Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezintă una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Învierii lui Iisus Hristos.

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine.

AndreiCriteanu-doarortodox
Sf. Andrei Criteanul

Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare.Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos, fara sa fi fost totusi un partizan fervent ai ei, a revenit la credinta ortodoxa, si acest Canon de pocainta, redactat la sfarsitul vietii sale, ar fi dupa unii autori expresia experientei sale personale a caderii in pacat si a intoarcerii. In acest fel, el poate fi cinstit drept “mistagogul caintei” care-i conduce in mod sigur pe credinciosi pe calea pe care a strabatut-o el insusi.

Sfantul Andrei Criteanul a lasat si omilii, printre cele mai frumoase ale genului bizantin, arta sa oratorica exprimandu-se si in compozitia imnografica, unde a fost unul din primii autori de canoane poetice.

doar ortodox candle light_church00

CANONUL MARE al Sfântului Pãrintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul – ( Text )

doar ortodox candle light_church00

2 comentarii


  1. Avem nevoie de astfel de lucruri ,de post, de rugaciuni ,de canoane ,de acatiste, de cuvinte invatatura,de duhovnic ,de prezenta lui Dumnezeu in viata noastra!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.