Chipul lui Hristos etern – contemporan


Dragos Lumpan

foto: Dragos Lumpan

Majoritatea oamenilor nu-l cunosc pe Iisus Hristos, pentru ca se multumesc cu Dumnezeul credintei din Traditie si, din motive diferite, nu-L cauta prin efort si intelegere proprie.

Ne-crestinii nu-L cunosc pe Hristos pentru ca nu inteleg ideea crestina despre Sfanta Treime si cea despre intruparea lui Dumnezeu.

Ne-crestinii nu inteleg ca, desi Dumnezeu este unic pentru ca e Absolutul (care e unic, pentru ca nu pot exista doua Absoluturi), totusi El nu poate fi o singura Persoana. Un Dumnezeu intr-o persoana pare sa asigure unitatea si unicitatea Dumnezeirii. Dar existenta intr-o singura persoana – oricat de absoluta ar fi ea – este singuratate, izolare, inchidere si chiar egoism. Intrucat toti suntem de acord ca Dumnezeu trebuie sa fie iubirea absoluta, ca sa fie iubire din vesnicie El trebuie sa iubeasca si sa fie iubit din vesnicie. Dar aceasta nu se poate intr-o singura persoana; iar iubirea nu e deplina nici in doua, ci numai in Trei persoane. Intrucat stim sigur ca Absolutul existentei este comuniunea iubirii, ni se impune categoric ca originea, baza, puterea, sensul si menirea eterna a intregii existente nu pot fi decat Absolutul comuniunii iubirii: adica, a Trei Persoane distincte, dar legate intr-o unitate perfecta, care trebuie sa asigure unicitatea Absolutului.

Credinciosii monoteismului absolut (mozaicii, musulmanii etc.) vorbesc, fara indoiala, de iubirea lui Dumnezeu. Noi trebuie sa observam insa, ca iubirea nu e calitate intrinseca, ci e comuniune, ea nu exista decat in miscarea spre altul. Daca vrea sa gandeasca onest, consecvent si deplin, orice om ajunge cu siguranta la intelegerea ca Dumnezeirea intr-o persoana (desi pare mai logica) este lipsita de iubire. Dar crestinismul, ca si viata si existenta intreaga (cu toate ale ei), nu e logic,ci supra-logic. Un Dumnezeu intr-o persoana ar fi chiar inferior omului; caci oamenii sunt capabili de a arata comuniunea iubirii adica absolutul existentei, comuniune superioara „iubirii” egoiste a Dumnezeului mono-personal, oricat de mare ar fi el. Modul iubirii umane ar fi superior modului „iubirii” divine.

Mai mult insa, ne-crestinii nu-L pot accepta pe Iisus Hristos pentru ca nu inteleg ideea intruparii. Pentru ei, intruparea este totuna cu degradarea esentiala, adica cu negarea lui Dumnezeu. Ei nu inteleg ca Dumnezeu s-a putut face om ramanand neschimbat si Dumnezeu. Nu inteleg ca puterea lui Dumnezeu este puterea iubirii, ca Dumnezeu este putere numai pentru ca este iubire. Daca ar intelege aceasta, ar ajunge atunci sa inteleaga ca intruparea a fost nu numai necesara, pentru oameni ci chiar „obligatorie” din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Toate religiile si chiar sistemele filosofice marturisesc in general ca omenirea se afla intr-o conditie degradata, ca viata omului si conditia umana sunt o nenorocire, o boala si o suferinta ce necesita schimbare sau mantuire. Daca recunoastem existenta lui Dumnezeu si marturisim atotputerea si iubirea Lui, atunci suntem obligati sa afirmam si necesitatea interventiei Lui, in calitate de Creator si Proniator. Iar aceasta interventie a Iubirii, absolute trebuie sa fie comuniunea maxima cu omul. Caci nu exista „iubire de departe”, decat iubire de aproape. Oricat de mult ar ajuta, tatal de departe ramane tot strain si nu devine Parinte. Nu exista legatura reala decat fata catre fata, prin aceeasi simtire, prin aceeasi fire. Ca sa comunicam deplin trebuie sa vorbim aceeasi limba, in aceeasi fire; prin urmare: ori ma fac eu Dumnezeu (ceea ce n-a fost posibil), ori Te faci Tu om!

La randul lor, nici crestinii, in mare majoritate nu-L cunosc pe Hristos, pentru ca-L au numai prin credinta din Traditie. Daca e vorba numai de calitatea Traditiei, multe traditii ne-crestine ar fi mai venerabile pentru ca sunt mai vechi, mai numeroase si mai puternice. Am ajunge la concluzia ca credinta este o conventie venerabila. Dar chiar si Traditia crestina este, de multe ori denaturata. Credinciosii n-o mai cunosc iar teologii „au raspunsuri gata facute, spre care incearca sa-si duca interlocutorii … intr-un raspuns stereotip. Este cel mai mare abuz de putere al clerului. In locul unei atentii profunde fata de celalalt, e vorba de un interogatoriu iar in loc de o descoperire, va fi o ideologie. Cum poti ignora ca Iisus punea intrebari in loc de a da raspunsuri? Pentru El, cu siguranta ca nu era o metoda de profesor abil ci un principiu de respect in fata misterului persoanei. Si atunci, nici nu mai stim ce mai ramane din credinta in Iisus Hristos! Cei mai multi crestini n-au inteles – pentru ca nu li s-a spus – ca Iisus Hristos tocmai aceasta vrea: sa fie interogat, sa fie apelat, sa fie luat la intrebari. Pentru ca El este Parintele bun care asteapta si se bucura de intrebarile copilului si nu se supara; pentru ca nu exista alta cale de cunoastere si maturizare, Iisus Hristos n-a cautat niciodata ascultatori pasivi, ci participanti activi si colaboratori reali.

Omul nu poate de fapt sa aiba certitudinea sau deplinatatea credintei decat daca-L experimenteaza pe Dumnezeu. Din moment ce face totul de departe. Dumnezeul mono-personal – precum Iahve sau Allah – de fapt nu ne intereseaza si nu ne priveste, oricat de puternic, de drept si de bun ar fi. El ne poate obliga sa-L respectam, pentru ca este puternic si ne ameninta: dar aceasta e ordin sau porunca. O asemenea Persoana nu se iubeste insa si nu poti s-o iubesti, oricat de dreapta si de buna ar fi; nu se poate iubi din frica. Ramanand departe, Dumnezeul mono-personal ramane „neexperimentat”, abstract si strain. A marturisi, a cunoaste pe Dumnezeu nu inseamna, „a recunoaste un principiu abstract ci pe Dumnezeu viu, a carui viata glorioasa s-a manifestat in carnea unei fiinte umane asociata gloriei sale” . Persoana pe care n-ai contactat-o sau n-ai experimentat-o in nici un fel, nu exista; pentru ca exista degeaba.

Iisus Hristos este Dumnezeul adevarat pentru ca este Dumnezeul experimentat, impartasit si legat definitiv de om. Dumnezeu s-a facut om, pentru ca daca s-ar fi apropiat de oameni ca Dumnezeu – adica in putere si slava – n-ar mai fi indraznit nimeni sa sufle in fata Lui, nu s-ar fi putut vorbi cu El si comunicarea ar fi fost imposibila. Ca sa se poata vorbi cu El, a luat infatisarea cea mai accesibila omului, adica omenitatea, in chip real si fiintial.

Ne-crestinii ar trebui sa vada ca Iisus Hristos este singurul Dumnezeu care-i iubeste pe oameni, intrupandu-Se definitiv si murind pentru oameni. El este singurul Dumnezeu smerit, care eternizeaza materia prin insusi trupul Sau, singura constiinta umana absoluta, singura masura satisfacatoare pentru om si singurul unificator real al omenirii si al universului. El unifica universul ca ontologie si constiinta. Ontologic unifica toata existenta – materia si spiritul, lumea ingerilor si a oamenilor, pamantul si cosmosul – prin faptul ca e Persoana absoluta care detine si controleaza in mod absolut atat spiritul cat si materia, atat firea divina cat si cea umana. Dar El este Unificatorul real si deplin al existentei si prin faptul ca leaga constiintele si memoriile persoanelor, le unifica in calitate de centru al lor. Orice credincios, al oricarei religii, trebuie sa marturiseasca faptul ca viata eterna inseamna in primul rand legatura constiintelor fericite, a memoriilor. Pentru mine, mantuirea inseamna in primul rand garantia ca toate fetele, memoriile si constiintele trecute si inghitite de timp nu sunt pierdute ci pot fi recuperate si asigurate definitiv prin centrarea intr-o Constiinta absoluta, capabila sa le readuca si sa le tina fata in fata, etern. Aceasta Constiinta trebuie sa fie Dumnezeu – pentru ca numai El controleaza timpul – dar trebuie sa fie si om, pentru ca numai simtirea umana ma asigura ca aceasta Constiinta imi reda legatura pierdutelor fete dragi in simtirea lor umana specifica. Aceasta e adevarata viata vesnica, asigurata numai de lisus Hristos.

Crestinii nu-L cunosc pe Iisus Hristos pentru ca nu experimenteaza calea cea mai deplina si mai autentica, cautarea proprie. Din diferite motive – necredinta, lene, incapacitate – ei nu cred ca te poti intalni si poti vorbi cu Dumnezeu. Omul ar trebui sa simta insa ca Dumnezeu nu exista pentru tine, nu e Dumnezeul tau decat daca a devenit Omul tau, interlocutorul si Prietenul tau personal; altfel, oricat de bun si de adevarat ar fi pentru altii, pentru tine nu exista. Nu te va mantui niciodata de departe; aceasta nu-i posibila, caci mantuirea inseamna tocmai apropierea. Iar daca crezi ca trebuie sa fii respectuos, neindraznind sa te apropii si sa-L socotesti Prietenul tau, vei vedea ca acest fel de „respect” nu foloseste la nimic si chiar e condamnat.

Dumnezeu este cel care vrea sa fie deranjat; daca n-ar vrea sa fie deranjat, nu s-ar fi deranjat El insusi. Iisus Hristos inseamna deranjul absolut al lui Dumnezeu. Prin El, Dumnezeu s-a deranjat din tihna si maretia Lui splendida si S-a ostenit sa vina pe pamant, sa se faca om, sa se chinuiasca, sa sufere si sa ramana astfel in veci: deranjat si suferind. El vrea sa fie deranjat, nu „respectat”. A luat infatisarea cea mai umila ca sa poata sta la masa cu orice om, ca sa poti.vorbi omeneste cu EI, de la om la om.

Numai Iisus Hristos este Dumnezeul accesibil si impartasit, care comunica de la om la om cu oamenii. De aceea, El e nu numai singurul Dumnezeu real ci si singurul posibil. Toti cei care isi inchipuie ca cred intr-un Dumnezeu fara Iisus Hristos isi fac iluzii, isi proiecteaza dorinta lor de Dumnezeu.

Ca sa fie reala si deplina, credinta omului trebuie sa fie o legatura directa, adica o indrazneala de a vorbi direct cu Dumnezeu prin lisus Hristos, o asaltare a lui Dumnezeu. Credinta trebuie sa fie o raportare si o explicare totala a vietii omului numai prin Hristos; ea este intelegerea ca viata nu are sens si nu exista decat prin El: El este adevarul vietii, viata ca forta si adevar. Fara El nu exista nici un adevar, ci totul este minciuna; tara El nu exista nici o viata si totul este moarte.

Dar cum putem stabili acest raport existential cu El? Ce fel de proba mai directa a prezentei si adevarului Lui putem avea noi? Unde experimentam direct divinitatea Lui? Putem percepe noi direct persoana Lui? Caci a avea credinta adevarata in El inseamna a avea persoana Lui.

Iisus Hristos poate fi experimentat, castigat si impropriat direct de catre fiecare om pe trei cai, in trei moduri:

In primul rand, putem gasi si dobandi in toata masura si divinitatea Lui chiar din cuvantul Lui propriu, din Sfintele Evanghelii. In masura in care am vazut ca cuvantul poate reda persoana, atunci si eu – om din mileniul trei – depasesc fara probleme distanta celor doua mii de ani de cand au fost rostite, pentru ca le am in fata mea in specificitatea, exactitatea, dimensiunea si calitatea lor intreaga. In cuvintele pe care le am in fata mea, Iisus Hristos este viu si intreg. Daca ele sunt cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie sa pastreze si sa impuna unicitatea si calitatea lor divina; caci altfel inseamna ca n-au fost niciodata divine. Cuvintele lui Hristos din Sfintele Evanghelii sunt masura si statura Lui, aici si acum, caci Iisus Hristos „ieri, azi si maine este acelasi in veac …” (Evrei 13,8); de aceea, El trebuie sa poata fi identificat de catre orice om de buna credinta.

Intr-adevar, cuvintele lui Iisus Hristos se dovedesc divine, pentru ca au doua calitati pe care nu le au cuvintele umane: proprietatea si suveranitatea. Nici un cuvant, al nici unui om n-a fost vreodata propriu sau suveran; numai cuvantul Lui este propriu si suveran si astfel se recunoaste divin. Cuvantul Lui are forma umana, e rostit pentru oameni, ca sa fie inteles de ei, dar nu e numai omenesc. Caci nici un om n-a putut gandi, n-a putut produce sau macar realiza rostul intreg al cuvantului lui Iisus: dovada ca El ramane scandalos si neurmat, pana la sfarsitul veacului.

Iisus Hristos este singurul om care a vorbit propriu, adica cu acoperire deplina. Trebuie sa intelegem ca oamenii, cand vorbesc, de fapt mint. Nu exista om care sa nu minta – intr-o masura mai mare sau mai mica – atunci cand vorbeste; pentru ca tot ce afirma oamenii prin cuvinte este nesustinut. Cuvintele omenesti nu sunt acoperite de putere, nu au putere, sunt doleante acoperite de relativ, deficitar, moarte si neant. Oamenii vor adevarul, se ambaleaza pentru el, dar nu au putere de a-l realiza deplin. Toti fac promisiuni fara acoperire, caci puterea nu acopera intentia lor, ca o forma neumpluta de continut. Oamenii nu au acces la cuvinte in sensul propriu, pentru ca ceea ce spun ei nu e sigur, nu are certitudine ci e ca frunza pe apa. Un singur Om a vorbit propriu; cuvantul Lui a fost cuvant, de neclintit, fara relativism, fara dubiu, fara adaugire, fara schimbare: absolut si etern. Nici un om n-a vorbit absolut, iar El a vorbit numai absolut. De aceea a si fost singurul care a putut sa spuna: „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 24, 35). Aceasta nu inseamna numai ca ele raman mereu adevarate ci si ca sunt mai puternice si mai presus de toata existenta, ca lumea, cerul si fiinta intreaga sunt nimic fata de cuvantul Lui. Caci cuvantul Lui este absolut pentru ca este Absolutul. Cuvantul lui Hristos este singurul cuvant de pe pamant in care poti avea incredere, care nu te minte, pentru ca nu se schimba. Orice cuvant uman minte, pentru ca este slab. Chiar daca facem apel la un sfant, si el ne spune ca cuvantul lui n-are nici o valoare daca nu e intarit de Hristos. In acest inteles, toti sunt „oameni de nimic”, pentru ca nu pot oferi garantie. Nu exista decat un Om care poate oferi garantie pentru cuvantul Lui, pentru ca nu s-a clintit, n-a avut nici o umbra de indoiala, nici o incertitudine. Orice cuvant al Lui este putere, adevar si absolut; astfel. El e singurul Om intreg, singurul Om de incredere.

In afara de proprietate, Iisus Hristos are si suveranitatea cuvantului. Toti oamenii – chiar si intemeietorii religiilor universale – au fost „numai mesageri si slujitori ai Cuvantului. Buddha, Moise si Mahomed au fost numai profeti, adica trimisi si slujitori ai Adevarului si ai Cuvantului; asa s-au pretins ei insisi si nimic mai mult. Iisus Hristos este singurul care n-a fost slujitor ci stapan al Adevarului si al Cuvantului, identic cu ele. De aceea, este si singurul care a putut sa spuna: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!” (Ioan 14, 6). El nu transmite adevarul si cuvantul lui Dumnezeu, ci El insusi este cuvantul si adevarul pentru ca este Dumnezeu. Simpla lui persoana si prezenta sunt tot cuvantul si adevarul, absolutul in fata. Intemeietorii de religii n-au pretins ca ar fi Dumnezeu, pentru ca stiau bine ca nu sunt si au fost cinstiti in felul lor. Ei au afirmat ca sunt trimisi ai lui Dumnezeu, fapt ce l-ar putea admite oricine in sensul ca au exprimat ceva din Dumnezeu. Au reusit sa convinga multimi uriase; trebuie sa fi fost un adevar in cuvantul lor: un adevar, dar nu Adevarul. Expresia „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata” nu arata numai ca El este calea care duce la adevar, la fiinta si la Dumnezeu, ca El e adevarul cel mai deplin si viata cea mai buna, ci mai ales ca El e toata calea, tot adevarul si toata viata. Numai El e; nu exista cale, adevar si viata fara El. EI este unicul drum, adevar si viata, tot si numai El!

In aceasta proprietate si suveranitate din cuvantul Lui sta divinitatea lui Iisus Hristos. In felul acesta, in masura in care omul ajunge sa cunoasca cuvantul lui Hristos, fiecare il poate experimenta direct, incat nimeni nu mai poate spune ca nu L-a cunoscut sau a trecut pe langa El. In proprietatea si suveranitatea cuvantului Sau, El este autentic si absolut.

A doua cale prin care omul il poate intalni si experimenta direct pe Iisus Hristos este impartasirea de Sfintele Taine sau slujbele sacre ale Bisericii. Prin cuvantul Sau, Iisus Hristos poate fi recunoscut si intalnit, dar in chip nedeplin. Cuvantul transmite ceva autentic si real din persoana dar nedeplin. Intelegem si simtim aceasta daca ascultam, de exemplu, cuvantul inregistrat al unui om care a murit; prin acest cuvant, avem ceva din persoana draga: dar atat de putin! Tocmai ceea ce am vrea mai mult lipseste: viata ei. Dar chiar si in cazul cuvantului viu, el ramane mult mai putin decat persoana insasi. Experimentam aceasta total in actul iubirii: oricat de bun si mantuitor ar fi cuvantul persoanei iubite, ea ramane de fapt cu totul altceva in concretetea ei. Nu ne multumim cu cuvantul ei ci dorim persoana intreaga, dorim s-o imbratisam. in raport cu cuvantul, numai persoana are fiinta, pentru ca e deplinatatea fiintei. De aceea, Iisus Hristos este prezent, accesibil si eficient nu numai prin cuvant ci mai ales prin viata Lui reala, puternica, atoteficienta. Aceasta putere, numita teologic har, a fost promisa si este impartasita permanent de catre El insusi in slujbele Bisericii. El a stiut foarte bine diferenta dintre cuvant si viata. De aceea a si promis: „Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi” (Ioan 6, 54). Daca am ramane numai cu cuvantul Lui, am avea putin din El; ne-ar lipsi tocmai viata Lui si am aluneca de fapt spre neant. Dar a-L avea pe Iisus Hristos inseamna a avea persoana Lui intreaga si a ne uni cu Ea. Nu exista sansa de viata eterna decat prin conectarea totala si definitiva la sursa vietii eterne, prin unirea definitiva cu El: „Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15,5). „Omul nu are garantia existentei decat daca poseda viata absoluta. Iar aceasta nu se intalneste nicaieri in lumea aceasta, decat in experimentarea celor care au putut sa spuna: „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in-mine!” (Galateni 2, 20). Un om constient inseteaza necurmat dupa Viata absoluta, caci stie ca fara de ea nu traieste, ci e de fapt mort si alunecand spre neant. Dar in toata lumea aceasta intr-un singur loc poate gusta concret, direct si pe loc viata vesnica, aici si acum: in Sfanta impartasanie din Biserica, trupul si sangele lui Hristos. Daca e constient si-si gandeste intr-adevar propria viata, omul nu poate avea odihna pana cand nu gusta aceasta sursa a vietii eterne.

In sfarsit, a treia cale de intalnire directa a fiecarui om cu Iisus Hristos este calea existentiala. Este vorba de evenimentele tari, situatiile socante, situatiile limita sau intamplarile semnificative din viata omului. Nu exista om care, intr-o viata intreaga, sa nu fi trait deloc evenimente semnificative, sa nu fi patit ceva impresionant. In aceste evenimente tari, omului i se impune realitatea, prezenta si revendicarea imperativa a iui Dumnezeu ca Persoana suprema dar si foarte umana, ca Persoana care asuma si raspunde de toata suferinta in chipul cel mai intim, mai uman si mai.deplin. Dar aceasta asumare absoluta si totusi umana a facut-o numai Iisus Hristos. Prin aceasta, omului i se impune de fapt apelul – ca o revendicare imperativa – a lui Iisus Hristos, Dumnezeul-Om. Patind aceste evenimente si incercari presante, omul se intalneste vrand-nevrand cu Iisus Hristos, se izbeste de EI. Astfel, intr-o viata intreaga nimeni nu-L poate evita, decat daca se evita pe sine insusi. In acest inteles, multi au dat cu capul de Iisus Hristos, s-au izbit si n-au inteles sau n-au vrut sa inteleaga Cine este. Daca omul ar fi mai sincer si mai curajos, ar vedea ca adevarul este inevitabil, ca exista; ca, daca n-ar fi, n-ar exista nici intrebarea despre adevar.

Pentru om, adevarul este posibil si real intr-o singura forma: Absolutul care devine uman. Absolutul este uman numai prin Iisus Hristos, pentru ca El este singurul Om serios din toata existenta. Daca omul este cinstit cu sine si pune intrebarea pana la capat, el trebuie sa inteleaga ca toti oamenii sunt umbre, incercari de umanitate, oameni „de nimica” si fiinte „de nimica”, fiind haituiti si distrusi de propria frica si neputinta: pentru ca nici un om nu poate ajuta esential pe cineva, nu-ti poate oferi un cuvant sigur si nu poti fi sigur pe el. Dar nu se poate trai fara nici o certitudine; umbli si intrebi toata viata, astepti si ceri un cuvant si trebuie sa gasesti un cuvant sigur.

A tacea si a nu-L intreba nimic pe Dumnezeu – din „respect” sau „evlavie” – nu este credinta ci instrainare de Dumnezeu. Dimpotriva: a crede in Dumnezeu inseamna a-L interoga, a-L sacai mereu cu toate intrebarile si apelurile, a-L intampina si a pune zilnic inceput nou, adica a-ti reintemeia zilnic viata, prin Iisus Hristos. Nu exista decat un singur Om care a vorbit serios. Numai El s-a luat pe sine in serios, numai El i-a luat pe oameni in serios; de aceea, numai El este serios, adica absolut. Nu exista cuvant minor sau nedeplin in Hristos; la El toate sunt neclintite, suverane, depline, absolute. De aceea, numai in aceasta Persoana absoluta si totusi tangibila aici si acum, isi poate gasi omul odihna.

Extras din articolul „Iisus Hristos, contemporanul necunoscut”

Pr.prof.dr. George Remete


Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.