Isihas
Îmi cânt bucuria-mplinită – a durerii…
Săgeţi de lumină îmi sfâşie beznele…
Osânda mi-o fac ispăşiri primăverii
Butucul-răbdării îmi sângeră gleznele…
Întâi, am întins
doar o mână în cruce…
Şi jocul îmi place
Şi totuşi… mă doare…
Eli, nu Te duce!
Sub hula mulţimii
simt spinii ninsoare…
Eli, Eli, lama sabahtani!
Eli, Tu…
sau
eu?
Cine moare?
……………………………………….
(isihásm s.n. Curent mistic din sec. XIII, cu centrul pe Muntele Athos, potrivit căruia ţelul vieţii spirituale este să unească mintea cu inima, „Lăcaşul lui Dumnezeu”, unire care se realizează „coborând”, prin intermediul respiraţiei, mintea în inimă…)
(Cuvintele rostite de Iisus pe Cruce in limba aramaica „Eli, Eli, lama sabahtani” se talmacesc: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit “( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine inaintea Tatalui Sau ca “Fiul al omului”. Suferinta firii umane a lui Hristos este resimtita in Ipostasa Sa. Isi are, deci, echivalentul in unitatea treimica a lui Dumnezeu. Strigatul care se aude pe cruce vrea sa spuna ca Duhul nu-L mai uneste pe Fiul cu Tatal. “Datatorul de viata” il paraseste pe Fiu, asa cum si Tatal L-a parasit. Duhul Sfant devine suferinta de neocolit intru care Cei Trei se unesc. Tatal se lipseste de Fiul si Acesta trece, ca intr-o clipa de eternitate, prin nemarginirea dumnezeiasca a singuratatii. Cabasilas ticluia astfel aceste cuvinte: “Pe Cruce, Hristos a luat asupra Lui moartea insasi. Puterea mortii sta in autonomia ei, dar Hristos isi daruieste moartea Tatalui si de aceea in Hristos cea care moare e moartea: «Cu moartea pre moarte calcand». De atunci, nici un om nu mai moare singur”. Dumitru Manolache)
