Troparul Sf. Ierarh Luca al Crimeii (11 iunie)

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea 

Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

„Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca

„Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”.

    „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…”

    „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” 

Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca 

Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!

***

Viaţa Sfântului ierarh luca, arhiepiscopul Crimeei am iubit pătimirea fiindcă mult curăţeşte sufletul

Sf Luca al Crimeei copyNăscut la 14/27 aprilie 1877 la Kesţ, în Crimeea răsăriteană, se trăgea dintr-o familie cu rădăcini princiare. Din fragedă tinereţe Valentin Voino-Iaseneţki a fost atras de slujirea celor umili şi nevoiaşi, dorind să potolească durerile şi să salveze vieţile celor care abia aveau bucăţica zilnică de pâine. S-a vrut şi învăţător de ţară, spre a lumina mintea lucrătorilor nefericiţi ai pământului. Dar chemarea sa, aproape concomitentă, a fost către medicină,  dar şi către slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi iată, se va face medic, se va căsători şi va munci enorm ca medic în spitalele de ţară sau militare, având grijă şi de perfecţionarea sa profesională. Cercetarea medicală l-a acaparat, şi aceasta doar din dorinţa de a găsi metode pentru salvarea cât mai multor vieţi. Deşi familia i se măreşte, – soţia sa născând patru copii -, va rămâne singur prin moartea prematură a soţiei sale Ana bolnavă de tuberculoză, la aceea vreme greu de tratat. Dar viaţa i se schimbă total când episcopul Inochentie al Taşkentului îi spune că Biserica are nevoie de el. I se pare firesc să accepte propunerea de a fi preot, într-un moment de mare prigoană împotriva slujitorilor altarului. Pentru că şi sufletul lui a simţit această chemare, va fi hirotonit preot în anul 1921, iar în 1923, pentru că arhiereii Bisericii adevărate erau îndepărtaţi, deportaţi şi ucişi şi era nevoie de ierarhi, preotul Valentin Voino- Iaseneţki este tuns în monahism chiar în casa sa. Apoi, în mare taină, la 30 mai 1923 este hirotonit episcop de către alţi doi arhierei. Trebuie să spunem că se crease în Rusia bolşevică o Biserică aşa-zisă „vie”, a cărui cler era dirijat de noua putere. Din acel moment începe calvarul. Doar pentru faptul că era un medic excepţional şi aveau nevoie de el, i-a fost permis să profeseze în continuare, chiar dacă purta în permanenţă rasa pe el. Emblematic este faptul că întotdeauna a operat numai în prezenţa icoanei Maicii Domnului, iar când i-a fost interzis acest lucru, a părăsit pur şi simplu spitalul. Cu toate că îi iubea enorm pe pacienţii săi, care erau oameni, suflete şi nu „cazuri” pentru el. Medicii care i-au fost aproape vorbesc despre faptul că îi cunoştea pe fiecare dintre pacienţii săi, îşi amintea după mulţi ani cine era fiecare, de ce a suferit, cum a decurs operaţia. Iar dacă se întâmpla, foarte rar ce-i drept, să-i moară după operaţie un bolnav, plângea şi se ruga mult pentru el! Aşadar, pentru că aveau nevoie de el, au fost destule momente în care a fost îngăduit în spitale, pentru că era episcop, iar aceasta însemna un grav afront adus autorităţilor sovietice. Continue reading

Viaţa și acatistul Sf. Ier. Grigorie Teologul (25 ianuarie)

Troparul Sf. Grigorie Teologul

Fluierul cel păstoresc al Teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat şi frumuseţile Cuvântului. Ci roagă pe Hristos Dumnezeu, părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Condac,

Cu limba ta cea de Dumnezeu grăitoare, încurcăturile ritorilor dezlegând, mărite, ai împodobit Biserica cu veşmântul Ortodoxiei, cel ţesut de sus; pe care şi purtându-l, strigă împreună cu noi, fiii tăi: bucură-te, părinte, mintea cea preaînaltă a Teologiei.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Viaţa celui între Sfinţi Părintele nostru Grigorie de Dumnezeu cuvîntătorul, Patriarhul Constantinopolului (25 ianuarie)
(Adunată pe scurt după Grigorie prezbiterul, ucenicul său, şi după Rufin)

Patria Sfîntului Grigorie, Cuvîntătorul de Dumnezeu (Teologul), era a doua parte a Capadociei, cetatea Nazianz, de unde se numeşte şi Nazianz. Părinţii lui erau de bun neam şi cinstiţi, tatăl său avea acelaşi nume de Grigorie, iar maica lui se numea Nona. Însă tatăl său era mai înainte în necredinţă, fiind născut de părinţi necredincioşi, din tată elin şi din maică evreică, şi amîndurora le urma în parte, atît cu rătăcirea elinească, cît şi cu necredinţa iudeilor, precum este credinţa cea rea a ipsistarilor. Continue reading

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (3 decembrie)

Troparul Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica

Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuțiilor sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te/ai arătat de Dumnezeu purtătorule, sfinte cuvioase părinte Gheorghe, roagă-te, lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/grafice%202009/DoarOrtodox.jpg

Cursul vietii pamantesti a Sfantului Cuvios Gheorghe de la Cernica

Sfantul Cuvios Gheorghe a venit pe lume in anul 1730, intr-o familie de binecredinciosi ardeleni din Salistea Sibiului. Aprins din tinerete de duhul vietuirii calugaresti si neputandu-si implini aceasta vocatie in Transilvania, din cauza persecutiilor impotriva ortodoxiei si, mai ales, impotriva asezamintelor monahale, el a trecut, la varsta de 19 ani, in Tara Romaneasca unde, dupa cum marturisea, pe la 1807-1810, biograful sau cel dintai, Protasie ieromonahul, a intrat in slujba unui arhiereu aflat in Bucuresti, mitropolitul grec Rosca. Continue reading