Troparul Sf. Antonie cel Mare [ 17 ianuarie ]

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

 (varianta AUDIO a Troparului Sf. Antonie cel Mare de la 0’00” – 1′ 00″)

Antonie era egiptean, venind pe lume la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lângă Hercula. Se trăgea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică, pe care o avea în grijă. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, care a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Chiar dacă Antonie nu era cărturar în învăţătura lumii, el a fost, cu toate acestea, învăţătorul şi dascălul celor mai mari cărturari ai vremii, printre ei numărându-se şi Sfântul Atanasie, patriarhul Alexandriei. Sfântul Antonie este privit de posterioritate drept fondator al monahismului ortodox.

Antonie cel Mare este unul dintre stâlpii neclintiţi pe care a fost clădit monahismul Ortodoxiei. Deşi nu a fost un om învăţat, deşi nu a urmat marile şcoli ale timpului său, fiind un om simplu, Dumnezeu l-a înzestrat cu plinătatea harului Său, iar pentru aceasta a fost căutat de iubitorii de Dumnezeu pustnici pentru a le fi învăţător. A învătat credinţa creştină de la părinţii şi de la bunicii săi şi, dedându-se vieţii pustniceşti, a întrecut pe mulţi, făcându-se pildă tuturor celor de după dânsul.

Viaţa Sfântului Antonie scrisă de discipolul său, Sfântul Atanasie patriarhul Alexandriei, descrie într-un amplu discurs lupta duhovnicească a Sfântului împotriva demonilor. Imaginea ce se conturează duce la concluzia că virtutea în om e naturală, asceza monahală nu face altceva decât să realizeze vocaţia fundamentală a omului de a fi icoană vie (chip şi asemănare) a lui Dumnezeu pe pământ.

Începutul vieţii de pustnic

Se tragea dintr-o familie înstărită, iar după moartea părinţilor săi a împărţit averea cu sora sa mai mică pe care o avea în grijă. Jumătatea sa de avere, Antonie a împărţit-o la săraci, iar el, la mai puţin de 20 de ani, şi-a pus viaţa în mâna lui Dumnezeu, petrecând în pustnicia atât de mult dorită. Se spune despre Sfântul Antonie că nu era un om foarte înzestrat intelectual, fiind socotit de către oameni sărac cu duhul. Dar cea mai mare bucurie a sa a fost, încă din pruncie, comuniunea cu Hristos din Sfânta Liturghie. El va lăsa totul în urmă după ce va înţelege cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia de după Matei: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi toate averile şi dă-le săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie şi vei avea comoară în ceruri“. În momentul acela, Antonie a dăruit pământurile sale săracilor (avea 300 de pământuri bine roditoare), iar pe sora sa o va încredinţa unei şcoli de fete, el începându-şi din acest moment viaţa de pustnic.

La început, Antonie s-a nevoit în apropiere de satul său, învăţând de la un bătrân, care din tinereţe se nevoia în viaţa monahală, să împletească munca cu rugăciunea. Pentru a scăpa cu totul de supărările oamenilor, el a mers în apropierea Mării Roşii, în speranţa de a se lepăda total de lume şi de grijile ei. Aici a petrecut vreme de douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii, avându-L aproape pe Dumnezeu în încercările pe care i le punea înainte vrăjmaşul. După ceva timp a plecat de aici, mergând într-o cetate părăsită de pe malul drept al Nilului, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii.

Antonie şi lupta cu diavolul

Din Pateric şi din Vieţile Sfinţilor aflăm despre smerenia Sfântului, luată ca pildă de ucenicii săi şi de urmaşii acestora. Dumnezeu i-a dat şi puterea de a-l înfrunta pe diavol, de a-i descoperi modurile în care acesta îi muncea pe călugări şi pe drept-credincioşi, încercând a-i câştiga pentru împărăţia întunericului.

Diavolul a început să se teamă văzându-l pe Antonie, un tânăr cu viaţa aleasă, venind pe teritoriul său în pustie, căci acolo unde era Antonie, era prezent şi Hristos. În multe momente vrăjmaşul s-a apropiat de Antonie în chip ascuns, încercând să-l rupă de la rugăciune şi să-l scoată din adâncul nevoinţelor sale: aducându-i aminte de avuţii, de purtarea de grijă a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slavă, de dulceaţa desfătării şi de celelalte odihne ale vieţii; şi mai pe urmă arătându-i asprimea faptei bune şi osteneala pe care aceasta o necesită. În gândul lui Antonie diavolul a pus şi neputinţa trupului şi lungimea vremii, ridicând în mintea acestuia mulţime de năluciri care să-l depărteze de la cugetarea cea dreaptă. Vrăjmaşul s-a lovit în toate aceste încercări de credinţa Sfântului ca de o stâncă.

Sătul de încercările sale zadarnice de a-l ispiti pe Antonie, diavolul a grăit el însuşi Sfântului, zicând: „Eu sunt cel care am primit sarcina prinderii trupului şi duhul desfrânării mă numesc: pe câţi voiesc să fie înţelepţi i-am amăgit; pe câţi i-am momit cu plăceri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care proorocul mustră pe cei ce au căzut, zicând: de duhul desfrânării v-aţi amăgit; căci prin mine aceia s-au împiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am supărat şi de atâtea ori am fost răsturnat de tine“. Şi auzind acestea Antonie, mulţumind lui Dumnezeu şi îmbărbătându-se, a zis către dânsul: „Deci, prea mult eşti defăimat; nici o grijă nu am cu tine de aici înainte; căci Domnul îmi este ajutor şi eu voi privi asupra vrăşmaşilor mei“.

După modelul proorocului Ilie

Antonie a fost unul dintre cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei, a avut mereu în minte modelul marelui postitor al Legii celei Vechi, pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. La fel ca şi Ilie proorocul, Antonie a parcurs treptat etapele ascetice ale nevoinţelor, cu înlesnire suferind osteneala, căci având osârdia sufletului, pe toate le făcea cu o pornire plăcută din interior, aşa încât cea mai mică pricină de nevoinţă a sa era cu greu acceptată de un om obişnuit.

Privegherea a lucrat-o treptat, ajungând să petrecă nopţi întregi fără somn. Mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, uneori şi după două zile, iar de multe ori şi după patru zile se împărtăşea de hrană, iar hrana lui era pâine şi sare, şi băutura era numai apa, iar despre carne şi vin nici nu mai încăpea vorba.

Pentru somn, Sfântul întrebuinţa o rogojină, iar mai apoi se culca chiar pe pământ, gândind mereu la cuvintele Apostolului: „când sunt slab, atunci sunt puternic“. Fiecare zi o socotea începutul pustniciei sale, căci nu voia cu vremea să măsoare calea faptei bune, căci el nu pomenea vremea trecută, arătând în fiecare zi mai mare efort spiritual şi mai multă osteneală, urmând totdeauna învăţătura Sfintei Scripturi: „cele din urmă uitându-le şi la cele dinainte întinzându-ne“, aducându-ne aminte de cuvântul proorocului Ilie care zice: „viu este Domnul Căruia i-am stat înainte astăzi“, înţelegând astăzi, fără măsură trecută, ci ca şi cum ar fi început în fiecare zi.

În toate nevoinţele sale, Antonie l-a avut pildă pe marele Ilie, zicând că „se cade sihastrului ca petrecerea marelui Ilie s-o aibă ca oglindă în viaţa sa“.

A murit la 105 ani, lăsând în urma sa „oştiri“ întregi de călugări

Datele pe care le avem despre Sfântul Antonie sunt relatările Sfântului Atanasie, ucenicul său. Din scrierile acestuia aflăm că Antonie a murit la vârsta de 105 ani, lăsând în urma sa mulţime de ucenici şi oştiri întregi de monahi. Când filosofii care veniseră la dânsul, iscodindu-l, l-au întrebat: „Ce este mai veche, cunoaşterea sau cartea? Şi care dintre acestea două a fost cauza celeilalte?“, la răspunsurile date de Antonie ei au plecat ruşinaţi, dându-şi seama că ei aveau doar unele cunoştinţe despre cunoaştere, pe când Antonie avea Cunoaşterea însăşi. El a fost omul care a atins desăvârşirea încă din această viaţă, a fost un dascăl al dascălilor şi un învăţător al învăţătorilor, care, timp de 85 de ani, s-a desăvârşit pe sine şi aşa a putut să-i desăvârşească şi pe alţii. Plin de liniştea vieţii petrecute în comuniune cu Dumnezeu, de ani şi de fapte bune, Sfântul a urcat la cele de sus în anul 356 d. Hr. în deşertul de pe malul drept al Nilului.

icoana minuni Antonie cel MareScrierile Sfântului Antonie cel Mare

Influenţa extraordinară a Sfântului marchează în mod real începutul monahismului. Dintre scrierile sale au ieşit la lumină până acum şapte scrisori amintite de Sfântul Ieronim. Ele au apărut în mai multe traduceri: două redactări în limba latină (prima este o traducere ce datează din anul 1516 şi aparţine lui Symphorian Champerius, după un manuscris grec, iar a doua este tradusă după un manuscris arab, cuprinzând un text mai larg, aici alăturându-se, pe lângă cele şapte epistole puse sub numele lui Antonie, şi treisprezece epistole care aparţin ucenicului său Ammonas, urmaşul lui Antonie la conducerea chinoviei din Pispir), iar în timpul mai nou a început să fie descoperit şi textul copt, cel original, al unora dintre aceste epistole.

Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare“

Este o mănăstire ortodoxă a creştinilor copţi din Egipt, fiind totodată şi una dintre cele mai vechi aşezări monahale de aici. A fost întemeiată la anul 356, în urma morţii Sfântului Antonie, situându-se la poalele munţilor Al-Qalzam, în apropiere de Al-Zaafarana. Din relatările istorice aflăm că mănăstirea constituia primul nucleu monastic din vremea împăratului Iulian Apostatul.

Primii călugări de aici obişnuiau să trăiască în peşterile masivilor din apropiere, dar se duceau în fiecare duminică şi sărbătoare pentru liturghie în biserica centrală. Abia în secolul al V-lea, anahoreţii singuratici au îmbrăţişat modul de vieţuire chinovial, construind cele dintâi chilii ale mănăstirii.

Mănăstirea Sfântului Antonie a avut un rol important în istoria bisericii copte, fiind locul de găzduire pentru numeroşi creştini care au avut nevoie de adăpost în vremuri grele, găsind aici tot ceea ce era necesar pentru a duce o viaţa de comuniune cu Dumnezeu.

Ioniţă Apostolache

About these ads

3 thoughts on “Troparul Sf. Antonie cel Mare [ 17 ianuarie ]

  1. Frumos si de folos sa , stim si sa citim.-…… multumesc pt tot !Domane iarta-ne si mantuieste-ne !

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s