Rugăciune (Mihai Eminescu)

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, Maica Prea Curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, Maica Prea Curata
Si pururea Fecioara,
Marie!

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

La Paști – de George Coșbuc

George Coșbuc

La Paști

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!

foto: Ewa Sidorczuk

Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!

foto: Ieromonah Mihail

Imn al Învierii! de Sf. Valeriu Gafencu

Va cheama Domnul slavei la lumina,
Va cheama mucenicii-n vesnicii,
Fortificati biserica crestina
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Sa creasca-n inimile voastre
Un om nascut din nou armonios,
Pe sufletele voastre sa se-mplante
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant;
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna Imnul Invierii sfant.

Veniti crestini, luati lumina
Cu sufletul smerit, purificat;
Veniti flamanzi, gustati din cina,
E nunta Fiului de Imparat.

 

 

cules de pe blogul pr. Mihail

“Isihas” de Virgil Maxim

Isihas

Îmi cânt bucuria-mplinită – a durerii…

Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele…

Osânda mi-o fac ispăşiri primăverii

Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele…

Întâi, am întins

doar o mână în cruce…

Şi jocul îmi place

Şi totuşi… mă doare…

Eli, nu Te duce!

Sub hula mulţimii

simt spinii ninsoare…

Eli, Eli, lama sabahtani!

Eli, Tu…

sau

eu?

Cine moare?

……………………………………….

(isihásm s.n. Curent mistic din sec. XIII, cu centrul pe Muntele Athos, potrivit căruia ţelul vieţii spirituale este să unească mintea cu inima, „Lăcaşul lui Dumnezeu”, unire care se realizează „coborând”, prin intermediul respiraţiei, mintea în inimă…)

(Cuvintele rostite de Iisus pe Cruce in limba aramaica Eli, Eli, lama sabahtani” se talmacesc: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit “( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine inaintea Tatalui Sau ca “Fiul al omului”. Suferinta firii umane a lui Hristos este resimtita in Ipostasa Sa. Isi are, deci, echivalentul in unitatea treimica a lui Dumnezeu. Strigatul care se aude pe cruce vrea sa spuna ca Duhul nu-L mai uneste pe Fiul cu Tatal. “Datatorul de viata” il paraseste pe Fiu, asa cum si Tatal L-a parasit. Duhul Sfant devine suferinta de neocolit intru care Cei Trei se unesc. Tatal se lipseste de Fiul si Acesta trece, ca intr-o clipa de eternitate, prin nemarginirea dumnezeiasca a singuratatii. Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: “Pe Cruce, Hristos a luat asupra Lui moartea insasi. Puterea mortii sta in autonomia ei, dar Hristos isi daruieste moartea Tatalui si de aceea in Hristos cea care moare e moartea: «Cu moartea pre moarte calcand». De atunci, nici un om nu mai moare singur”. Dumitru Manolache)