29 octombrie

Arhimandritul Teofil Paraian de la Manastirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus unul din marii duhovnici contemporani ai ţării a trecut azi dimineaţă în jurul orei 2 la cele vesnice. Înmormantarea va avea loc sâmbată, 31 octombrie, ora 12.

pr.teofil paraianfoto: Anca Larisa

“Părintele a fost internat la noi ieri, la 18.20, prin transfer de la Spitalul Militar din Cluj, cu diagnosticul de şoc septic, şoc cardiogen şi bronhopneumonie”, a declarat managerul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, Nicolae Constantea. Arhimandritul a murit azi-noapte, în jurul orei 2.00, în timp ce era ţinut pe ventilaţie. Înainte de a fi transferat la Spitalul Municipal Cluj, părintele Teofil fusese internat la Braşov, şi de 10 zile se afla în stare gravă, la Spitalul Militar din Cluj, la Secţia Cardiologie. “Acolo a refuzat ventilaţia, şi a acceptat-o doar în ultimul moment, când a fost transferat la spitalul nostru”, a completat medicul Constantea. (Adevarul)

Sa ne rugăm împreună pentru sufletul părintelui Teofil Paraian.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l mântuiască!

Man. Brancoveanu Sambata de Susfoto: Cosmin Nicu

O prezentare a Pãrintelui Teofil Duhovnicul

Desi nevãzãtor (mai multe elemente biografice în pagina de intrare a volumului Cuvinte pentru tineri), el s-a dovedit si un conferentiar de exceptie.

Din aceste conferinte, cuvântãri si predici, în ultimii ani i-au fost tipãrite mai multe volume (9 apãrute pânã în acest moment si alte câteva în pregãtire).

Volume publicate:

Alte texte:

[de la cel mai ‘nou’ la cel mai ‘vechi’]

sursa: site-ul nistea.com

2 comentarii

  1. Parintele meu spiritual, cel care mi-a pus lumina in sufletul meu amortit si m-a inviat pentru Iisus, nu este mort ci viu in noi cei care l-am cunoscut si ascultat cu sfintenie in toate sfaturile pe care ni le-a dat. Sfintii nu mor, ei traiesc vesnic!
    Cu sfintii odihneste Doamne sufletui robului Tau Teofil – iubitorul de Dumnezeu!

  2. Am avut un mare privilegiu in aceasta viata de a-l cunoaste pe acest MARE OM al lui DUMNEZEU , om care desi nu vedea cu ochiul fizic , te putea chiar mai bine ,, citi ” cu ochiul mintii sale .

    A fost un om cum poate vor mai fi in tara aceasta cate sunt degetele de la o mana a unui om intreg .

    Pot sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru acest privilegiu si sigur de cate ori voi avea ocazia am sa-i aprind o lumanare si am sa ma gandesc la Dansul .

    Dumnezeu sa-i odihnesca sufletul – caci de iertat nici nu cred ca poate fi vorba sa fie nevoie – a fost si va ramane un sfant dupa care vom regreta – mai ales dupa povetele date de EL .

    Cei care l-ati cunoscut sau i-ati auzit vocea sa nu ezitati sa-i aprindeti o lumanare – macar atat mai putem face pentru EL.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.