună cu sfânta Natalia și cu bucurie vă cântăm:
Bucurați-vă purtători de biruință, ai Celui Preaînalt slujitori;
Bucurați-vă puternici ai credinței în Hristos mărturisitori;
Bucurați-vă mustrători îndrăzneți ai rătăcirii idolești;
Bucurați-vă neînfricați propovăduitori ai slavei Dumnezeiești;
Bucurați-vă că de mânia lui Maximian nu v-ați înfricoșat;
Bucurați-vă că răutatea și cruzimea lui o ați desconsiderat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 6:
Propovăduitor și retor te-ai arătat Adriane, în fața judecății împărătești, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, care a făcut cerul și pământul, iar rătăcirea diavolească o ai defăimat, și pentru acestă mărturisire și defăimare ai suferit groaznice bătăi și chinuri, cântând Celui Atoatebiruitor: Aliluia!
Icos 6:
Lumina slavei cerești a strălucit pe fața ta înțelepte pătimitorule, când, fiind bătut în mod barbar peste pântece, de îți curgeau măruntaiele, dar nu încetai să slăvești pe Hristos în fața poporului și să mărturisești Numele Lui. Iar fericita Natalia, văzând rabdarea și bărbăția ta, se ruga ca să nu slăbească sufletul tău, ci să rămâi până la sfârșit slujitor credincios al lui Hristos. Amândurora, noi vă cântăm așa:
Bucurați-vă că sfinte lăcașuri ale Duhului Sfânt ați fost;
Bucurați-vă vase slăvite ale Harului lui Hristos;
Bucurați-vă că-n suflet și trup, v-a pătruns Dumnezeiasca Lumină;
Bucurați-vă că Împăratul-Hristos v-a dat înțelepciunea divină;
Bucurați-vă că cu puterea Dumnezeirii Lui ați fost întăriți;
Bucurați-vă că fără de frica, ați primit să fiți munciți;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Condac 7:
Vrând prigonitorul împărat să te cheme din nou la judecată, fericite Adriane, te-a închis în temniță cu ceilalți mucenici, unde a venit Natalia și, fericindu-te, te întărea zicând: „Fericit ești domnul meu, că te-ai învrednicit de starea sfinților mucenici ai lui Hristos, și cu dânsa bucurându-te ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7:
Noua tortură a născocit chinuitorul, poruncind ostașilor să interzică intrarea femeilor, la cei întemnițați, care veneau să-i mângâie și să le ușureze chinurile. Atunci și ție, fericită Natalie, ți s-a interzis să-l vizitezi și să-l servești pe soțul tău; dar disprețuind porunca împărătească, îmbrăcată în haine bărbătești, veneai la închisoare, ca și mai înainte și pe soțul tău îl întăreai ca, bărbătește să meargă la chinuri și moarte, pentru Hristos-Domnul. Pentru aceasta cu vrednicie vă lăudăm, cântându-vă acestea:
Bucurați-vă a slujitorilor lui Hristos, podoabă luminoasă.
Bucurați-vă, a mărturisitorilor Lui, frumusete aleasă.
Bucurați-vă că ne-ați arătat calea îngustă, pe care voi v-ați pornit.
Bucurați-vă că pe dânsa ați ajuns la limanul liniștit.
Bucurați-vă că acuma în slavă și veșnică fericire vă aflați.
Bucurați-vă că cu rugile voastre, de nenorociri ne apărați.
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Condac 8:
Priveliște stranie și strașnică a fost în temniță, unde erai închis cu ceilalți, Adriane, când după porunca tiranului chinuitor, au vrut să-ți zdrobească fluierele picioarelor. Atunci soția ta ți-a ridicat picioarele și le-a pus pe nicovală, ca să fie zdrobite de mâinile chinuitorilor, ca mai curând să te unești cu Domnul și Mântuitorul tău, căruia Îi vei cânta: Aliluia!
Icos 8:
Arzând în iubirea lui Hristos, mucenice Adriane, ai răbdat până la fericită adormirea ta, când curatul tău suflet s-a unit cu Domnul, pentru Care atât de mult ai suferit, încât și mâna ți-a fost tăiată. Cinstind cu credință sfârșitul tău mucenicesc, ție și sfintei Natalia, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că chinuri sufletești, pentru Hristos ați răbdat;
Bucurați-vă că pe aripile iubirii spre Dumnezeu ați zburat;
Bucurați-vă, că ca vulturii spre Soarele Dreptății v-ați ridicat;
Bucurați-vă că din valea plângerii, spre Lumina v-ați înălțat;
Bucurați-vă că-n ceata mucenicilor, prin chinuri ați intrat;
Bucurați-vă, că cu toti sfinții, imne lui Dumnezeu ați cântat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 9:
Toată mândria chinuitorului tiran a fost rușinată, când o ploaie puternică a stins flacăra focului, și n-a lăsat să ardă osemintele mucenicilor lui Hristos, ba încă și cetatea a inundat-o cu apă, și lumea necredincioasă a fost înfricoșată cu tunete și fulgere, iar fericita Natalia, plină de bucurie, cânta lui Hristos, Cel ce toate le iconomisește: Aliluia!
Icos 9:
Retorica pământească nu-i în stare să laude îndeajuns nevoințele voastre sfinților mucenici Adrian și Natalia, căci unul părăsind slava pământească, și-a pus sufletul său pentru credința în Hristos, iar cealaltă, învingând neputința firească, bărbătește s-a luptat, întărindu-și soțul în chinurile lui și bucurându-se de fericitul lui sfârșit. Faptele bune ale voastre, neștiind cu vrednicie a le prețui, cu dragoste vă cântăm acestea:
Bucurați-vă că Crucea Domnului, plini de curaj pe umeri ați dus;
Bucurați-vă că greutatea Crucii, nici pe unul nu v-a răpus;
Bucurați-vă că patimile Domnului, voi înșivă le-ați imitat;
Bucurați-vă, că patimi și pofte, cu voie le-ați crucificat;
Bucurați-vă că pildă de dragoste și blândețe v-ați arătat;
Bucurați-vă că sarcina unul altuia să purtăm ne-ați învățat;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 10:
Vrând să izbăvească trupurile sfinților mucenici de batjocură și dispreț, a venit un oarecare binecredincios bărbat cu soția sa la Natalia și ceilalți frați creștini și i-a rugat să le dea sfintele moaște ca să le ducă în Bizanț, până când va trece prigoana lui Maximian-păgânul. Creștinii din cetatea Nicomodiei, le-a ascultat rugămintea și le-a încredințat această comoară de mare preț, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Ca și cu un zid, suntem înconjurați cu rugăciunile voastre sfinților Adrian și Natalie, căci în orice năpaste și nenorocire, totdeauna ne ajutați, cu atât mai mult când cu dragoste vă serbăm amintirea, slăvind, pentru voi, pe Hristos Dumnezeul nostru. Fiind noi păziți de sfintele voastre rugăciuni, vă lăudăm cu acestea:
Bucurați-vă că în dragoste, sunteți grabnicii noștri ajutători;
Bucurați-vă bunii noștri mijlocitori și învățători;
Bucurați-vă că pentru noi la Dumnezeu mereu vă rugați;
Bucurați-vă, ca să trăim plăcut lui Dumnezeu ne învățați;
Bucurați-vă prieteni îngăduitori, ce-n necaz pildă ne dați;
Bucurați-vă că pe culmile inocenței și curăției ne ridicați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 11:
Cântare lui Dumnezeu din toată inima ai adus, fericită Natalie, când te-a scăpat din mâna tribunului, ce voia să te ia în căsătorie. Tu ca o soție credincioasă soțului tău –mucenicul lui Hristos, Adrian, n-ai voit să te recăsătorești, ci, rugându-te te-ai dus cu corabia la Bizanț, unde a fost dus trupul sfântului soțului tău. Ajungând în cetatea aceea ai cântat cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 11:
Far luminos a devenit corabia cu care ai călătorit pe mare, având ca un mărgăritar de preț – mâna soțului tău, cu a căruia rugăciuni ai scăpat de urmărirea tribunului și ai ajuns cu bine la Bizanț, cu sufletul plin de bucurie, sărutând trupul fericitului domnului tău, cu adâncă umilință ți-ai dat duhul în mâinile Domnului. Slăvind plecarea ta la Domnul, împreună cu sfântul Adrian, vă cântăm acestea:
Bucurați-vă soți fericiți, în viață și moarte nedespărțiți;
Bucurați-vă prieteni ai Domnului, ce lângă Tronu-I-L slăviți;
Bucurați-vă că de vederea Feții Lui pururea vă îndulciți;
Bucurați-vă că fericirea veșnică, pe totdeauna o primiți;
Bucurați-vă că în locașul celor drepți la odihnă vă aflați;
Bucurați-vă că moaștele cele sfinte, spre vindecare ni le lăsați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 12:
Vase pline cu har s-au arătat cinstitele voastre moaște, dăruite nouă de Hristos-Domnul, pe dânsele cinstindu-le, cu rugăciunile voastre sfinților mucenici ai lui Hristos, căpătăm dezlegarea păcatelor, din toată inima cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
Cântând cinstitele voastre patimi și fericita adormire, prin care v-ați urcat la cele de Sus cu toți sfinții din veac bineplăcuți lui Dumnezeu, vă lăudăm preaslăviți mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, și vă rugăm sârguincios, să ne pomeniți neîncetat la Tronul Slavei, pe cei ce vă fericim așa:
Bucurați-vă ostași răbdători de chinuri și purtători de biruință;
Bucurați-vă aleși luptători pentru adevărata credință;
Bucurați-vă luminători aprinși ai virtuții creștinești;
Bucurați-vă cărbuni aprinși ai dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă cuplu, ce întăriți legăturile căsătorești;
Bucurați-vă că ați fost încununați cu bunurile cele cerești;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos!
Condac 13:
O, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și purtători de chinuri străluciți. Auziți-ne pe noi cei ce ne rugăm cu lacrimi, venind la biserică, rugați-L pe Stăpânul cel milostiv, Domnul nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască nouă tuturora: pace în familie, sănătate trupească și sufletească, mântuirea sufletului, ca întotdeauna să-I cântăm Lui: Aliluia. (de trei ori)
Apoi Icosul I și Condacul 1.
Icos 1:
Cu o iubire îngerească te-ai rugat neîncetat Mântuitorului, Natalie preafericită, ca să-i lumineze mintea întunecată a soțului tău și să o întoarcă spre cunoașterea Făcătorului și Stăpânului tău, până când au fost auzite rugăciunile tale; harul s-a atins de inima lui Adrian, care a crezut și plin de curaj a suferit chinuri și chiar moartea. Admirând râvna și dragostea voastră pentru Hristos, cu evlavie vă cântăm așa:
Bucurați-vă lumini ale dragostei Dumnezeiești;
Bucurați-vă stâlpi neclătiți de relele păgânești;
Bucurați-vă, că ați purtat crucea drept și cu răbdare;
Bucurați-vă că cu aceasta ați învins pe demon și vicleniile sale;
Bucurați-vă că de Domnul voi ați fost încununați;
Bucurați-vă că la Tronul ceresc, pentru noi vă rugați;
Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici al lui Hristos!
Condac 1:
Aleșilor slujitori ai lui Dumnezeu și prealăudați mucenici ai lui Hristos, pentru iubirea Lui ați disprețuit deșertăciunea lumească, punându-vâ viața ca o jertfă curată, dorind să primiți mai degrabă chinuri, decât să vă lepădați de Dumnezeul cel adevărat, cu dragoste vă lăudăm sfinților Adrian și Natalie. Deci, ca cei ce stați lângă Tronul cel de har al Domnului desfătându-vă, rugați-vă pentru cei ce cu credință și evlavie vă implorăm, și cu mulțumire vă cântăm așa: Bucurați-vă sfinților Adrian și Natalie, prealăudați și neînvinși mucenici ai lui Hristos.
Rugăciune către Sfinții Mucenici Adrian și Natalia
O, sfințit Cuplu, sfinților mucenici ai lui Hristos, Adrian și Natalie, fericiți soți și străluciți purtători de chinuri! Ascultați-ne pe noi ce ne rugăm și mijlociți pentru noi, ca să ni se dea toate cele de folos trupurilor și sufletelor, și rugați pe Hristos Dumnezeu, să ne miluiască și să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Așa sfinților mucenici, primiți glasul rugăciunilor noastre și cu mijlocirile voastre, izbăviți-ne de foamete, de ciumă, de cutremur, de potop, foc și grindină, de sabie și de năvălirea celor de alt neam, de războiul cel dintre noi, de moartea cea năpraznică și de toate nenorocirile, scârbele și durerile; ca întotdeauna prin mijlocirile voastre fiind întăriți, să slăvim pe Domnul Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel Fără de început al Său Părinte și Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
