Troparul Înălţării Domnului, glasul 4
“Înaltatu-Te-ai intru slava, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie facand ucenicilor, cu fagaduinta Sfantului Duh, incredintandu-se ei, prin binecuvantare, ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, Izbavitorul lumii.”
Condacul Înălţării, glasul 6
“Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră
Cântările Înălţării Domnului (psalt Laurențiu Iacob)
Catavasiile Înălțării Domnului (Psalții Catedralei Patriarhale)
Axion la Înălţarea Domnului
Mareste, suflete al meu, pe Hristos, datatorul de viata, Cel ce S-a inaltat de pe pamant la cer. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvant, care ai nascut negrait sub ani pe Cel fara de ani, credinciosii, cu un gand, te fericim.
Hristos S-a înălțat!
Adevărat ca sa inaltat
Multumim pentru dar!