Mănăstirea Brâncoveni – Învierea Domnului 19 aprilie 2009

MĂNĂSTIREA BRÂNCOVENI

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii; Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – bolniţă
Adresă: Comuna Brâncoveni, jud. Olt.
Tel: 0249/417244
Stareţă: M-hia. Eufrosina Stanciu

Este situată la 20 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona şoselei Slatina-Caracal, şi la 6 km de halta Pârşcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal.

Istoric

În 1494 când a fost refăcută de boierii Craioveşti mănăstirea fiinţa demult cu viaţă monahală. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care aminteşte N. Iorga în scrierile sale nemaifiind găsit.

În 1570 jupâniţa Calea, străbunica lui Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn.

În urma vindecării sale cu apa Izvorului Tămăduirii care mai curge şi astăzi, Matei Basarab reface mănăstirea între anii 1634-1640. Monografia judeţului Romanaţi din 1923 notează: „De sub poala dealului ce se înalţă ca un parapet, izvorăşte în faţa mănăstirii o şuviţă de apă, ce aduce în fiecare an, în ziua Izvorului Tămăduirii, sute de pelerini din satele vecine.

Legenda spune că într-o zi de primăvară, Matei vodă a plecat prin pădurea de sub sat, însoţit de Dună Pietrarul, omul lui de încredere.

„Şi culegând flori şi umplându-se de tină pe mâini a mers de s-a spălat în apa izvorului. Şi ştergându-se cu batista pe dat a băgat de seamă că bubele ce avea de multă vreme pe mâini şi pe care doftorii cei mai de seamă, de surda se trudiseră să i le vindece, se vindecară ca prin minune. Degrabă scoase apoi Vodă şi meşii din picioare, căci şi pe picioare avea răni, şi udându-le în apa tămăduitoare, se curăţi de bube…”

Şi în trecut ca şi astăzi există mărturii că această apă, izvorând din mila Maicii Domnului, aduce alinare sau vindecare suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale celor ce vin aici cu credinţă.

După tămăduirea sa, ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu, bunicul Sf. Constantin Brâncoveanu, construieşte chiliile şi turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti care mai dăinuie şi astăzi, zugrăveşte bisericile strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dându-i un aspect de fortăreaţă.

Preda Brâncoveanu a fost cel mai mare boier al vremii sale, posesor al unei imense averi şi mare ctitor de mănăstiri. Era cunoscut ca om evlavios şi milostiv cu cei ce aveau nevoie de ajutorul lui. Obişnuia să se trezească la vremea rugăciunilor de noapte şi citea adesea Psaltirea. Lua parte la slujbele de la Sfânta Mănăstire şi cânta la strană. Este ucis la Târgovişte în anul 1658 din ordinul lui Mihnea la III-lea.

După ce şi bunicul din partea mamei Sfântului Constantin Brâncoveanu este ucis datorită intrigilor boierului Stroe Leurdeanu, doamna Stanca şi fiii săi îşi găsesc liniştea la Brâncoveni, în timpul domniei lui Grigoraşcu Ghica. Tânărul Constantin îşi petrece anii adolescenţei sale într-o atmosferă de meditaţie duhovnicească şi este îndrumat în formarea sa erudită de unchii săi Constantin Cantacuzino stolnicul şi spătarul Mihai (care studiaseră la şcolile din Padova şi Veneţia), pe care îi vizitează la moşia lor din Filipeştii de Târg.

În 1674 moare la Constantinopol Barbu, fratele Sf. Constantin Brâncoveanu, şi este înmormântat la mănăstirea Brâncoveni. În 1688 doamna Stanca Brâncoveanu, născută Cantacuzino, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis în anul 1655 la Bucureşti în timpul răscoalei seimenilor nemulţumiţi de hotărârea lui Constantin vodă Cârnul de a le limita privilegiile) şi ale lui Preda Brâncoveanu.

După 44 de ani de văduvie curată, adoarme în Domnul, la 66 de ani, doamna Stanca şi este înmormântată lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor, vulturul bicefal. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sf. Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mănăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan vor pune piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia ei va dura numai 2 luni, de la 9 iunie la 15 august 1699 când va fi târnosită, deşi pictarea ei va mai dura câţiva ani, până în 1704. Uşa bisericii şi ancadramentul de uşă din marmură au fost sculptate în stil brâncovenesc de artistul italian Giorgio Levino Pessena care a murit câţiva ani mai târziu în timpul unei epidemii şi este înmormântat în cimitirul din satul Brâncoveni.

În  anul 1700 este ridicat şi actualul paraclis, pe locul celui mai vechi, cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, care va fi bolniţa mănăstirii. Aici se vor face slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război, care erau adăpostiţi în câteva chilii existente în acea vreme în jurul paraclisului. Pictura acestuia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă ce se păstrează şi astăzi, a fost realizată de meşterii din Şcoala de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos. În anul 1702 domnitorul va vizita mănăstirea pentru a se bucura de frumuseţea ei.

În perioada brâncovenească sfântul lăcaş cunoaşte maxima  lui înflorire, ridicându-se la statutul de lavră cu schiturile Robăneşti (Vlaşca), Slătioara – Hurezi (Ocnele Mari) , Mamu şi Târnăviţa.

După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mănăstirea a fost supusă unor grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În perioada 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă. Doamna Marica Brâncoveanu a intervenit pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei. Nicolae Iorga aminteşte de inscripţia din proscomidiarul bolniţei: „să se ştie când ne-a scos Pivoda (căpitanul Dettine von Pivoda) din chilii afară pe toţi călugării leat 7229 (1721)”. În acea perioadă se adaugă mănăstirii turnuri de pază în colţurile exterioare ale zidului de incintă, care se văd în fotografiile din secolul trecut

În 1774 războiul ruso-turc aduce instalarea pentru scurt timp a unui seraschier turc cu 50.000 de oameni. Mai târziu, în timpul războiului austro-turc început în 1787, mănăstirea este prădată în timp ce Nicolae şi Manolache Brâncoveanu, posesorii ei din acea vreme, erau exilaţi în  insula Rhodos.

Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare va fi parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. Turla de deasupra pronaosului distrusă atunci nu va mai fi refăcută. Pictura va fi realizată de Nicolae Polcovnicu, Matei Cătulescu şi Vasile Mateescu.

Rămânând fără mijloace de trai după secularizarea averilor mănăstireşti din 1864, obştea se diminuează, ajungând în 1872 la 4 vieţuitori.

În 1876 adoarme în Domnul ultimul stareţ al mănăstirii de călugări, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Este înmormântat iniţial în partea de nord a bisericii, iar mai târziu osemintele sunt mutate în pridvor unde i se ridică şi o cruce mare de piatră. Tot în pridvor, în partea opusă, sunt înhumaţi stareţul Teodosie şi preotul Gheorghe.

În anul 1885 istoricul Grigorie Tocilescu vizitează mănăstirea şi descoperă cu surprindere numeroase şi valoroase odoare, dintre care unele dăruite mănăstirii de Matei Basarab, doamna Elina şi Sf. Constantin Brâncoveanu. Odată cu ele va duce la Bucureşti şi 81 de cărţi liturgice în limba greacă şi 41 în limba română.

Viaţa de obşte, încheiată practic la sfârşitul secolului XIX (când sfântul locaş este transformat în ospiciu)  va fi reluată abia în anul 1952, din păcate numai pentru câţiva ani. În această perioadă va fi adusă de către preotul duhovnic icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, astăzi îmbrăcată în argint. Preafericitul Patriarh Iustinian se va interesa îndeaproape de restaurarea mănăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. În 1959 se va da nemilosul decret 410 prin care călugării sub 55 de ani şi maicile sub 50 de ani vor fi obligaţi să se întoarcă în viaţa laică. Un an mai târziu maicile sunt silite să părăsească mănăstirea, care este transformată în azil. Tot atunci izvorul tămăduirii este mutat din faţa bisericii într-o nouă amenajare, în afara incintei, care se păstrează până astăzi.

În anul 1975 Direcţia Monumentelor Istorice începe lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş se redeschide în anul 1985 ca mănăstire de maici, cu sprijinul P.S. Gherasim al Râmnicului, a P.S. Calinic, astăzi episcop al Argeşului, şi al doamnei Elena Bărbulescu. Se execută ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari.

Alături de constructori, ca în majoritatea mănăstirilor redeschise sau nou înfiinţate, tinerele maici vor lucra din greu, dar cu multă râvnă, la refacerea clădirilor ruinate şi ridicarea altor corpuri noi de chilii. În fostele case domneşti se va amenaja Muzeul Mănăstirii sub îndrumarea dl. Prof. Traian Zorzoliu. Muzeul cuprinde colecţii de icoane pe lemn, cărţi vechi bisericeşti, veşminte preoţeşti, obiecte de cult. În lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse piese provenite de la biserici şi mănăstiri demolate în Bucureşti înainte de 1989 (coloane, pietre de mormânt, pisanii de la Mănăstirea Sf. Pantelimon, Văcăreşti şi biserica Sf. Spiridon vechi).

În atelierul de pictură al mănăstirii se realizează icoane pictate pe lemn, în stil bizantin. În cadrul acestui sfânt aşezământ mai funcţionează un atelier de croitorie, care execută veşminte preoţeşti (inclusiv brodate), reverende pentru preoţi şi călugări, sfinte acoperăminte, dvere pentru Sf. Altar împodobite cu icoane brodate cu mult talent şi răbdare. Câţiva ani a funcţionat în timpul iernii şi un atelier de covoare olteneşti şi persane, realizate din lână în culori naturale, care împodobesc astăzi biserica.

De primăvara până toamna maicile îşi desfăşoară activităţile îndeosebi la grădina de legume, la grajd, la bucătărie şi trapeză sau la pescuit, la prăşit, la cosit, la fân sau se ocupă cu apicultura. Timpul liber este dedicat rugăciunii şi citirii cărţilor sfinte.

Biblioteca sfântului locaş numără peste 5000 de volume (cărţi de teologie şi dogmatică, vieţi de sfinţi, scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, cărţi de istorie şi arheologie, literatură religioasă, albume cu mănăstiri, pliante).

Astăzi mănăstirea are peste 70 de maici şi surori, stareţă fiind monahia Eufrosina Stanciu iar preot duhovnic Protos. Nichita Paşcan. Viaţa monahală şi-a reluat cursul firesc, aducând în fiecare zi şi noapte dăruite de Dumnezeu slavă Lui pentru nemăsurata Sa milostivire, prin slujbele celor 7 Laude şi a Sfintei Liturghii. Rânduiala mănăstirii cuprinde trei slujbe zilnic : miezonoptica, utrenia şi ceasul întâi la miezul nopţii, acatistul zilei, ceasurile al treilea, al şaselea şi Sf. Liturghie dimineaţa, şi vecernia cu pavecerniţa după amiaza (sau seara). Corul sfintei mănăstiri este pregătit cu multă dăruire de către părintele duhovnic, un bun cunoscător al muzicii bisericeşti.

În Sfântul altar se găsesc părticele din moaştele Sf. Apostol Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Sf. Iona de la Kiev, Sf. Sfinţit Mucenic Harambie, Sf. Ierarh Spiridon, Sf. Ierarh Nectarie din Egina, Sf. Mucenic Pantelimon, Sf. Cuvios Andronic de la Kiev, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Sava, Sf. Mare Mucenic Mina, Sf. Paisie Velicikovski, Sf. Muceniţă Chiriachi, Sf. Teofil cel Nebun pentru Hristos, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Cuvios Antonie de la Iezeru, Sfântul cuvios necunoscut, Sfântul Mucenic necunoscut, Sfinţii Mucenici de la Mănăstirea Sf. Teodosie, cei 14.000 de prunci ucişi de Irod.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sf. Martiri Brâncoveni, ale tuturor cuvioşilor, drepţilor şi mucenicilor ştiuţi şi neştiuţi ai neamului nostru şi pentru ale tuturor sfinţilor, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!

ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI

Icoana Maicii Domnului Povăţuitoarea, îmbrăcată în argint, din Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Brâncoveni, este făcătoare de minuni şi este copie a altei icoane făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, care datează din perioada iconoclasmului şi care a fost zugrăvită după o icoană pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

Icoana de la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi a fost adusă în secolul al XV-lea de la Ierusalim de monahul Anufie din Moldova. În drumul său spre ţară, ajungând  în apropierea Constantinopolului, a fost jefuit de turci, iar icoana a fost tăiată cu toporul şi aruncată într-un grajd. Când a fost lovită, din icoană a ţâşnit sânge, iar în noaptea aceea toţi caii care se aflau în grajd s-au muşcat şi s-au lovit cu picioarele până au murit. Dându-şi seama că este vorba de o minune legată de sfânta icoană, monahul a încercat să îi convingă pe turci să i-o redea, însă aceştia au hotărât să îl omoare.

Cel care trebuia să-l ucidă, un român robit, i-a cruţat viaţa, sfătuindu-l să părăsească Constantinopolul. Întors în ţară, aflat în rugăciune pe malul Mării Negre, vede venind pe apă, în picioare şi îmbrăcată în lumină, chiar sfânta icoană pe care o părăsise de nevoie în Constantinopol şi pe care puterea lui Dumnezeu o aducea de la sute de kilometri depărtare. Se roagă Maicii Domnului să îi îngăduie să o ia şi o duce cu mare bucurie la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, unde face de atunci şi până astăzi nenumărate minuni.

Sfânta Mănăstire Brâncoveni s-a redeschis, ca mănăstire de maici, în anul 1952. Preotul duhovnic care a fost chemat să slujească aici, fiind mai înainte slujitor la Sfânta Mănăstire Dălhăuţi, şi-a dorit foarte mult o copie a acestei sfinte icoane, pe care a adus-o la Sfânta Mănăstire Brâncoveni. Ea aduce tămăduire, uşurare şi ajutor tuturor celor care se roagă cu credinţă şi cu inimă curată Maicii Domnului, căutând cele de folos mântuirii sufletelor lor.

Există mai multe relatări ale celor care au venit aici nădăjduind şi primind ajutorul Maicii Domnului pentru durerile lor sufleteşti, şi chiar trupeşti.

O femeie din Caracal, care avea un copil foarte bolnav, avea să afle de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Brâncoveni de la una din cunoştinţele sale. Fiul său, în vârstă de numai câţiva anişori, nu mai putea mânca aproape nimic, devenind alergic la aproape toate alimentele. Mult timp cheltuise la medici, pentru ca într-un final să i se spună că nu există vindecare pentru boala lui care se agrava treptat, ameninţându-i viaţa. Unul dintre doctori a sfătuit-o să meargă să se roage la mănăstiri. Aşa a ajuns la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, unde a îngenunchiat cu lacrimi şi cu credinţă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care în acele momente o atrăgea cu putere, ca un magnet. Cu greu a reuşit să se desprindă şi să ajungă acasă. Acolo o aştepta o bucurie: copilul său începuse să mănânce şi se simţea deja mai bine. După puţin timp a vizitat mănăstirea împreună cu fiul său care era încă foarte slab, dar se tămăduise.

O altă femeie, din Craiova, a venit să se roage pentru fiica sa care era căsătorită, dar nu avea copii. Ca o ultimă încercare i se prescrisese un tratament foarte scump, pe care nu l-a mai luat, deoarece în scurt timp a rămas însărcinată.

Un bărbat de aproape 40 de ani, din Slatina, avea să afle uşurare de boala sa care îl necăjea din tinereţe, după o priveghere la sfânta mănăstire şi după ce s-a închinat la sfintele moaşte şi la icoana făcătoare de minuni. Drept mulţumire adusă lui Dumnezeu, a mers şi a lucrat aproape o săptămână ajutând Sfânta Mănăstire Clocociov, apoi a continuat să vină regulat la Sfânta Mănăstire Brâncoveni, uneori rămânând mai multe zile pentru sfintele slujbe şi pentru spovedanie, fiind bucuros să îşi folosească puterile recâştigate ajutând oriunde este nevoie.

Date tehnice/Biserica

Biserica mare, reconstruită la 1700 în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, compartimentată în altar, naos, pronaos. Naosul este delimitat de pronaos prin doi stâlpi groşi, fixaţi în ziduri pe o parte şi alta, ceea ce face să fie un mare spaţiu în biserică. Pridvorul este deschis, susţinut de opt coloane din piatră, dispuse în centru. Catapeteasma este originală, din lemn, cu o sculptură bogat ornamentată, aurită. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1838). Uşile sunt masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie compartimentată, cu un modelaj bogat ce le dă o notă de rafinament. Au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, în care se regăsesc frunze şi flori, ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale.
Pereţii exteriori sunt văruiţi în alb. Au un brâu median, iar în partea superioară aproape de streaşină, trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău) încastrate în zid. În pronaos sunt înmormântaţi Papa Brâncoveanu, tatăl lui Constantin Brâncoveanu, mama şi bunicul lui. Jupâniţa Calea, bunica lui Matei Basarab şi, totodată, prim ctitor, este înmormântată în pridvor, pe partea dreaptă.
Bolniţa (bisericuţa) a fost construită în 1702 după modelul bisericuţei de lemn ridicată de jupâniţa Calea. Este construită în plan triconic. Pictura în frescă din bolniţă este de o deosebită valoare artistică şi documentară. Din păcate, autorii nu sunt cunoscuţi.

Pictura

Pictura bisericii datează din 1837, lucrată de autori necunoscuţi.

Alte informatii

Clădirile pentru chilii şi stăreţie formează un patrulater în jurul bisericii. În incintă este cu iarbă şi flori, iar partea fără vegetaţie este pavată.
Viaţa monahală a fost susţinută de călugări până în 1867, aceştia părăsind-o după moartea preotului Radu Şapcă, la puţini ani după secularizarea averilor mănăstireşti. În 1940, au venit câteva maici care, ca urmare a Decretului 410/1959 al lui Gheorghiu-Dej, au trebuit să părăsească locul. Din 1960 până în 1985 a fost cămin de bătrâni. În 1985, au venit câteva maici care, în anii ce-au urmat, au avut mult de lucru cu renovarea mănăstirii. Până la revoluţia din 1989, mănăstirea ajunsese la patruzeci de maici, ca în toamna lui 1994 să aibă şaizeci. Acum, în mănăstire există un atelier de pictură pe lemn a icoanelor. Are şi un muzeu în care sunt păstrate coloanele de la mănăstirea Văcăreşti. Una dintre aceste coloane este sculptată în stilul Cantacuzinilor, cu solzi de peşte suprapuşi. În muzeu sunt mai multe icoane din secolul al XVIII-lea. De asemenea, se păstrează pietrele funerare ale lui Ghica Vodă, aduse de la biserica Sf. Pantelimon, şi alte două ale lui Barbu Văcărescu şi ale postelnicului Dumitraşcu, aduse de la biserica Sfântul Spiridon.